28 decembrie 2012

De trei ori Bucuresti (1968)


Cadoul meu pentru voi, de Craciun, valabil 10 zile incepand de azi:

De trei ori Bucuresti CD1
De trei ori Bucuresti CD2

Trei povestiri cinematografice distincte ce isi desfasoara actiunea in Bucuresti, realizate de trei regizori diferiti, cu prilejul implinirii a 500 de ani de existenta a orasului.
Prima poveste se numeste "Intoarcerea", este realizata de Mihai Iacob: in noaptea de Anul Nou un barbat singur ar vrea sa revina la fosta sotie dar nu indrazneste.
A doua Poveste se numeste "Aterizare fortata", este realizata de Horea Popescu: un pilot care asteapta un raspuns la cererea in casatorie de la femeia iubita, ii prezinta, de la bordul avioului, frumusetile orasului Bucuresti.
A treia poveste se numeste "Orasul meu", este realizata de Ion Popescu-Gopo: un tur muzical-coregrafic al orasului Bucuresti in care ghidul este chiar regizorul.

03 decembrie 2012

Numele lui?



‎"– Hai, dă-i drumul! Te frămîntă ceva.
Omuleţul se scărpină cu două degete pe creştet şi-şi frecă mîinile aprig, semn că lucrul pe care avea să-l spună e de cea mai mare importanţă.
– Măria-ta, zise cu glasul lui ascuţit, cunoaştem un om care ne întrece în dibăcie pe toţi la un loc.
Domnul se încruntă, bănuind pentru o clipă o linguşire din partea vînătorului. Dar tot aşa de iute, faţa lui se lumină şi-şi făcu reproşuri că-l bănuise pe Caravană de asemenea pornire.
– Cine e omul acela?
– Un tînăr care după faţă ai zice că încă nu a fost înţărcat de mă-sa. Un tînăr care a dat cu mine de pămînt de am crezut că va rămîne Zambilica pe drumuri.
– Măi să fie?! Zise domnul ţării.
– Un tînăr care se bate cu sabia atît de leneş, încît ai zice că doarme. Un tînăr care l-a luat în sabie pe Roco Perisini cum ai lua o găluşcă în ţepuşă.
Faţa lui vodă străluci de plăcere.
– Numele lui, prietene!
– Un tînăr care zvîrle cuţitul chiar mai bine decît Chirilă.
– Numele lui, lua-te-ar naiba! Strigă entuziasmat domnul Ţării Româneşti.
– Un tînăr care s-a luat la bătaie cu toată gloata lui Perisini. Unul din a cărui mînă sare cuţitul cum sare lăcusta. Un tînăr care adulmecă urma în pădure mai bine decît Ducu.
– Costache, îl dojeni domnul, eşti în stare să omori un om sănătos cu vorbăria ta. Cine e omul acela?"


Pentru a afla numele lui, trebuie sa cautati si sa cititi romanul "Curierul secret" de Ioan Dan. :)

29 octombrie 2012

Limba Franceza, manual pentru anul I


update link: 10 feb 2013
Franceza-anul_I_1999__OCR.pdf


Fisier upload pe transfer.ro
Fisierele tale au fost scanate cu ESET NOD32 Antivirus.

Linkul e valabil 10 zile, daca trec aceste 10 zile lasati un mesaj aici si voi actualiza linkul. :)

02 octombrie 2012

11 septembrie 2012

Profu' de mate

Sunt convins ca cel putin 50% dintre cei care au trecut pe-aici au auzit de el.
Impreuna cu domnul profesor din linkul din dreapta blogului ma fac din ce in ce mai mult sa ma gandesc sa incep din nou si de data asta sa termin facultatea...


Persona non grata de dm_4ff8037e2cbf0


Ce cauta postarea asta pe un blog numit "Bucurestii de altadata"?
Pai a facaut la inceputuri un "disclaimer" in care am spus ca acest blog a inceput doar ca "Bucurestii de altadata", el va fi mai mult "Romania de altadata"... si nu puteti spune ca domnul profesor ar apartine Romaniei de azi. ;-)

07 septembrie 2012

Romania comunism 1967

C.C. al P.C.R.
SECTIA ORGANIZATORICA

NOTA

Comitetul regional de partid Cluj informează:
In ziua de 12 decembrie a.c. elevul Ciupei T. Valeriu, din clasa aVI-a C a Liceului nr.6 din Cluj a tăiat cu lama în cruciş, fotografiile tovarăşilor Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer, apărute în "Scînteia" din 10 decembrie. Ziarul era expus în afişierul liceului în scopul popularizării lucrărilor recentei sesiunia M.A.N.
Elevul în cauză, cunoscut ca un "copil problemă" este fiul unui muncitor de la uzinele de reparat locomotive "16 Februarie". Familia respectivă se află în evidenţa organelor de miliţie şi a comisiei de tutelă a sfatului popular orăşenesc, deoarece părinţii nu dau o educaţie corespunzătoare celor 6 copii pe care-i au din căsătorii diferite.
S-a stabilit ca tatăl elevului să fie cercetat de organele de stat, după care va fi pus in discutia colectivului in care munceşte.


sursa: militiaspirituala.ro

04 august 2012

Metrorex scumpeste metroul


Stiriea este pe toate site-urile, eu nu vreau decat sa consemnez evolutia preturilor in ultimii ani.
Salariile au crescut oare cu acelelasi procente?


Vineri, 03 August 2012


Astfel, noile tarife vor fi:

♦ cartela cu 2 călătorii - 4 lei
♦ cartela cu 10 călătorii -15 lei
♦ abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii - 20 lei
♦ abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii - 60 lei
♦ abonament lunar cu 62 de călătorii - 50 lei
♦ abonament de o zi - 6 lei

--------------------------------

Vineri, 05 August 2011

Cartela cu zece calatorii valabile va costa de acum, in loc de 9 lei, 10 lei,
abonamentul lunar cu 62 de calatorii va costa de acum 35 de lei.

La Metrorex, subventia de la bugetul de stat pentru transportul calatorilor a reprezentat in ultimii patru ani 75-80% din necesarul solicitat de companie. In ultimii cinci ani, numarul calatorilor cu metroul a crescut cu 60%, ajungand la aproximativ 600.000 de pasageri in fiecare zi.
--------------------------------

Sambata, 18 Septembrie 2010

♦ cartela cu doua calatorii - 3 lei
♦ cartela de 10 calatorii - 9 lei.
♦ abonament saptamanal - 15 lei
♦ abonament lunar cu 62 calatorii - 27 de lei.
♦ abonament de weekend - 6 lei.

------------------------------------

Sambata, 19 Ianuarie 2008

o cartela de doua calatorii va costa 2,17 lei.



SURSA: ZIARE.com

27 iulie 2012

Leac de criza


Ion Luca Caragiale
Leac de criză

Cu cât se accentuează criza aceasta economică şi finanţiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranţă a scăpa aşa de curând, cu atât mi se lămureşte mai bine amintirea lucrurilor de, pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenţia să pricep economia politică şi, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică şi starea în care se afla ţara noastră până în ajunul marelui război. Ştiu însă că lumea toată se plângea tot aşa de amar ca şi astăzi de lipsa banilor pe piaţă. O sumă de negustori mari scrâşneau, văzându-şi apropiata cădere; iar cât despre negustorii mici, aceia erau mai leşinaţi decât muştele apucate pe neaşteptate de o toamnă aspră şi timpurie d-abia îşi mai trăgeau sufletul. Când ajunsese criza în toiul ei şi lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, la poziţie principală în Podul Mogoşoaii; îl ştiam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoţ şi casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf.

— Ai auzit? război! îmi zice băcanul cu un ton cu totul altul decât al mâhnirii.

— Atâta ne mai trebuia! nene Matache, îi răspunsei eu. Război ne mai trebuia, ca să ne prăpădim de tot.

— Las că-i bine, adăogă omul cu tonul şi mai accentuat, frecându-şi palmele cu multă satisfacţie. Iei ceva? fac eu cinste.

A făcut cinste şi, pe câtă vreme beam un păhăruţ de pelin, mi-a ţinut o lecţie de înaltă economie politică:

— Criza, vezi dumneata, drăguţă, este paregzamplu, cum să zic? pardon, ca o boală, ca o bubă... coace, coace mereu; coace pe dedesubt şi te prăpădeşte. Care va să zică, dacă o spargi, te-ai uşurat...

Apoi, cu multă nerăbdare:

— Ei! când începe? când începe? Pe urmă cu mult dor:

— Aah! să-i mai văz o dată pe amicii noştri! fraţii noştri! naşi brat maladeţ! că de mult nu i-am mai văzut!

Am înţeles îndată cu câtă nerăbdătoare dragoste aştepta neica Matache pe pravoslavnicii noştri amici şi, ca să-i fac plăcere, i-am răspuns:

— Apoi, nene Matache, îi aşteptăm; mult-mult peste vreo patru-cinci zile trebuie să-i vedem.

— Să te-auză Maica Precista!... Apoi nici nu mai mergea, domnule!... Ne prăpădeam de tot!... Să vezi dumneata ce-o să curgă peste câtăva vreme în Bucureştiul ăsta pârlit: lapte şi miere drăguţă!

Mai nainte de cinci zile, primele regimente ruseşti au apărut.

