31 ianuarie 2011

Demolarile din Buzesti-Berzei, mic studiu de caz

Daca traiti in Bucuresti e imposibil sa nu fi auzit despre demolarile din Buzesti-Berzei.
Imi place sa fac fotografii, si afland ca acea zona va disparea (se va largi strada) m-am dus sa fotografiez... e totusi istoria orasului.
Lumea era in general resemnata cu ideea de progres, totusi vineri seara, o femeie foarte disperata, vanzandu-ma cu doua camere la gat a crezut ca reprezint vreun jurnal sau vreo asociatie ceva, asa ca m-a luat de mana si m-a tras in casa: "Veniti la mine sa vedeti ce-au facut!"

Scriu acum pentru ca i-am promis ca, desi nu lucrez la nici o asociatie si nici o publicatie, voi face ca problema ei sa fie auzita.
Nu vreau sa comentez daca ea are dreptate, daca primaria are dreptate, am sa prezint doar fotografii before/after si varianta ei, ca proprietar demolat (recunosc ca nu am sunat si la primarie sa aflu si varianta lor).
Astept comentariile/opiniile voastre.

Incep cu zona demolata (casa), inainte de excavatoare. Print screen dupa Google street-view:





Cazul cu pricina:

* familia Iliescu (inca) locuieste la numarul 57 pe strada Berzei.
* prima instiintare ca se vor face demolari a fost in august-septembrie 2010.
* in august 2010 si septembrie 2010 Primaria a invitat locuitorii zonei la doua intalniri pentru a lamuri si stabili situatia. Intalnirile au fost individuale.
* din septembrie pana in ianuarie au venit prin posta inca 3 avize de demolare - desi proprietarii spun ca nu se intelesesera cu Primaria pentru despagubiri.
* informatiile ulterioare despre evolutia situatiei au fost publicate (si urmarite de proprietari) pe site-ul PMB.

* pe strada Berzei sunt foarte putini proprietari de drept, imobilele apartineau in majoritate fostului ICRAL. Imobilele nu au fost revendicate dupa Revolutie (asta din cate stiu membrii familiei Iliescu) si de aceea proprietarii ramasi nu au putut face o asociatie.

* proprietatea a pierdut aproximativ 230mp, loc pe care se va largi soseaua.
* cei 230mp au fost evaluati initial la 200.000 de euro (aproximativ 870 euro/mp), dupa contestatia proprietarilor suma a scazut la 120.000 de euro (aproximativ 520 euro/mp).
* imobilul nu este inclus in patrimoniu national, familia nu a facut demersurile necesare (sunt 5 etape, cu 5 calificative).
* initial casa avea 9 camere, in doua camere (+baie) locuia alta persoana, alt proprietar (randul de geamuri de la strada, de la etaj). Familia Iliescu avea doar 7 camere din cele 9, suma pretul pentru despagubire a fost doar pentru partea dumnealor, doamna Iliescu nu stie la cat a evaluat primaria si proprietatea celorlalte doua camere.

* in 12 ianuarie au venit reprezentantii Primariei impreuna cu reprezentantii firmei de demolari si politia locala. Li s-a tras linie cu creta prin casa si au fost instiintati ca in 3 zile vor veni buldozerele sa darame - ceea ce s-a si intamplat.
* din proprietatea initiala au mai ramas aproximativ 300mp, suprafata pe care se afla bucata ramasa din casa (au ramas 3 camere + baie + bucatarie), un garaj si restul curte.

* in acest moment (31 ianuarie 2011) zona este debransata de la utilitati: electricitate, apa, gaz.
* familia Iliescu locuieste acum in bucata de casa ramasa, necesitatile zilnice si le asigura la locuinta fiicei lor, in alta parte a orasului.
* familia Iliescu sustine ca i s-au mai demolat abuziv o casa aflata pe strada Virgiliu (in zona), casa in care a locuit unchiul lor, geologul George Murgeanu.

Fotografii facute in acest week-end:





27 ianuarie 2011

Crizele economice din ţările capitaliste (1956)



4. Superioritatea sistemului economic socialist fată de sistemul economic capitalist

Mizeria maselor în ţările capitaliste. In statele capitaliste, mijloacele de producţie (uneltele, mijloacele de transport, pămîntul, pădurile etc.) se află în proprietatea particulară a capitaliştilor. Oamenii muncii, pentru a nu muri de foame, sînt nevoiţi să-şi vîndă capitaliştilor forţa de muncă şi să sufere, jugul exploatării capitaliste. Cu salariul pe care îl primesc de-abia. îşi pot duce zilele de azi pe mîine. Mai mult decît atît, nu toţi muncitorii pot găsi de lucru ; de aceea în statele burgheze există totdeauna o adevărată armată de şomeri (muncitori care nu găsese nimic de lucru sau muncesc doar cîteva zile într-o lună). Astăzi, în lumea capitalistă există zeci de milioane de şomeri.
Nici situaţia ţăranilor nu este mai bună. Jefuiţi prin impozite, îndatoraţi chiaburilor şi cămătarilor, ei sărăcesc, se ruinează, îşi pierd peticul de pămînt şi trebuie să-şi caute de lucru, lată, de pildă, în S.U.A., numai între 1935 şi 194'5 s-au ruinat peste un milion de familii de ţărani ; de aceea, pe drept cuvînt circulă în America o zicală care spune că în S.U.A. o gospodărie ţărănească este o bucată de pămînt înconjurată de datorii şi acoperită de ipoteci.
In acelaşi timp, capitaliştii, exploatînd la sînge pe muncitori şi pe ţărani, adună averi imense ; în S.U.A. 60 de'familii, iar în Franţa 200 de familii stăpînesc aproape toate bogăţiile acestor ţări.
Toate acestea se datoresc faptului că mijloacele de producţie sînt proprietatea unui mic număr de capitalişti, pe care aceştia o folosesc în scopul realizării pentru ei a unor profituri cît mai mari.


Crizele economice din ţările capitaliste.

In capitalism, producţia bunurilor necesare traiului se face de către oamenii muncii, sub comanda capitaliştilor. Producţia nu se face în mod individual, ci ea are un caracter social. In ceea ce priveşte însă însuşirea bunurilor produse, aceasta este privată; ea se face de către o mînă de capitalişti care stăpînesc mijloacele de producţie.
Acest lucru, adică faptul că producţia este socială, iar însuşirea produselor este privată, constituie contradicţia fundamentală a capitalismului. Ea stă la baza crizelor economice.
Intr-adevăr, patronul fiecărei întreprinderi capitaliste, în goană după un cîştig cît mai mare, caută să dezvolte fabrica sa, caută să obţină o producţie cît mai mare. El nu ţine seama nici de nevoile societăţii, nici de ceea ce produc fabricile altor capitalişti. Aceasta înseamnă că în capitalism producţia se desfăşoară anarhic.
Dar cine cumpără mărfurile produse ? Ele sînt cumpărate în special de masele de muncitori şi masele de ţărani, care formează majoritatea covîrşitoare a populaţiei. însă, din cauza situaţiei mizere a maselor muncitoare, puterea lor de cumpărare este foarte mică şi se reduce tot mai mult. De aceea, din timp în timp, în ţările capitaliste se găsesc mai multe mărfuri decît poate să cumpere populaţia. Mărfurile zac în magazine şi în depozite. Fabricile şi uzinele încep să se închidă. Suprafeţele însămînţate devin din ce în ce mai mici. Milioane de muncitori sînt aruncaţi în stradă. Sute de mii de ţărani sărăcesc din ce în ce mai mult.
Pentru a ridica preţurile scăzute şi pentru a salva profiturile lor, capitaliştii din Statele Unite au ars cantităţi imense de grîu în cazanele locomotivelor şi ale vapoarelor, în timp ce milioane de oameni ai muncii nu aveau ce mînca.
Asemenea crize economice se repetă în ţările capitaliste la fiecare 8-10 ani şi chiar mai des. In anii de crize economice, numărul şomerilor creşte şi mai mult. De exemplu, în timpul crizei economice din anii 1929 - 1933, numărul şomerilor a ajuns la 30 de milioane.
Crizele economice fac să crească din ce în ce mai mult mizeria, foametea şi şomajul în ţările capitaliste.

Creşterea neîncetată a economiei în U.R.S.S.

