A închis ochii zilele trecute cel care aproape două decenii a stăpânit cabinetul I al judecătorilor de instrucţie din tribunalul Ilfov. Deşi era de multă vreme consilier de Curte, a fost menţinut pe loc la cabinetul de instrucţie, unde a instruit câteva din cele mai celebre afaceri de după război.
Niculescu-Bolintin a fost un mare detectiv pe lângă un magistrat integru, pasionat de meseria sa... pasionantă. Utilizând toate mijloacele moderne de investigaţie, el a reuşit să lumineze o serie de afaceri dramatice, cari au pasionat la vremea lor opinia publică românească.
In lunga sa carieră el a studiat îndeaproape, lumea noastră interlopă, izbutind în cercetările sale să deosebească, din moravurile oamenilor mocirlei calea cea dreaptă de urmat.
PIA BRADESCU
Desigur că puţini din cititorii noştri îşi mai amintesc de Pia Brădescu. A fost un renumit tâlhar, tovarăş al bandiţilor Munteanu şi Tomescu, rămas în analele criminalisticei, pentru excepţionala sa forţă fczică. Mic de stat, dar vânjos, Pia Brădescu, izbutea să rupă cele mai grele lanţuri, să evadeze de sub cea mai puternică escortă.
In mâinile lui de oţel, cătuşele se frângeau ca un pai uscat, lanţurile se fărâmiţau ca atinse de "iarba fiarelor". Poliţiştii noştri — din acele vremi idilice, când nu se întrebuinţau încă mijloacele moderne de investigaţie şi capturare — au avut mult de furcă cu Pia Brădescu.
Acesta izbutise să evadeze de mai bine de 25 de ori şi odată chiar, în faţa lui Anibal Stoenescu şi-a rupt lanţurile şi a sărit pe fereastră, dela etajul III în curte fără a i se întâmpla ceva.
Judecătorul de instrucţie Niculescu-Bolintin îl cunoştea de mult pe Pia Brădescu. Ştia că sub aparenţa lui bestială, forţă şi cruzime, el ascundea totuşi un sâmbure de strălucitoare căldură omenească. Viaţa întunecată a acestui tâlhar cunoştea un singur sentiment omenesc care o înobila : dragostea nemărginită pentru mama lui, o bătrânică ce trăia liniştită într'un colţ de provincie, fără să cunoască fărădelegile feciorului ei.
Pia Brădescu a ucis cu un singur pumn, un complice, care la o ceartă îndrăznise să-i spurce cu o înjurătură sentimentul lui de dragoste filială.
Şi acum, după ce am dat aceste amănunte, să povestim şi întâmplarea interesantă prin care a trecut judecătorul Niculescu-Bolintin.
Încadrat de jandarmi, cu lanţuri şi greutăţi de mâini şi de picioare, Pia Brădescu a fost adus la cabinetul nr. 4, unde activa pe atunci Niculescu-Bolintin.
Interogatoriul a durat mult. Jandarmii toropeau prin colţuri, Pia Brădescu se odihnea liniştit pe scaun.
Deodată, când atmosfera părea mai calmă. Pia Brădescu ţâşneşte din scaun şi dintr'un salt e pe fereastră. In lumina săracă a cabinetului, el izbutise să-şi desfacă lanţurile fără să fie văzut, şi acum încerca o nouă evadare.
In buimăceala clipei, jandarmii uitaseră să tragă şi priveau speriaţi spre tâlharul care se pregătea să sară în stradă.
Cu prezenţa lui de spirit şi sângele rece, care nu-l părăseau niciodată, Niculescu-Bolintin, i-a strigat:
- Dacă fugi, îţi arestez mama!
Ca muşcat de şarpe, Pia Brădescu a sărit de pe pervazul ferestrii înapoi în cameră.
- Nu, asta nu, domnule judecător. Să nu faceţi una ca asta că mă împuşc!
S'a lăsat cuminte ferecat la loc;, cu lanţuri şi mai grele şi interogatoriul a continuat în a-
ceiaş atmosferă liniştită. Numai că de data aceasta, jandarmii cu arma încărcată, erau gata să tragă la cea mai mică mişcare suspecţii.
Dealtfel Brădescu a căzut sub gloanţele jandarmilor, tot într'o încercare de evadare. De data asta, a izbutit să evadeze în eternitate.
DE VORBA CU GICA-MIC
Intr-un timp record, crima lui Gică-mic, faimosul avocat Virgil Nicolaescu, care şi-a ucis soţia şi soacra — o cunoscută proxenetă — a fost lămurită de Niculescu-Bolintin.
Desigur că Nicolaescu lucrase oarecum neglijent, dar nu lăsase totuş nici "carte de vizită".
Bănuelile nu cădeau însă asupra lui, ci instrucţia părea să fie lungă şi anevoioasă, îndreptându-se spre mai multe piste.
Cu "flerul" sigur al detectivului înăscut, Niculescu-Bolintin îl pune sub o serioasă supraveghere pe Virgil Nicolaescu.
In mai puţin de trei zile criminalul e arestat. Făcuse o imprudenţă, scriind la maşina de scris din biroul unde lucra, actul de vânzare fictiv, prin care toată averea soacrei, trecea în asupra sa. Falsul s'a descoperit imediat şi Gică-mic a fost arestat.
Timp de 18 ore a fost interogat.