Întâi, veneau câte puţine, apoi din ce în ce mai multe, până ce, pornind în grămadă mare către Dunăre, au umplut Bucureştii. Şi, în adevăr, previziunile băcanului meu s-au izbândit cu vârf şi-ndesat. Sfinte Nicolae! ce ploaie, ce torente binefăcătoare de carboave şi depoli asupra ţării şi capitalei. Ce berechet! ce belşug! Dacă armatele imperiale or fi datorit în parte succesul lor peste Dunăre armatelor noastre româneşti, nu puţin au datorit acel succes şi binecuvântărilor sărăcimii şi sărăciţilor din ţară şi din capitală. Averi întregi aproape de pieire au fost salvate; altele s-au făcut din nimic. Fireşte că aşa trebuia să se-ntâmple. De unde lumea toată sta cu mâinile-n sân, deodată s-a pornit pe o activitate nebunească, imediat şi enorm de scump plătită. Un litograf avea numai o biată presă, la care tipărea cărţi de vizită, câteva sute pe săptămână, îndată şi-a instalat cinci prese şi s-a pus să tipărească etichete de băuturi de lux: Martell, trei stele, Champagne veuve Cliquot, Xeres şcl. şcl. Şi aşa toţi litografii şi tipografii. Pe când ei trăgeau etichetele, căruţaşii cărau în goană sticle la pimniţele cârciumarilor, prefăcute în tot atâtea laboratorii pentru prepararea conţinutului: mii şi sute de braţe nu biruiau să pritocească şampaniile, vinurile, cognacurile şi licorurile fine, în vederea cărora lucrau presele.

"Odăi mobilate cu chirie!"

Cine n-avea odăi mobilate cu chirie? Familia-toată se muta într-o şură, într-o magazie din curte, şi odăile le dedeau mobilate muscalilor. Vezi ce politicoasă şi ospitalieră populaţie! Două chichineţe cu câte un pat, o masă, un scaun, un lighean şi o lampă trei, patru, chiar cinci sute de lei pe lună. La drept, nu era mult, fiindcă nu se număra cu francul, ci cu carboava, ori mai bine cu polul: 15, 20, 25 de poli. Şi muscalul galant dedea fără vorbă. Mulţi plăteau astă-seară pe o lună înainte, şi a doua zi dimineaţă repede-şi făceau geamantanul şi plecau... Unde? unde poruncea împărăţia. Cum pleca chiriaşul, repede la loc biletul: "Două odăi spaţioase mobilate cu luna!" Şi iar: 15, 25 de poli. Până seara chichineţele erau închiriate din nou. În cârciume, în birturi de orice mână, în toate localurile publice, un minut nu se oprea deverul.

Într-un birt francez de cea mai naltă clasă, am văzut cu ochii mei următoarele. Au intrat şi s-au aşezat la masă un general cu familia, Era tatăl, mama, fată tânără cu guvernantă şi doi băieţandri. După toate aparenţele, era o familie foarte distinsă şi foarte bogată. Au dejunat după maniera franceză, cu ouă, un fel de bucate, friptură, prăjituri, fructe şi brânză; au băut bordeaux şi şampanie (cunoşteam etichetele), apoi cafea, cognac şi liqueur (asemenea). Socoteala: quaz cents cinquante francs! adică pe româneşte: patru sute cincizeci de franci! A plătit generalul fără să mişte măcar din sprânceană, cum am plăti eu sau dumneata 2 lei şi 50 la lenache.

Într-o seară la Raşca-n salon, era multă lume. La o masă erau mai mulţi ofiţeri ruşi, cam trecuţi. Provocaţi în adevăr, sau numai porniţi de ţâfnă, au început să înjure franţuzeşte pe nişte meşteri români de la o altă masă; românii au ripostat, şi de aci, după câteva replici violente, s-a încins o bătaie în regulă. Muscalii erau în minoritate: ba încă unii de la alte mese, înţelegând că n-au dreptate camarazii lor, au intervenit în favoarea românilor. Totuşi bătaia ar fi continuat şi desigur ar fi luat proporţii primejdioase, dacă un muscal, care intra pe uşă, n-ar fi strigat în gura mare un nume muscălesc foarte greu de ţinut minte. Muscalii bătăuşi s-au oprit ca prin farmec înlemniţi. Asta a impus şi românilor. Toţi luptătorii au stat pe loc în picioare. Atunci a intrat, urmat de aghiotanţi, un general — era comandantul pieţii. S-a aşezat şi el la o masă, făcând semn ofiţerilor să stea fiecare la locurile lor. Atunci ofiţerii muscali şi românii bătăuşi au fraternizat şi s-a băut şampanie până la ziuă de peste două mii de franci. Cine a plătit-o, nu trebuie să vă mai spun.

Bucureştii erau acum în culmea prosperităţii. M-am dus la nenea Matache. L-am găsit foarte vesel.

— Ai avut dreptate, neică Matache...

— Aşa-i că s-a spart buba, drăguţă? îi ştiam eu leacul ei. Zic:

— Da, neică Matache, dar eu nu-i credeam pe muscali aşa galanţi...

— E împărăţie mare, drăguţă; nu-ţi spuneam eu? În acel moment, iată că se opresc din goană trei cazaci călări, un ofiţer şi doi soldaţi. Nenea Matache şi-a compus numaidecât surâsul oficial, plin de graţie. Ofiţerul a descălecat, a dat calul unui soldat şi a suit treptele în prăvălie. Era un băiat foarte frumos şi foarte distins; o figură blândă şi veselă; se vedea că venise în fugă de departe şi-i era degrabă să meargă şi mai departe. Iată ce a târguit. A băut un cognac şi a gustat un sanwich cu icre. A dat o jumătate de ocă de rachiu la oamenii lui, câte o jimblă şi o bucată de brânză de burduf, cam tot de o jumătate de ocă. Atât. A scos punga şi a trântit un pol de aur pe tejghea. Nenea Matache a luat polul şi i-a dat cazacului restul o jumătate de rublă. Cazacul a salutat, s-a suit pe cal şi a pornit în trap mare către miazăzi. Nenea Matache a văzut ce ochi mari făceam şi, om deştept, a înţeles că mi se păruse socoteala prea-prea.

— Vezi d-ta, drăguţă, zice, ce e şi cu războiul ăsta! Văzuşi bietul băiat! om tânăr şi de familie! cum îl trimete împăratul să-l prăpădească păgânii, pentru ca să ne apere pe noi creştinii! E lucru mare, drăguţă!

— Da încă, zic eu, până la păgâni... Nenea Matache a zâmbit cu mult înţeles:

— Lasă, zice, drăguţă; sunt fraţii noştri. Cu atâta s-aleg şi ei, cu ce cheltuiesc pe la noi; căci cine ştie câţi se mai întorc înapoi!

O lacrimă de compătimire pentru soldaţii împărăteşti şi de recunoştinţă pentru ţarul liberator încolţi în ochiul lui nenea Matache. În vremea aceasta, începu să treacă între gărzi călări şi pihotă sute de căruţe încărcate cu nişte lădiţe, foarte grele desigur, deoarece în fiecare căruţă erau numai câte două. Erau bani carboave şi poli imperiali! Nu ne venea să ne credem ochilor.

— Uite, drăguţă, uite! Bre! ce va să zică puterea împărătească, drăguţă!

*

L-am întâlnit zilele astea pe negustorul meu, foarte opărit.

— Ei? neică Matache, ce zici de criza asta?

— E lucru mare, drăguţă! Aşa ceva nu s-a pomenit de dinaintea războiului.

— Îţi mai aduci aminte?

— Frumoase vremuri!... nu mai apucăm noi aşa vremuri frumoase, drăguţă!

— Şi nu se vede, zic eu, nici o scăpare, nici un leac... doar poate recolta.

— Ce recoltă! drăguţă, răspunde oftând negustorul... îi ştiu eu leacul crizei; dar acu nu prea sunt semne... Văz că fratele nostru nu mai vrea să dea pe la noi; se duce la Ţarigrad prin altă parte... O fi supărat pe noi.

26 iulie 2012

Michael Caine in rolul lui Harry Palmer



Daca v-ati plictisit de filmele cu spioni in care efectele speciale sunt 80% din pelicula, va recomand cateva filme mai vechi dar cu actiune mult mai credibila:

The Ipcress File (1965)

Funeral in Berlin (1966)

Billion Dollar Brain (1967)



Michael Caine e unul dintre actorii pe care ii apreciez foarte mult. :)

Pe langa actiune, in filme se poate observa foarte bine "vechiturile": Revazand astazi "Funeral in Berlin" dorinta de a revedea Berlinul a crescut mai mult ca oricand. :)
Berlin, 1966: zidul, rusi, evrei, americani... spionajul chiar era o treaba, nu?
In film e si o scena amuzanta, cand unul din spioni spune: "Nu mi-a placut niciodata modul american de a face cumparaturi" - referindu-se la sistemul supermarket. :)

12 iulie 2012

Cum ramai cu gura cascata in mijlocul strazii







Trebuia sa merg sa-mi iau buletinul, si apoi sa ajung si la caziere.
Sectia 13 Politie e in sectorul 3, pe Strada Ciucea, nr. 2A.
Vis-a-vis de sectia de Politie e casa din poza de mai sus.
Se numeste Casa Breslelor si va rog sa ma credeti ca m-a lasat in mijlocul strazii cu gura cascata.
Nu aveam decat mobilul cu mine, de asta fotografia nu e cea mai reusita.

Poza nu spune nimic despre casa, chiar daca as face-o cu un mega DSLR (si am sa ma duc intr-o zi cu rucsacul meu foto).

Trebuie sa mergeti sa o vedeti, sau, daca va place si nu puteti ajunge, cineva a scris mai multe despre aceasta casa (si are si poze mai bune).

05 iulie 2012

"Fiziologia gustului" - Brillat-Savarin (extras)




"Cind armata năvălitoare a trecut prin Champagne a luat şase sute de mii de sticle de vin de la domnul Moet, din Epernay, vestit pentru frumusetea pivnitelor sale. Dinsul s-a consolat de pierderea aceasta enormă cind a văzut că jefuitorii păstrează gustul vinului său: comenzile din nord au crescut de atunci, de două ori şi ceva…

Starea aceasta de lucruri dăinuie şi acum, străinii vin din toate colţurile Europei pentru a reînnoi, pe timp de pace, plăcutele obiceiuri căpătate în război; ei trebuie să vină la Paris, iar cînd au sosit trebuie să se ospăteze cu orice preţ. Si dacă vistieria se alege cu ceva de aici, asta se datorează mai puţin profiturilor în sine, cît în crederii instinctive pe care nu se poate să n-o aibă cineva într-un popor unde gurmanzii sînt fericiti."

"Fiziologia gustului" - Brillat-Savarin
Editura Meridiane 1988
Traducere de Doina Pasca-Harsanyi
Pe coperta: "Natura moarta cu cana de portelan" - Jean-Baptiste Chardin (pictura expusa la Luvru)





Sursa poza 1 Sursa poza 2

05 iunie 2012

"Eu nu vin din sistem."


"Desi Pasajul a costat 250 de milioane de euro, el traverseaza doar zece fire de cale ferata. Un pod din Mexic trece peste o stramtoare de 500 de metri si a costat jumatate. Alt pod, din China, recent inaugurat, care are 1000 de metri lungime in regim de autostrada, a costat numai 150 de milioane de euro! Pana la urma, Pasajul este un furt!"

Cititi mai multe pe acest LINK

01 iunie 2012

"Eu cu cine votez?"



Cred ca se poate banui cu cine voi vota pe 10 iunie la alegerile locale din Bucuresti, nu? :)
Daca primul nume care va vine in minte e... (?) atunci e bine. :) 



22 martie 2012

UPC Romania -- LOL!

UPC Romania... primesc un telefon de la "customer service":

- Sunteti multumit de serviciile UPC?
- Da, atat de multumit sunt ca astept sa expire contractul sa ma mult la altii. ORICARE altii sunt mai buni decat voi. Mi se deconecteaza de 3-4 ori pe seara.
- Vai, dar se poate, MAINE vine echipa sa va schimbe modemul, etc..

Azi a venit echipa: mi-au schimbat MUFA si au spus ca, daca se mai deconecteaza, sa-i sun.
Da, da!
In seara asta am sunat la concurenta, maine vad daca au Fiberlink in bloc la noi.

UPC cu modem si net prin cablu de antena, concurenta cu fibra optica.
Acelasi pret.
-------------------------------------------------------
Mai am ceva linkuri:
UPC 1
UPC 2
UPC 3

04 martie 2012

Securitate

Intamplator am ajuns pe acest blog si mi-am permis sa imprumut poza de mai jos.


--------------
Ministerul de Interne
INSPECTORATUL Judetean Galati
- pasapoarte -
Nr.43448 din 2o.o1.1989

Catre,
POPA EMIL

Prin prezenta va facem cunoscut ca cererea dv. de calatorie temporara in R.P.Ungara nu a fost aprobata.

Seful Organului

--------------
Dar scanul e doar o mica parte din intreg articolul. Dati click si cititi mai departe.

P.S.: vedeti cine semneaza: "seful organului". :)

03 martie 2012

Promenada in Bucuresti

Promenada in Bucuresti... azi a fost o zi foarte frumoasa, am iesit afara si am mers pe ruta Piata Victoriei - Romana (cu un ocol pe bulevardul Dacia - Piata Lahovari), am continuat sa merg pe jos pana la Universitate si apoi Centrul vechi si Unirii.
Cam 2-3 ore dureaza plimbarea asta.

Acum e seara, m-as mai plimba... dar pe unde? :-)

29 februarie 2012

Salvati muzeul farmaciei din Cluj!


Nu vreau sa confisc articolul omului, dar imi permit sa citez putin si sa dau link.
Pozele sunt luate de pa pagina oficiala de Facebook.

Intrati pe pagina muzeului de pe Facebook, dati Like (numai si pentru poze merita sa intrati), si poate cand ajungeti in Cluj il vizitati! :-)

"De curând, am aflat că s-a dat o hotărâre judecătorească prin care Muzeul Farmaciei (clădirea primei farmacii din Cluj) va fi retrocedat foştilor proprietari, care au deţinut farmacia (clădirea) înainte de naţionalizare, adică familiei Hintz.
......
Să înţelegeţi! Nu am nimic împotriva retrocedărilor. Ba din contră, chiar susţin înapoierea proprietăţilor care au fost confiscate abuziv de regimul comunist.
Din câte am înţeles, proprietarii doresc să scoată la vânzare clădirea. Deci, nu doresc să o păstreze. Problema e să nu o cumpere vreun bişniţar din ăsta, vreun proprietar de crâşmoteci, birturi, puburi... locuri din astea de socializare pe teme culturale. Dacă se întâmplă acest lucru, riscăm să avem un muzeu în minus şi un local în plus. Nu uitaţi, un popor ce îşi pierde istoria, îşi pierde identitatea!
Singura soluţie, viabilă, ar fi implicarea autorităţilor. Primăria, Consiliul Judeţean, Ministerul Culturii, Universităţile de Medicină şi Farmacie din întreaga ţară, fabrica de medicamente Terapia, toate acestea pot da o mână de ajutor la păstrarea istoriei (identităţii, dacă vreţi) farmaciei.
Pentru ca aceste autorităţi să fie sensibilizate, noi trebuie să demonstrăm (că aşa e acum, totul e pe bază de demonstraţie) că acest Muzeu merită să fie păstrat. Ce trebuie să facem?Trebuie doar să vizităm acest muzeu! Să arătăm că este important şi că îşi merită banii. Îl puteţi vizita cu familia, rudele, prietenii, cunoştineţele sau colegii de muncă, cu oricine doriţi voi. Nu contează că nu aveţi legătură cu farmacia. Oricum, vă va impresiona ceea ce veţi vedea în acest Muzeu."

Fragment luat de AICI, dati click pentru tot articolul.

Alte linkuri si mai multe poze:

http://muzeulfarmaciei.ro/
http://www.facebook.com/MuzeulFarmaciei
https://twitter.com/#!/MuzeulFarmaciei







25 februarie 2012

Berea şi berarii Bucovinei

Fie că era “ziua minerului”, vreun hram al unei biserici, revelion, Crăciun sau Pasti, fie că se sărbătorea victoria Forestei sau a Minerului, sau cu orice ocazie mai mult sau mai putin speciala, berea de Solca sau de Suceava nu lipsea de pe mesele bucovinenilor. În lipsa brand-urilor de renume, berea locală satisfăcea cu succes orice pretenţie, pentru ca trebuie spus ca acea bere, mai ales cea de Solca, era de o calitate excepţionala. Asta ca să nu mai vorbim de berea facută în casă de cei ce ştiau reţeta şi care a ajuns azi doar un ceai acidulat şi dulce ce nu mai seamănă absolut deloc cu bera neagră de casă de altădată. Şi berea de Solca a devenit legendă, după ea oftând doar bătrânii cunoscătorii ai licorii.

O scurta istorie a fabricării berii în Bucovina

Berea, multimilenara băutură pe care babilonienii o produceau cu 6-8000 de ani în urmă, este semnalată documentar în Suceava medievală la începutul sec. al XV-lea.

În tratatul comercial prin care Alexandru cel Bun acorda o serie de privilegii neguţătorilor lioveni (1408) se consemnează faptul că polonii dispuneau la Suceava de un imobil în care puteau să ţină „cârciumă, măcelărie, să facă bere, mied şi pâine”, pe care aveau dreptul să le comercializeze dacă „sufereau cu târgul” (dacă plăteau taxă). La vremea la care izvoarele documentare pomenesc practicarea la Suceava a unui număr de cca. 14 meşteşuguri, se aminteşte şi de cel de „brazeator”, adică de berar.

În 1786, şeful administraţiei militare a Bucovinei consemna existenţa unui număr de 10 fabrici de bere productive
Meşteşugurile legate de nevoile alimentaţiei populaţiei se dezvoltă în sec. XV-XVI şi, alături de morărit, măcelărit, pitărit, se înscrie şi producerea berii, care se făcea în instalaţii numite „sladniţe”, amplasate, de regulă, în preajma unor surse de apă (1460). Producerea berii este însă stimulată abia în perioada de ocupaţie habsburgică a zonei. Pentru a încuraja consumul, administraţia austriacă a acordat o serie de scutiri temporare de taxe pentru producerea şi comercializarea berii în Bucovina, creând astfel condiţii propice pentru construirea primelor fabrici. Meşterii berari germani, precum Josef Weineck, Johann Beil sau Georg Meixner, au ridicat încă din primul deceniu de stăpânire habsburgică fabrici de bere la Cernăuţi, Siret şi Suceava.

Dacă prima fabrică de bere din Banat a intrat în exploatare în anul 1718 la Timişoara, în 1786 şeful administraţiei militare a Bucovinei, generalul Enzenberg, consemna existenţa în Bucovina a unui număr de 10 fabrici productive, altele câteva aflându-se în construcţie. Fabrica de bere din Areni (zonă marginală a Sucevei) a lui Georg Meixner, construită pe la 1772 în apropierea unor surse de apă (sunt menţionate „cele două izvoare ale berarului”), a fost distrusă în anul 1778 de un incendiu, dar proprietarul a luat în arendă de la magistratul urbei un teren din mahalaua Iţcanii Vechi, unde a ridicat o fabrică nouă.
Sunt menţionate apoi berăriile lui Ioniţă Archip (1793), a lui Berl Moldauer (fabrică de bere „cu cinci cazane de fierbere”, evaluată, în 1802, la 6263 de florini) sau cea a lui Sara Nagl (cumpărată de acesta de la Meixner, după ce berăria din Iţcani a fost moştenită de firma „Leibl und Kraft” - 1860).

Dreptul de a fabrica şi distribui bere

O serie de documente fac referiri la câţiva dintre berarii vremii. Astfel...

citeste mai mult si vezi mai multe etichete AICI

20 februarie 2012

Bandele legionare devasteaza Bucurestiul!

GAZETA NOASTRA - FOAIE SPECIALA -
FRONTUL SALVĂRII NAŢIONALE
Preşedintele ales aLlROMÂNIEI ION ILIESCU în PERICOL!
BANDELE LEGIONARE DEVASTEAZĂ BUCUREŞTIUL!
GALATENII! PLEACĂ SPRE BUCUREŞTI!
ÎNCERCARE DE ÎNTOARCERE SPRE DICTATURA FASCISTA!
DE CE POLITIA NU-ŞI FACE DATORIA?

Toate acestea în nr. 16 al „Gazetei Noastre"


CINE SINT INSTIGATORII?
Cocoi pribegi si infumurati au venit sa ne înveţe democraţia. Au venit si cu bancnote verzi crezind ca Romania e de vînzare. S-au găsit si vinzatorii de ţara, întelectuali care pina mai ieri îi cintau in struna lui Ceauşescu. Au aparut si profitorii de moment, unii extrem de bronzati.
După încercarea de rebeliune legionara, care urmărea sa răstoarne preşedintele ales al "României, ne punem intrebarea: asta sa fie democraţia pe care Ratiu, Câmpeanu şi Coposu vor sa ne-o impună?
Concluzia e una singura:
RATIU SI CAMPEANU - AFARA DIN TARA!
La sediile F.S.N. Galaţi s-au deschis registre pentru stringerea de semnaturi a celor ce doresc expulzarea din ţara a lui Ratiu si Campeanu.

02 februarie 2012

Pepsi... sticle din alea vechi! :-)

Pe ninsoarea si gerul asta mergi cu fata in pamant, incercand sa faci asa incat sa nu-ti bata vantul in fata. Altfel nu cred ca observam naveta de mai jos, aruncata intr-un morman de zapada.
Strada unde lucrez eu e o strada de case vechi, batranesti, unele "demolabile" pentru a face loc de vile de prost gust.
Pentru ca da, strada e in "zona buna", in Baneasa, unde casele vechi si cochete (chiar daca mai saracacioase la aspect) se demoleaza complet, fiind inlocuite de alte case, mai mari, mai cu etaj, desenate in linii simple de AutoCad.

Naveta era in fata gardului unei case care acum nu mai exista. Am trecut pe-acolo in zilele cand se demola - si ce simplu e sa demolezi o casa! Un buldozer, un excavator, o basculanta, si in maximum 24 de ore casa e la groapa Glina.
Dar despre actiunile si metodele astea poate voi scrie mai tarziu.

Acum, sa ne bucuram de "darul" gasit in zapada!

Am trecut si am luat 4 sticle. Doua de Pepsi, doua de suc "Intreprinderea sucuri si racoritoare Bucuresti".
A doua zi mi-am dat seama ca am facut o greseala si, cum naveta inca nu fusese ridicata de gunoieri, am luat-o pe toata.
Sticlle erau atat de inghetate la -15 grade incat, incercad sa scot una din naveta s-a rupt efectiv. Nu, nu s-a spart, S-A RUPT, ca o foaie de hartie: cu cat trageam de ea sa o scot (incet), cu atat ea se rupea. Am reusit sa "rup" trei sticle, apoi mi-am dat seama ca nu procedez bine.
Am bagat naveta in garajul firmei lasand-o "la reveneala" pana a doua zi... adica pana azi.
Azi le-am scos pe toate, le-am spalat, am incercat sa spal si naveta (ea e jegoasa in poza dar e un jeg "imbibat", naveta in sine a vazut multa apa fierbinte si detergent de vase).



Pentru ca am o meserie tehnica, si am paginat ziare si reviste multi ani, nu am putut sa nu observ calitatea productiei de atunci: pe nici o sticla gasita nu e centrat cuvantul PEPSI in logo, culorile logo-ului sunt altele de la sticla la sticla, scrisul mic nu e foare citibil pentru ca e "inecat" in vopsea...

Totusi se poate citi destul de bine (dar nu pe orice sticla) "marca inregistrata", "imbuteliat sub licenta Pepsico Inc. NY", "imbuteliat in Romania".




Ultimele doua fotografii contin si un alt fel de sticla - erau doar doua in naveta.
Sincer, desi am 34 de ani nu am prins nici un suc in sticlele de mai jos. Nu-mi aduc aminte nici un logo, nimic.
Brifcor se vindea in sticle nemarcate (asa imi aduc aminte), "Quick" parca tot in sticle nemarcate se vindea.

Colegul meu Toma, care are 43 de ani, isi aduce aminte de sticlele cu urs, si cica in ele se imbuteliau diverse sucuri facute de fabrica respectiva.
Daca la Pepsi stiai clar la ce culoare si gust sa te astepti, sticlele "Intreprinderea de sucuri si racoritoare Bucuresti" puteau contine suc de visine, de zmeura, de portocale, "lamaita", etc. (pentru fotografie am folosit ceai. :-) )





Later Edit: Am mai vorbit cu oameni de varsta mea sa vad daca isi aduc aminte de sticla cu ursul... La noi in Moldova (Vaslui, Iasi) nu aparuse. Noi ne aducem aminte sucurile fara eticheta pentru ca, pentru a fi reci, ele se puneau inainte de vanzare in niste cazi cu gheata si apa (sau, ma rog, apa era din topirea ghetii) si etichetele se dezlipeau... :-)
Mi-a revenit clar in memorie o scena din fata cofetariei "Amandina" din Vaslui, cand am cerut "quick" si mi-au desfacut o sticla uda, siroind de apa, luata din "cada" cu gheata... Normal ca fara eticheta! Daca prindeai spre sfarsitul sucurilor, se vedeau pe fundul bazinului muuulte etichete. :-)

01 februarie 2012

Teatru radiofonic in limba franceza


Pentru cine vrea sa se puna la punct cu franceza, ascultati teatru radiofonic in limba lui Voltaire: LINK

Se vorbeste rar, clar, si subiectele sunt de tipul "crime/mistery".


Wikipedia: Le théâtre radiophonique ou radio-théâtre est une adaptation du médium théâtral au médium radiophonique.
sursa poza: Wikipedia

20 ianuarie 2012

Preturi din Romania comunista

Cadre luate din filmul "Iarna bobocilor" (1977).






Ar fi interesant de aflat si cat erau salariile in 1977. :-)

-----------------------------------------

P.S.: si cateva preturi mai "recente", adica mai aproape de finalul "epocii de aur":





13 ianuarie 2012

Printesa Ileana - Varul Mioritei



VARUL MIORIȚEI

Căzuse Paştele de timpuriu. Prin şanţuri se mai găsiau ici, colo, grămăjioare de zăpadă. In sat se făceau mari pregătiri pentru Sfintele Sărbători.
Femeile robotiau ziulica toată şi zoriau cu văruitul caselor, pe cari apoi bărbaţii le împopoţonau cu fel de fel de feţe: roşii, liliachii, galbene, cafenii, albastre....,
Numai în capătul satului, o colibă scundă îşi păstra culoarea ei pământie. Stăpânele ei, o văduvă şi o fetiţă de şase ani, - Mioriţa - , erau prea sărace s'o poată vărui.
Biata copilă, palidă, cu ochi mari căprui, se uită plină de obidă la toate căsuţele albite ca ghioceii şi-şi frământa gândul cum s'o facă şi pe a ei tot aşa de frumoasă, căci îşi zicea: Se va gândi oare Isus la noi, dacă ne e aşa de urîtă căsuţa ?
Şi cugetând astfel, iată că zăreşte o grămăjioară de omăt. Dac'aş pune puţin pe pereţi, nu se va albi şi casa noastră? îşi spuse Mioara; dac'aş încercă!
Zis şi făcut. Pe dată îşi înfipse mânuşiţele plăpânde în zăpada rece şi cu toate c'o dureau, zâmbiâ gândindu-se:
Ce bine o să-i pară Mamei! Punea puţin, se mai uită şi iar punea.
Dela o vreme, de teamă că nu va isprăvi curând, nu se mai uită, ci spoiâ mereu. Gata ! Se trase îndărăt să-şi vadă isprava. Dar, vai! neaua se topise şi nu lăsase decât nişte pete mari ude şi murdare. Biata copilă căzu cu faţa pe prispă şi începu să plângă de credeai că i se rupe inima. In mintea ei vedea toate casele celelalte mândru gătite de paşte şi numai a ei aşa de urîtă! Toţi or să râdă de ea. Şi Mioriţa plângea la acest gând care-i mistuia sufletul, când cântecul unei mierle o făcu să ridice capul. Eră întâia mierlă ce cântase în anul acela şi-şi alesese locul drept pe casa lor dărăpănată.
Deodată Mioara scoase un ţipăt de uimire şi de bucurie. Bordeiul părea bătutftot în aur.
Cele din urmă raze ale soarelui se oglindiseră în pereţii umezi, făcându-i să strălucească. Şi acum Mioriţa cu mâinele strânse pe piept zâmbea de fericire, iar lacrămile i-atârnau de gene ca mici picături de rouă.
Pe straşină, mierla viersuiâ de credeai că-i se sparge gâtlejul. Clopotele bisericii răsunau în văzduh chemându-şi credincioşii la denii.
Isus n'a uitat pe Mioriţa chiar în coliba ei dărăpănată!






----------------------


PIATRA
de L. TOLSTOI

Un om sărman ceru odată unui bogătaş să-1 miluească cu ce l-o lăsă inima. Bogătaşul nu-i dete nimic şi-i zise: —Pleacă de-aici!
Dar săracul stăruia şi nu plecă. Atunci bogatul se mâniă, ridică o piatră şi svârlî cu ea în sărac. Acesta luă piatra de jos, o puse'n traistă şi zise:—Am să port piatra asta atâta vreme cu mine, pân'oiu avea şi eu prilejul să i-o arunc.
Prilejul se ivî. Bogătaşul săvârşi nu ştiu ce faptă certată cu legea. II despuiară de toate a- verile şi-1 duseră la'nchisoare. Săracul se luă după el, scoase piatra din traistă şi vru să i-o arunce, Dar se răsgândi, o svârlî cât colo şi zise:
— Degeaba am purtat atât amar de vreme piatra asta. Cât a fost bogat şi atotputernic m'am temut să i-o arunc, acum însă că e căzut,—îl plâng.