Situaţia din U.R.S.S: este cu totul alta decît în ţările capitaliste. In U.R.S.S., mijloacele de producţie sînt în proprietate socialistă şi folosesc pentru asigurarea intereselor întregului popor, iar nu pentru exploatare. In Uniunea Sovietică nu există crize, şomaj şi mizerie, ci are loc dezvoltarea necontenită, planificată, a economiei naţionale, aşa cum o dovedeşte, de pildă, faptul că volumul producţiei industriale a crescut în 1955 de 27 de ori faţă de anul 1913.
Transformarea U.R.S.S. dintr-un stat înapoiat, cum fusese în trecut Rusia, într-una din cele mai puternice ţări industriale şi cu cea mai mecanizată agricultură din lume, dezvoltarea planificată a economiei naţionale, creşterea necontenită a bunăstării poporului sovietic - toate acestea dovedesc superioritatea uriaşă a sistemului economic sovietic socialist faţă de cel capitalist.
Economia socialistă sovietică este unul din izvoarele principale ale puterii U.R.S.S. Aceasta s-a dovedit pe deplin şi prin strălucita victorie a U.R.S.S. asupra fascismului în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

5. Munca în societatea socialistă

In Rusia ţaristă, ca şi azi în statele capitaliste, oamenii muncii au trăit în mizerie şi au fost crunt exploataţi.
Munca este considerată în societatea burgheză o îndeletnicire inferioară.

In U.R.S.S., situaţia oamenilor muncii este cu totul deosebită. Clasele exploatatoare au fost lichidate şi exploatarea omului de către om a fost desfiinţată. Azi,, locul de cinste în societatea sovietică îl ocupă cei care muncesc mai bine şi mai cu folos pentru întreaga societate. Tocmai de aceea titlul de „Erou al Muncii Socialiste"'este una dintre cele mai mari distincţii acordate de puterea sovietică el arată clar cum este apreciată munca în Uniunea Sovietică.
Fiecare om sovietic ştie că nu munceşte pentru profiturile unui capitalist, ci pentru el, pentru înflorirea şi dezvoltarea patriei sal.e dragi. De aceea şi părerea despre muncă în U.R.S.S. este cu totul alta decît în ţările capitaliste ; în U.R.S.S., munca nu este socotită' ca ceva vrednic de dispreţ şi ca o povară, ci ca o datorie de onoare, o chestiune de cinste a fiecărui cetăţean sovietic capabil de muncă.
Dovadă sînt întrecerile socialiste care împing înainte creşterea producţiei; dovadă' sînt miile de fruntaşi-inovatori, muncitori şi colhoznici de frunte care, cunoscînd în adîncime tehnica muncii lor şi însufleţiţi de încrederea că viaţa poporului devine tot mai bună, dau un randament mare şi îşi îmbunătăţesc mereu munca. Fruntaşii-inovatori sovietici au adus îmbunătăţiri organizării producţiei, au ajutat la sporirea ei şi, prin exemplul lor, antrenează şi învaţă şi pc ceilalţi muncitori să muncească mai bine şi mai cu spor.
întrecerea socialistă este o mărturie a preţuirii de care se bucură oamenii muncii în statul sovietic, precum şi a noii atitudini faţă de muncă. Acestea sînt posibile numai într-o ţară în care nu există exploatare şi oamenii muncesc pentru ei şi pentru întreaga societate.
Constituţia U.R.S.S. consfinţeşte noua atitudine faţă de muncă : „Munca în U.R.S.S. este o datorie şi o chestiune de onoare a fiecărui cetăţean capabil de muncă".
Fiecare om sovietic are datoria de onoare să depună, după capacităţile sale, o parte din munca necesară pentru dezvoltarea societăţii sovietice, pentru construirea comunismului. Orice muncă este răsplătită în U.R.S.S. după cantitatea şi calitatea ei.
Constituţia U.R.S.S. consfinţeşte acest principiu al socialismului astfel : „De la fiecare după capacităţile sale; fiecăruia după munca sa".

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI
MANUAL DE CONSTITUTIE PENTRU CLASA a VII-a
EDITURA DE STAT DIDACTICĂ Şl PEDAGOGICĂ 1956

25 ianuarie 2011

Impresii din Germania lui Hitler (2)

Incep cu a repeta ce am scris in postarea trecuta: Impresii din Germania lui Hitler (1):
Chiar daca ce scrie mai jos nu este despre "Bucurestii de altadata", cred ca locul textului este pe acest blog - a fost scris de un roman, in 1938.
"Impresii din Germania lui Hitler" are 5 parti - revistele nu erau consecutive asa ca nu am "recuperat" decat 3 parti.
Azi, partea III (nu am gasit partea II)

BERLIN

Dintre capitalele europene, aceea care a avut în ultimele decenii cea mai surprinzătoare desvoltare, este Berlinul. Dela un milion de locuitori în 1880 a ajuns astăzi la patru milioane opt sute, iar, cu faubourgurile mai depărtate, GrossBerlinul are acum populaţia Londrei. Este o desvoltare uriaşă, la care a contribuit spiritul centralist născut odată cu noul imperiu Wilhelmin şi culminînd în rolul precumpănitor, pe care capitala Reicbului îl joacă în Germania de astăzi.

Impresia aceasta de imensitate şi de colosal, căreia i se adaugă o linişte, organizată discret de către administraţia disciplinată a Germaniei, este ceeace îti stăpâneşte sensibilitatea şi imaginaţia în primele ore de contact cu Berlinul. Fără îndoială că această metropolă nu este un oraş cu farmec imediat. Nu te cucereşte cu acel fluid insesisabil, cu care te cuprinde Parisul, din clipa chiar în care ai păşit pe largile lui bulevarde. Dimpotrivă, Berlinul este la prima vedere străin şi rece, obositor prin ordinea lui, distant prin acea disciplină prusacă, care face ca totul să se mişte oareşcum într'un ritm de paradă. Nu vezi lume leneşă şi obosită rătăcind pe străzi. La Berlin timpul într'adevăr are pret. Ai impresia că pietonii de pe străzi au toti un tel hotărât înnaintea ochilor şi că strada şi oraşul nu există pentru ei. Lipseşte acel "lasă-mă să te las" al bucureşteanului, acea "Gemutlichkeit" vieneză şi acea gratie unică, care se desprinde din mişcarea străzilor parisiene.
Este totuşi riscat să vorbeşti despre Berlin ca despre un oraş unitar. Berlinul este de fapt o aglomeraţie de mai multe oraşe. S'au strâns mereu în decursul ultimului veac, fragmente de oraş mare şi de orăşele mici, care toate au fost înghiţite de noua metropolă în formaţie, imens lac urban în care s'au contopit şi s'au unificat atâtea alte lucruri urbane mai mici. Deaceea, ceace este unic şi minunat în Berlin, este
această trecere grăbită de la un oraş la altul.

* *

Intre Friederich Strasse, Unter den Linden şi Wilhelm Strasse se găseşte situat Berlinul-matcă, adevărata city, reşedinţă regală şi imperială, oraş universitar şi cultural prin vechea-i Universitate, biblioteca şi imensele muzee depe malurile Spreiei, iar prin înlănţuirea de ministere şi autorităţi Berlin e oraşul-capitală de tară. Aci nu s'a schimbat aproape nimic în ultimele patru decenii- Doar a plecat împăratul din palatul său, devenit astăzi muzeu popular. Până la venirea lui Adolf Hitler la cârmă, dispăruse şi garda militară de la Brandenburger Tor. Hitler a readus garda la locul ei traditional. Dacă Unter den Linden nu mai are astăzi atracţia pe care i-o dădea odinioară prezenta suveranului.

Bulevardul acesta adăposteşte acum, peste drum de Opera mare, mor­mântul soldatului necunoscut. Flacăra eternă pentru necunoscutul căzut în războiu, arde astăzi în însăşi inima Berlinului, amintind că dacă a dispărut dinastia, a rămas totuşi amintirea luptătorului anonim. Şi dacă odinioară garda palatului trecea în pas de paradă, urmată de o droaie de copii spre palatul imperial, astăzi, la orele 11 jum. din zi, un pluton de soldaţi cu steag şi muzică militară, urmaţi de aceiaşi copii amatori de uniforme, dar şi de un grup de bătrâni invalizi în pas de paradă, se duce să facă de strajă la mormântul unde arde flacăra veşnică. In apropierea acestui mormânt, călătorul atent va descoperi un tun de 210 mm. Tunul poartă următoarea inscriptie: "Pe acest loc a fost un tun răpit de la inamic de trupele germane în 1870. El a fost restituit Franţei în conformitate cu tratatul de la Versailles". Tunul german pare astfel să fie numai locţiitorul tunului francez, pe care berlinezii îl aşteaptă poate ca un trofeu al viitorului răsboiu.

Neschimbată şi cu gratia ei de totdeauna, se ridică vechea Universitate berlineză, care adăposteşte facultatea de filosofie şi litere. Şi aici nici o modernizare, nici o rupere cu tradiţia. Cred că mobilierul facultăţii este încă cel de pe vremea când Eminescu era student. Iar Biblioteca Statului din imediata apropiere a Universităţii se înaltă ca un simbol al culturii tradiţionale germane, care se păstrează întreagă şi în plină continuitate dincolo de imperiul transformat în muzeu şi dincolo de miliţarismul german, rămas astăzi o speranţă- Au crescut totuiş ceva nou în acest Berlin tradiţional. Au crescut colecţiile muzeelor. Pergamonul în care germanii au ştiut din resturi autentice să reconsfitue istoria vechei Asii, este poate una din cele mai strălucite fapte culturale din ultimele decenii ale Europei. Numai în cartierul ministerelor schimbarea e mai vădită. In fosta locuinţă a lui Hindenburg, locueşte Fuhrerul, când este în Berlin. Aici trupele de gardă personală ale Fuhrerului-Cancelar, în caracteristicile uniforme negre, fac de pază la intrări dominând parcă, prin aspect şi ţinută trupele regulate cenuşii ale Reichswehrului.



Neschimbate au rămas în această parte a Berlinului, restaurantele şi cafenelele. Cofetăria Kranzler nu mai are voga de odinioară, precum nu o are nici vecina ei de peste drum, Cafe Victoria. Berlinul elegant şi chic s-a mutat încă de pe timpul republicei de la Weimar în Vest. Lumea gonită s'a refugiat în restaurantele şi cofetăriile de pe Kurfurstendamm, iar cea internaţională şi oareşcum suspectă pentru ortodocşii Berlinului, s'a urcat pe terasa de la Hotel Eden, lângă grădina zoologică.
Restaurantele vechi şi distinse ale Berlinului de altă dată, sunt curiozităţi pentru călătorii străini, sau oaze de retragere tradiţională pentru foştii ofiţeri prusaci. Astfel, restaurantul "Luther und Wegener", unde veneau odinioară cei mai mari actori şi cântăreţi germani (pretutindeni pe pereţi fotografiile cu autografele lor, amintesc epoca de glorie a localului) este astăzi un liniştit restaurant burghez, unde vin germanii tradiţionalişti, ca să viseze la Alt-Berlin.

Cu totul deosebită a fost soarta unui alt mic restaurant de elită "Zum Schwarzen Ferkel" (La purcelul negru). Acest local, în care se întâlneau pe vremuri, poetul Richard Demmei şi dramaturgul Strindberg, a adăpostit ani de zile pe Adolf Hitler şi pe Statul său major.

Intr'o cameră lăturalnică a acestui restaurant, Hitler desbătea la fiecare amiază problemele politice la ordinea zilei. Si astăzi încă, el mai vine din când în când la masa epocală, spre mândria excesivă a restaurantului, care se socoate prin destinul său culinar, cu adevărat întemeetorul celui de al treilea Reich.
Pretutindeni în străzile lăturalnice, s'au situat birourile noilor instituţii national-socialiste. Astfel, că vechiul Berlin a fost cu desăvârşire cucerit de noua Germanie national-socialistă. Pe aici, circulă fără sgomot de claxoane, uriaşe automobile conduse de soldaţi în uniforme negre şi cafenii, provocând salutul roman al pietonilor, cari zăresc în trecătorii din vehicul, pe unul din conducătorii zilei.

*
* *

Dacă pleci din Berlin-Friederich Strasse cu trenul spre Berlin-Alexander-Platz, ajungi deodată în alt oraş. In Berlin Est, eşti în metropola lucrătorilor. Acum câţiva ani era aci cetatea comunismului. Pentru un burghez mai bine îmbrăcat, o preumblare în acest cartier era o tentativă primejdioasă. Un străin rătăcit dincolo de Alexander-Platz, risca în timpul nopţii să nu se mai întoarcă la hotel. Acolo, lupta de clasă îşi culege zilnic victimile de pe trotuare. Astăzi, cartierul acesta este tot atât de potolit şi civilizat ca toate celelalte. E adevărat că în primele luni ale guvernării sale, Hitler a procedat drastic: comuniştii au fost pur şi simplu desfiinţaţi. Pedeapsa cu moartea, a fost mai frequentă decât cea cu închisoarea, uniformele cafenii şi negre au făcut în această privinţă minuni, redînd Germaniei singurul ei mare prestigiu politic: acela al ordinei interne. Totuşi, cartierul acesta are aspectul unui oraş trist şi mediocru- Romanul lui Doeblin îti revine deodată în minte, când cutreeri străzile cenuşiif cu lume mizeră şi pestriţă, ale acestui cartier, în caire lumea foeşte pe străzi, numai când vine şi când pleacă de la munca zilei.
Cu totul altul este aspectul Berlinului din Vest. Cartierul vilelor de lângă Tiergarten, acela al cinematografelor şi al localurilor de noapte din apropierea grădinei zoologice, şi Kurfurstendammul, mic Paris pretenţios în eleganta lui voită te duc deodată într'un locaş al luxului şi al plăcerilor. Fără îndoială că până şi cel mai rafinat călător, se simte bine în această regiune a Berlinului. De la imensele săli de cinematograf şi până la varietatea nesfârşită a restaurantelor şi cafenelelor, spleenul europeanului găseşte destul spaţiu pentru vagabondaj. Kurfuhrstendammul, cu magazinele lui de automobile şi casele de modă, cu cafenelele şi terasele lui somptuoase, cu acel furnicar internaţional de lume elegantă şi dubioasă, reprezintă fără îndoială centrul de atracţie pentru străini. Mi se spunea, că inainte de revoluţia national-socialistă luxul şi depravarea atinsese aci culmi nebănuite. Prostituţia şi homosexualitatea puseseră stăpânire pe acest bulevard de 6 km. lungime, unde îşi dădea în fiecare seară întâlnire decadenta Germaniei-republicane. Un german cu care mă plimbam într'o seară pe Kurfurstendamm îmi spunea: "E adevărat că acum câţiva ani, cartierul acesta putea rivaliza în lux şi desfrâu cu orice alt cartier asemănător din lume. Nu ne pare însă rău că am pus şi aci putină ordine. Femeea germană nu a avut niciodată aptitudini pentru prostituţie. Numai mizeria şi decadenta societăţii noastre de după răsboiu, au putut-o declasa. Iar în ce priveşie homosexualitatea, flagel într'adevăr ruşinos pentru noi, i s'a pus frâu prin legiuirile lui Hitler. Acum câţiva ani nu te acostau pe acest bulevard numai femei tarifate, ci te opreau şi bărbaţi costumaţi în femei, care cu voce de bariton îti ofereau bucuriile unei nopţi învertite. Acum toate aceste obiceiuri desgustătoare au fost stârpite. Prostituţia a fost ridicată de pe străzi şi retrimisă în bordeluri; iar homosexualitatea este confruntată zilnic cu judecătorul de instrucţie şi sancţionată cu cel puţin un an închisoare".


Astăzi Kurfurstendammul e fireşte mai potolit şi mai cuviincios. Prin aceasta e şi mai german. Fiindcă tendinţa Germaniei de a imita cu orice pret Franţa şi Parisul nu a dus la rezultate fericite. Eleganta şi gustul parizian nu se pot câştiga prin muncă metodică şi imitaţie servilă. Pentru aceasta, e necesară o evoluţie lentă a gustului şi a întelegerii a tot ce este frumuseţe exterioară. In această privinţă progresele sunt în Germania vădite. Femeile ori se îmbracă fără nici o pretenţie de elegantă, ori sunt într'adevăr elegante. Viata în aer liber şi sportul au pus stăpânire deplină pe poporul german. Tot tineretul circulă zilnic în costum de sport, cu capul gol şi haine uşoare, nedând nici o importantă elegantei şi luxului exterior. Prin această lipsă de pretenţie şi de interes pentru modă, germanul nu cade în greşeala popoarelor balcanice unde şi servitoarele se îmbracă la modă dar cu material ordinar, îşi vopsesc ochii şi îşi fac sprincenele. In Germania femeia nu se fardează, sau dacă se fardează, ai deaface cu o fiinţă suspectă pe care trecătorii o privesc pe furiş şi cu compătimire. Deaceea şi frumuseţea femenină germană, ca şi cea Anglo-Saxonă este în rarele ei exemplare, de o admirabilă autenticitate. Nimic artificial şi eterogen, spre a ascunde ceeace a dat natura şi ceeace a luat timpul.Femeile devin în Germania bunici, ca în poveştile noastre de odinioară, fiindcă ele nu-şi oxigenează părul, ca să-şi ascundă vârsta. Se va zice fireşte că aceste constatări sunt datorite unor aspecte exterioare şi că cu cât un popor este mai civilizat, cu atât este mai ipocrit şi ştie să st. ascundă. A-ti ascunde defectele însă poate fi şi un semn de demnitate. Fără îndoială că privită sub acest aspect Germania întreagă, se înfăţişează astăzi ca o tară demnă. Aşi spune chiar că Germanul tine cu orice pret să fie demn, are o grije excesivă de a masca suferinţa şi nevoia.
Deaceea, e foarte greu să-ti dai seama de adevărata stare de lucruri din Germania, numai după aspectul exterior al vieţii berlineze. Se prea poate ca starea economică a nou­lui Reich să fie foarte gravă, ca echilibristica pe care o face dictatorul financiar, Dr. Schacht, să devie din zi în zi o mai periculoasă acrobaţie. Mizeria însă nu se întâlneşte nicăeri. Eu cel puţin n'am întâlnit-o. Este adevărat că n'am căutat-o. Dar este oricum surprinzător că nu mi-a eşit în drum, mardară şi sdrentăroasă, ca în alte tări. Pretutindeni, pe stradă, în tren, în metropolitan, în tramwae, în parcuri, în cafenele şi în restaurante, în gări şi în arene sportive, nu întâlneşti sdreanta mizeriei. Nimeni nu suspină şi nu se vaită impotriva regimului, cu toate că nu e poate toată lumea multumită. Cerşetoria a fost stârpită şi ea de Hitler. Numai invalizii orbi au voe să stea la un colt de stradă, întovărăşiţi de un câine care îi conduce. Numai lor li este îngăduit să primească pomană. Ei însă nu o cer. Li se dă din spirit de disciplină naţională. Există apoi nenumărate loterii şi colecte pentru şomeuri. Ele sunt toate sub controlul partidului national-socialist şi lumea plăteşte acest impozit întâmplător din acelaş spirit de datorie cetăţenească.

Ceeace mă face să cred că sărăcia nu e atât de mare în Germania, sînt deplasările continue ale orăşenilor spre localităţile de vară şi de sport. Nu cxed să existe în vre-o tară din lume, o circulaţie mai intensă şi o deplasare mai pronunţată a populaţiei dinfr'un loc într'altul, ca în Germania. Neamţul a fost decând lumea un pasionat călător. Dorul de ducă l-a caracterizat din vechime, iar în trecut un tânăr din orice clasă socială, meseriaş sau cărturar, nu se socotea cu educaţia încheiată dacă nu-şi încorona studiile cu o călătorie. Astăzi graniţele germane au fost închise pentru Germani, dar au fost larg deschise pentru străini. Ministerul Propagandei, întemeiat de Hitler, în fruntea căruia se găseşte un literat cu fantezie, Dr. Goebbels, nu are altă grije decât să pue la cala festivităţi naţionale, sportive şi militare, în toate centrele germane, pentru a deplasa în fiecare Duminică, populaţiile către localitatea festivă. Cu acest prilej nu circulă numai trenurile, dar circulă şi banul şi în fiecare zi de sărbătoare se revarsă asupra fericitei localităţi alese pentru spectacolul popular, zecile de mii de mărci ale excursioniştilor entusiasmati.
Este deci lucru firesc ca văzând Germania sub acest aspect, să ai impresia că trăeşti într o ţară îndestulătoare. In tot cazul dacă în Germania nu este mizerie haotică, este pe alocuri o sărăcie disciplinată, la a cărei mascare şi îndulcire contribue voinţa de fier a unei guvernări unitare şi întelegeiea filantropică a unui popor, care îşi ia dela gură pentru a servi colectivitatea. Lozinca zilei este astăzi la Berlin şi în întreaga Germanie: "Totul pentru colectivitate". Din prima zi a şederii mele la Berlin am avut impresia că individualismul anarhic a făcut loc unei colectivităţi disciplinate, care nu exclude totuşi individualitatea creatoare.
Ion San-Giorgiu

Fotografiile:
Cafe On Kurfurstendamm
Kurfurstendamm
Berlin 1
Berlin 2
Restaurant zum schwarzen Ferkel
Berlin-Tiergarten: 1938
Ecke Cafe Kranzler/ Unter den Linden (1936)

18 ianuarie 2011

Manuale scolare din 1989



Am pus mana pe doua manuale scolare de pe vremea cand eram eu elev.
Nu, in 1989 nu eram in clasa a II-a, dar manualele nu se schimbau foarte mult in 2-3 ani.
Azi am atasat numai copertele manualului de Limba Romana si a manualului de Matematica.
Editie 1989, foarte asemanatoare cu editia din... cand am fost eu in clasa a II-a oare? :-)

16 ianuarie 2011

Munca voluntara pentru propasirea culturii romanesti

copy/paste unui e-mail pe care l-am trimis unei echipe de voluntari (in care activez).
"Problema" e impartirea (in engleza "to share") unor carti pe care le-am avut si le-am citit noi, astia nascuti mai inainte de revolutie.
Daca vreunul are timp si este dispus sa ajute, ar fi super!
--------------------------------------------
Salut si La multi ani pe 2011!

Nu am mai dat un semn in ultimul timp, dar asta nu inseamna ca stau degeaba. :-)
Pe langa faptul ca a fost mult munca la serviciu, au fost sarbatori si... de sarbatori e ca de sarbatori, DAR "munca voluntara pentru propasiea culturii romanesti" a continuat. :-)
In plus, incerc sa pun pe picioare un sistem observat de mine cand am lucrat pentru diferite ziare, astfel incat totul sa fie simplu pentru cei ce vor sa ajute.

Sa incepem cu inceputul:
Pe langa seria "Alunel" (de Petru Demetru Popescu) si seria "Dutu si Lucu" (de Eduard Jurist), am terminat de scanat si facut OCR pe o noua carte: "Temerarii la curtea lui Vlad Tepes", de Romulus Lal. Am reusit sa sap in biblioteci si am gasit volumul editat inaite de revolutie, care e mai complet si contine si ilustratii (volumul a venit de la biblioteca judeteana din Ploiesti),
Scanarea am facut-o cu ajutorul firmei AdVenture (une lucrez) si carea ii multumesc si pe aceasta cale pentru timpul acordat. :-)


Mai am pe lista de anul asta cartea "Mari batalii din istoria lumii" de Manole Neagoie (pe care o am) si caut disperat "Pagini legendare din istoria poporului roman" de acelasi autor (am atasat o poza, poate recunoaste cineva cartea).
OCR-ul a fost facut cu ABBY10, Ed mi-a dovedit ca citeste muuuult mai bine un scan decat cu ce lucram eu inainte (Tx!).

Modul de lucru pentru cei ce vor sa ajute va fi putin schimbat, mai liber, fara a mai presa pe nimeni (daca s-a simtit vreunul presat pana acum).
Am urcat pe un FTP fisierele scan si fisiere .doc (am "spart" textele in mai multe fisiere).
Cum va fi modul de lucru: Sa presupunem ca azi vreti sa corectati un calup de pagini.
Va logati pe FTP (exista soft free de acces FTP, se numeste FileZilla) si luati fisierul dorit: de exemplu Temerarii-grup1.doc.
Ati luat fisierul de pe FTP, acum e pe calculatorul dvs., si pentru a marca ca acest fisier este IN LUCRU, de pe FTP il veti muta imediat in folderul "IN LUCRU" care e creat deja acolo (drag&drop merge).
Deci, daca eu vin peste o ora sa iau un fisier din aceeasi carte, in lista curenta nu voi mai gasi Temerarii-grup1.doc, el fiind in folderul "IN LUCRU".
Dupa corectura lui, il vei urca inapoi pe FTP in folderul "Corectura 1" (eventual adaugati un "corectat1" in nume).

Ce se va intampla in final:
* in folderul principal nu vor mai exista fisiere, in folderul "IN LUCRU" vor fi fisierele inainte de corectura si in folderul "Corectura 1" vor fi toate fisierele, dar corectate.
La fel se poate incepe corectura 2, folderul fiind deja facut in "Corectura 1".
Am facut la fel pentru toate cartile care exista acum pe FTP (6 volume pana acum), am pus si fisierele PDF aferente = puteti beneficia de care chiar daca nu ati facut nici o corectura si nici nu intentionati sa faceti. :-)
Ce s-a corectat pana acum (multumesc Ed, multumesc Claudiu) este deja in "Corectura 1" si nu mai apare in folderul principal. Se poate incepe Corectura 2 cu ele, daca vrea cineva.

Datele pentru FTP: (trimiteti un e-mail la cristi.ciureanu@yahoo.com)

Inca odata un an nou plin de impliniri!
Cu prietenie,
Cristi Ciureanu

P.S.: Din proprie experinta va spun ca, daca ati lucrat pentru corectura 1 pe un text (calup de pagini), el nu trebuie luat tot de voi pentru corectura 2. E plictisitor si greselile scapa repede.

07 ianuarie 2011

Bucuresti si Iasi in 1944



Film vazut prima oara la IASI-fotografii vechi.

Filmul e secventa 4 din 6. Daca ajungeti pe youtube, in dreapta acestui film gasiti si celelalte secvente ale filmului Mit der Kamera an der Ostfront.