In omuleţul acela pirpiriu, palid, dar în care zăceau toate tainele iadului, se ascundea o nemai pomenită rezistenţă şi o forţă de disimilare extraordinară. Cu o inteligenţă diabolică, izbutea să desfacă mereu cercul tot mai strâns al întrebărilor puse de judecătorul de instrucţie.
- La un moment dat, credeam că "flerul" m'a înşelat şi Nicolaescu nu e decât autorul moral, nu şi cel material al crimei, ne mărturisea atunci judecătorul de instrucţie.
Şi totuşi Gică-mic a sfârşit prin a mărturisi.
La un moment dat, după chinuitoarele ore de interogatoriu, punctate doar de tic-tacul solemn al pendulei, în urma unei serii de întrebări anodine, judecătorul îl întreabă:
- Şi logodnica d-tale nu ştia că eşti căsătorit? Deodată, zdrobit, de unde până atunci răspunsese la toate întrebările precis, Gică-mic a început să se bâlbâie. Sistemul lui de apărare se stricase. se ivise o spărtură, pe unde trebuia să ţâşnească mărturisirea.
Virgil Nicolaescu, deşi căsătorit cu fiica proxenetei din str. Apolodor, cu a cărei avere îşi făcuse carieră, se logodise cu o domnişoară dintr'o familie onorabilă, cu care voia să se căsătorească după dispariţia soţiei şi soacrei sale! Credea că amănuntul acesta nu va fi aflat niciodată de instrucţie. Şi văzând că mobilul adevărat al crimei a fost aflat a preferat să spuie adevărut.
Hărţuit de întrebările din ce mai precise, cari nu-i dădeau posibilitatea să se gândească la un nou sistem de disimulaţie, Gică-mic a sfârşit prin a mărturisi.
Un criminal atât de abil, ar fi scăpat desigur cu faţa 'curată din cercetarea unui judecător de instrucţie mai puţin rutinat. Niculescu-Bolintin însă l-a făcut să mărturisească cu o singură întrebare şi a fost trimis pentru 25 de ani la tăiatul sării.
FURTUL DELA "COMETA"
La societatea petroliferă "Cometa" din Capitală, se constată într'o bună dimineaţă, un furt de trei milioane lei, în condiţiuni foarte ciudate. Din casa de fier au dispărut teancurile de bancnote, fără ca nimic să fie forţat, nici o uşă, nici o fereastră. Porţile de fier ale casei de bani au fost găsite larg deschise, deşi cheile se aflau numai in păstrarea directorului, care le avea la el şi era în afara oricărei bănueli.
Toate uşile erau perfect închise cu „Yale", fără nici a urmă de forţare sau de bruscare. Nimeni dintre funcţionari nu putea da nicio lămurire.
Dacă suma furată, nu ar fi fost dovedită că se afla acolo prin acte şi registre, s'ar fi putut crede că la mijloc nu era vorba decât de o simulare.
Poliţia vine şi face cercetările. Se iau amprentele tuturor funcţionarilor şi personalului de serviciu, toţi sunt interogaţi şi percheziţionaţi cu deosebită atenţie.
Nimeni nu poate da însă nici o lămurire.
Soseşte şi Niculescu-Bolintin. Începe să facă şi el cercetările. Amănunţit caută să lămurească mai întâi felul cum a fost deschisă casa de fier. Şi cercetând de aproape tezaurul, găseşte în fundul unei broaşte o bucăţică de jurnal rusesc. Un petecel de hârtie, care nu avea ce căuta acolo.
Intre timp soseşte dela serviciul de identificări vestea că pe casa de fier s'au găsit amprentele digitale ale directorului, casierului şi ajutorului de casier. Era normal, fiindcă în cursul zilei trecute, toţi umblaseră în nenumărate rânduri la casă. Niculescu-Bolintin nu se mulţumeşte însă cu această explicaţie. II frapează faptul că ajutorul de casier are un nume rusesc. La întrebările judecătorului el răspunde că este într'adevăr rus de origine. Imediat anchetatorul face o legătură între petecul de jurnal rurusec găsit în broasca tezaurului şi originea rusă a ajutorului de casier.
Printre alte întrebări fără importanţă, Niculescu-Bolintin întreabă:
- Cine a încuiat aseară casa de fier? .
- Ajutorul de casier!, i se răspunde. A încuiat cele trei milioane şi apoi a predat cheile directorului.
Niculescu-Bolintin este lămurit.
In mai puţin de trei ore, autorul furtului era descoperit.
Ajutorul de casier înfundase cele cinci găuri în care trebuiau să intre zăvoarele uşii casei de fier cu hârtii rupte din ziarul său rusesc, lăsând-o în realitate deschisă.
A deschis casa de fier, a scos cu grijă hârtiile cu care îndopase broaştele, să nu-l trădeze şi a plecat, "deschizând cu uşurinţă uşile dinăuntru.
Dealtfel chiar în coşul lui cu hârtii s'au găsit cele cinci ghemotoace de ziar, cu ajutorul cărora se prefăcuse că încuie casa de bani.
Această fulgerătoare dezlegare a enigmei l-a făcut pe necicinstitul rus să-l privească pe Niculescu-Bolintin, ca pe un adevărat semi-zeu.
Şi într'adevăr, cu darul lui excepţional de a descurca cele mai grele enigme criminale, Niculescu-Bolintin era un om excepţional.
Nenumărate sunt afacerile grele, pe cari le-a anchetat el cu succes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu