LINK trilululu
Pentru provincialul care vine în Capilala, zeci de ispite si primejdii rasar la fiece pas. Iata-le, trecute in revista.
Pentru cei 3000 de provinciali, cari debarca zilnic în gara de Nord, viata de mare oras, miscarea activa a Caii Grivitei, sunt un permanent prilej de uimire. Dar totodata, pentru cetateanul din Jibou, Dolhasca, Otatchi sau Tulcea, orasul de care au auzit atâtea în linistitul lor colt de provincie, apare ca un monstru cu mii de tentacule, gata sa-si prinda strâns prada naiva si sa o stoarca pânâ la ultima picatura de sange.
Si sa recunoastem ca, pentru un provincial, dornic sa guste toate placerile Capitalei, orasul veseliei si al femeilor frumoase, primejdiile se afla la tot pasul. De cum a descins din trenul lui, incredintând eu grija cosuletul de nuiele unui hamal, pipaindu-si în înghesuiala buzunarul dela piept, în care se afla prinse cu un ac de siguranta, cele 10 hârtii neatinse de o mie — economiile lui de un an, cu care vrea sa petreaca si el odata în viata — provincialul a fost observat, semnalat, cântarit.
Sunt in primul rând pungasii de buzunare, sau mai bine zis "pontagiii", specializati, cari observa toate miscarile calatorilor. Imediat ei stiu unde isi pastreaza omul banii, îl si semnaleaza tovarasilor sai „huidumei" si „tragatorului", cari pâna la iesirea din gara izbutesc sa usureze buzunarul victimei de tot continutul sau.
Atunci provincialul nu are nimic de vazut în Capitala si se întoarce cu trenul urmator, în oraselul sau, cu un bilet de la politie. Si se satura de Bucuresti pentru toata viata.
Daca scapa însa din cursa întinsa de pungasii de buzunare, e imediat întâmpinat la iesirea din gara de un individ bine legat, dubios si cu o sapca, pe care scrie "Hotel International". Tramvaiele, automobilele, luminile rosii si verzi ale strazii îl ametesc intr'atâta pe bietul om, încât se lasa condus fâra murmur de binevoitorul agent al hotelului, care tot timpul îi vorbeste de minunile orasului mare. Se pomeneste astfel dus într'o curte, lunga si intunecoasa, un adevarat canal printre case. Tocmai in fund, la lumina unui bec ofticos citeste firma "Hotel". De-a lungul culoarului intunecos, a fost în treacat „frolat" de siluete mai
mult sau mai putin parfumate, Glasuri ragusite i-au soptit tot felul de cuvinte pe cari nu le-a înteles prea bine, dar care erau se pare foarte tandre. De aceea poate, el nici nu observa ca în camera dainueste un miros greu, ca cearsafurile poarta urme dubioase de plosnite si peretii sunt manjiti de tot soiul de inscriptii, Dar ce-are aface ! E la Bucuresti si viata e frumoasa !
Peste noapte, daca e înghesuiala, de voe de nevoe trebue sa accepte un tovaras de suferinta, fiindca în aceasta camera nu se poate dormi. Plosnitele, de proportii gigantice, colcae si nu se sperie nici de lumina, soarecii fac cavalcada pe podea si gândacii ploua din tavan !
La socoteala, dupa obrazul clientului, se prezinta, o namila amenintâtoare, care îi pune în fata o lista lunga, în care sunt cuprinse tot soiul de "consumatii" inexistente, o taxa pentru prosoape si asternut ca si un tarif al camerii cifrat la vreo 250 de lei pe noapte. Daca încearca sa protesteze, se vede înconjurat de 3—4 indivizi la fel de suspecti si bine dezvoltati, cari au o atitudine din cele mai amenintatoare. De frica, omul plateste ca sa scape nebatut, o nota tot atât de scumpa ca la cel mai mare „Palace".
Chiar in seara sosirii, omul lacom sa petreaca, dupa 40 de ani de monotonie în bârlogul lui, se duce la prima berarie cu ,"artisti". Un chelner, îi serveste la repezeala o halba, mai mult guler decât bere, si o curea de carne piparata. Pe o scena improvizata fete triste îsi misca greoiu picioarele, cu genunchii cam nespalati.
Un pianist cu un muc de tigare lipit pe coltul buzei bate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu