Gangsterii mahalelor

In „VECHIUL BUCUREŞTI", de acum 10 ani, până la ivirea unor noui stări de lucruri în organizarea poliţiei noastre, prin numirea d-lui general Gabriel Marinescu ca prefect, anumite mahalale erau terorizate de bande organizate de gangsteri autohtoni, cari nu se temeau nici de Dumnezeu nici de oameni.
Stăpânitori absoluţi ai mahalalei, aceşti indivizi certaţi cu justiţia, făceau lege în cartierul lor şi nici un poliţist nu îndrăznea să-i scuture. Astfel ei creaseră un adevărat „trust de gangsteri" pentru a nu mai exista rivalităţi întrei ei. Intr'o memorabilă consfătuire, avută la o cârciumă din Tei, aceşti „staroşti" au decis o dreaptă împărţire a terenurilor de activitate.
Şi astfel ne-am pomenit cu 'celebrul Buftea stăpânind Vi- tanul şi Parcul Radorin. cu Nae Trăilă stăpân în Tei, cu Vasilo Galbcnu în mahalaua Iancului, cu Ghiţă Ştaif in Griviţei, cu Niţă Ciucă dictator al Văcăreştilor şi Tase Cu (ilarul mai mare peste Ferentari.
Până atunci aceste căpetenii, impuse prin îndemânarea cu care mânuiau „şişul" şi la nevoe „căţeaua" (revolverul) erau într'un război permanent, care le strica atât prestigiul cât şi afacerile.

BUFTEA, care era un om calculat i-a adunat pe toţi la olaltă şi i-a decis să facă o împărţire dreaptă a mahalalelor bucureştene. Pe o hartă, care a rămas in păstrarea iniţiatorului, s'au trasat graniţele domeniului fiecăruia şi-apoi toţi au jurat „pe mamă şi pe libertate" să păstreze angajamentul luat.
Ani de zile acest trust original a funcţionat, fără nici un „acroc". deoarece „băeţii" şi-au dat seama că. fără încăerări între ei pot mai bine să-şi facă afacerile.
Cari erau în fond scopurile trustului?
Toţi aceşti stăpâni necontestaţi ai mahalelor bucureştene, vindeau cetăţenilor... posibilitatea de a petrece în linişte. Nu e desigur vorba de securitatea lor, deoarece cei din „trust" nu stinghereau cu nimic activitatea răufăcătorilor, ci numai de liniştea evenimentelor sărbătoreşti.
Astfel un paşnic cetăţean din str. Foişor sau clin Calea Laptelui, voia să facă nuntă, să boteze, să-şi serbeze onomastica sa sau a odraslei, să facă o pomană sau un parastas. Desigur că, după ce făcea toate preparativele necesare, se prezenta şi la „starostele" mahalalei, la gangsterul" care domnea peste casele sărace ale cartierului Vitan, la faimosul Buftea.
Omul bătea sfios la uşă.

UN VLĂJGAN cu un muc de ţigare lipit în colţul buzei, cu o vânătaie-certificat sub ochiu îi deschidea. Il privea amănunţit şi apoi striga către cei din odaie :
- A mai venit un fraier cu daiboju!
Înăuntru Buftea, un individ gras, păros, elegant şi parfumat bea liniştit ceai cu coniac (o ceaşcă de coniac „trei stele" şi o linguriţă de apă fiartă). In jurul lui, în camera curată cu „poze" de artiste şi boxeuri prinse în cuie, se aflau încă 5-6 indivizi de toate soiurile cari priveau ciudat pe sub sprâncene, şezând tăcuţi pe scaune.
Omul privea speriat în jur şi 6€ aşeza timid pe scaun.
- Ştii, îmi mărit fata Duminică! Şi am venit, ştii mata, pentru dvs.!...
Scotea grăbit, sub privirea calmă a lui Buftea, o bancnotă sau mai multe, după obraz şi „puterinţă" şi le punea pe masă.
Buftea aprecia dintr'o ochire suma.
- Şi pentru băieţi?

OMUL scormonea zâmbind jenat buzunarul şi mai punea o grămăjoară de bani peste bancnote.
- Suntem „blat"!, spunea solemn Buftea.
Şi omul pleca liniştit spre casă, sigur fiind că Duminică, la nuntă, va putea petrece în linişte.
Pentru cei cari „nu veneau cu daiboju", tratamentul era totdeauna acelaş.
Când petrecerea era în toiu, îşi făceau apariţia Buftea şi „băieţii". Veneau aşa. ca în plimbare, cu mânile în buzunare. Şi dintr'un nimic se isca cearta şi bătaia. „Băieţii" lucrau agil cu pumnii, cu „boxul" şi la nevoe cu cuţitul. In câteva minute, casa era devastată, mosafirii bătuţi măr şi însângeraţi, iar uneori, când banda era mai cu chef, dezbrăcau gazdele şi plecau cu hainele.
Cu „daibojul" însă toate se aranjau. Ba chiar unul din „băeţi" veghea cuminte la poartă să nu intervie altă bandă şi să strice petrecerea oamenilor, ca-re-şi plătiseră liniştea.
Tot astfel se proceda cu toţi negustorii din cartier, cari în proporţie cu chiria şi cu deverul. trebuiau să plătească „şefului" săptămânal „dreptul lui", ca să nu păţească ruşini.
Altfel, tocmai când avea mai multă lume în magazin, se pomenea cu doi „băieţi" cari târ-guind, se luau chipurile la ceartă şi la bătae. Din „bătaia asta simulată", negustorul şi paşnicii lui muşterii erau singurii loviţi; oamenii plecau cu marfa fără să plătească şi marfa era toată tăvălită şi stricată.

TASE CUŢITARUL din Ferentari, zis şi Delfinul fiindcă fusese multă vreme marinar, a avut odată mult de lucru un „un şoacăţ" care a deschis o ,. bodegă" bine asortată cu vinuri de Târnava, tocmai in colţul „bulevardului". „Şoacăţul" plătise impozite, autorizaţii, etc. şi nu mai înţelegea să dea şi „daibojul". S'a zbătut atâta şi a făcut şi recla-maţie la poliţie, aşa că, în ziua inaugurării localului, se aflau bine postaţi în poartă, patru gardieni zdraveni, cu mâna pe tocul revolverului.
Timp de două săptămâni, cât a fost păzit de poliţie „şoacăţul" şi-a putut vedea liniştit de negustorie, care prospera pe zi ce trecea.
Dar în a 15-a zi, când nu au rămas de pază decât doui gardieni, au venit şi s'au aşezat la mese câţiva indivizi suspecţi, în frunte cu Tase Cuţitarul zis Delfinul.
— Ei, ne-am împăcat „şoacăţe"?
Şi până să răspundă patronul, înlemnit în dosul tejghelii, cuţitul lui Tase, a zburat în raftul cu liqueruri şi a spart în ţăndări sticlele scumpe, cu etichete străine.

IN CÂTEVA secunde, patronul, băieţii din prăvălie, gardienii şi clienţii, erau aruncaţi unul peste altul în beciu.
Apoi localul a fost devastat metodic. Toate sticlele, farfuriile. tacâmurile au fost sparte şi strâmbate. Butoaiele cu bere şi rezervele de acid au fost desfăcute. Mobilierul a fost spart cu grije, ireparabil. Când în local nu a mai rămas nimic întreg banda a spart vitrinele şi a dat jos firmele, apoi s'a risipit în misterioasele fundături ale Ferentarilor.
Afacerea a făcut vâlvă şi poliţia s'a ocupat să prindă banda, dar Tase Delfinul şi băieţii lui s'au eclipsat pentru un timp.
Apoi „şoacăţul" s'a refăcut si şi-a redeschis localul. Dar de data asta a fost cuminte şi a plătit „daibojul" ca să nu i se mai întâmple nimic.

IN TEI, în mahalaua Iancului, în Griviţei, adică Ia mahalalele stăpânite de Nae Trăilă, Vasile Galbenu şi Ghiţă Ştaif, toate idilele erau controlate de bandele lor.
Astfel cei rari voiau să ae plimbe, seara, cu aleasa inimii pe străzile cartierului, trebuiau să aibă întâi aprobarea „şefului" căpătată de cu ziua. Altfel banda ii făcea cele mai urâte farse. „Taxa'4 era intre 5 şi 100 lei. Interesant e că „şeful" se angaja să pedepsească trădările.
Astfel „şeful" devenea o adevărată providenţă, contra remuneraţie, pentru îndrăgostiţii părăsiţi.

ACEASTĂ adevărată sistemă de „raketeri" ai mahalalelor bucureştene, se părea că nu va fi niciodată stârpită. „Şefii" erau personagii cuprinse, cari nu puteau fi niciodată scoase din bârlogul lor, unde aveau atâtea legături şi inspirau atâta teamă, încât acţiunea poliţiei împotriva lor eşua cu regularitate.
Imediat însă după venirea d-lui general Gabriel Marinescu, în fruntea Poliţiei Capitalei, aceşti „şefi" ai mahalalelor şi bandele lor au dispărut ca prin minune. In mai puţin de o săptămână, razii puternice au ridicat toţi „gangsterii" cu căpeteniile lor şi - cum fiecare avea o fişă extrem de încărcată - au fost imediat judecaţi şi condamnaţi pentru diversele lor fărădelegi.
Astfel a dispărut o ciudată faună a mahalalelor noastre.