Azi am plans...

Am aflat de pe blogul lui Piticu ca se relanseaza revista "Stiinta si Tehnica".
Stiu revista pentru ca batranul meu a avut si a colectionat multi ani revista asta. Daca poate crede cineva, am avut si numere din anii 40, 50, 60. Da, am avut numere din 1943, de exemplu. Numerele erau sortate pe ani si legate la o legatorie de carti, astfel incat colectia era reprezentata de niste "carti", cu anii embosati pe cotor.
Omul tinea mult la colectia lui, poate de asta legarea s-a facut in cel mai profesionist mod posibil, revistele erau cusute unele de altele, cu ata bagata in zona capselor, etc etc. Stiu ca era o treaba de calitate pentru ca am citit candva un manual despre legarea cartilor si ce era in biblioteca era facut "ca la carte".

Taica-meu a murit acum vreo 20 de ani (cand eu aveam 14 ani) si revistele au ramas in biblioteca familiei.

Azi citeam despre relansarea revistei, mi-am adus aminte (de fapt, nu am uitat niciodata) de colectia de acasa si am sunat-o pe maica-mea sa o intreb de ea.
Maica-mea mi-a spus ca le-a aruncat pentru ca, citez, "erau vechi, atrageau moliile si oricum nu se mai uita nimeni prin ele".
Acest lucru s-a intamplat in familia mea, in casa lui taica-miu, operatia a fost facuta de maica-mea, care cica l-a iubit (nu s-a recasatorit niciodata, nu a avut alt prieten barbat de cand a murit batranul).

Cand un om depune atata pasiune in a pastra o asemenea colectie, cum de exista urmasi de-ai lui, de aceeasi generatie chiar (!) care sa-si bata joc de munca lui?

Acum scriu pe blog pentru ca ma intreb: ce cacat facem noi, astia de "scormonim prin gunoaie" incercand sa pastram ceva din cacatul asta de identitate nationala, de a pastra ceve ce se poate numi "Român", "România"?
Mergem prin Roma si ne minunam cum au reusit unii sa pastreze ceva DOUA MII DE ANI, noi aruncam si distrugem lucruri (nu personale) imediat cum a murit posesorul lor?
Si partea cea mai trista este ca parintii mei nu au fost "prima generatie la oras", au fost a doua cel putin, adica si-au trait copilaria printre arhitectura romaneasca de calitate, au avut apa in casa, robineti de arama, tacamuri din alpaca (pentru ca nu erau chiar atat de bogati sa fie din argint pur), bunicul meu a fost preot in centrul Iasului.

Cum ar trebui sa gandesc si sa tratez in continuare trecutul, istoria, rahatul asta de blog?
Pentru ce puii mei sa continui sa sap printre "vechituri" cand acum imi dau seama ca asa e romanul - un rahat care arunca istorie la cos pentru ca "e veche"?

M-au impresionat multe articole de pe ART HISTORIA, azi a venit randul sa plang pentru ceva ce face propria-mi familie, de la care... macar de la maica-mea aveam pretentii!

Cum sa ma mai revolt cand vad case lasate in paragina pe Kiseleff sau pe Pache, langa Pro, cand jeguri din astea se intampla mult mai aproape de mine!?
Ce pretentii sa mai am de la urmasii celor care au trait in acele case, ce pretentii sa mai am de la guvernantii statului Roman, fara pic de pretuire pentru patrimoniul national?


fotografia este revista din iulie 1967, e luata de pe okazii. In biblioteca de acasa era colectia COMPLETA 1965 - 1989 + cativa ani, neconsecutivi, din 1945 pana in 1965 :(

Recunoasteti locul?

"Poza" de mai jos este o captura de ecran din filmul "Reteaua S" (1980).

Stie cineva ce se vede in fotografie?
Mai exista constructia?

"Obiecte promotionale" din vremea comunista

bloc notes, pixuri, agenda (cea mica):

Un sfert de secol e o sarbatoare (1947-1972)

A venit un coleg de serviciu la mine si mi-a pus pe masa un almanah. Fara coperta, prima poza a fost cea de mai jos: Ceasca cu mustata si cioc. :-)


Este vorba de Almanahul auto 1972
Nu sunt pasionat de auto, almanahul nu m-a interesat prea mult, totusi unele articole sunt foarte interesante - macar din punct de vedere istoric.

Articolul de mai jos o fi sau nu articol de propaganda, eu l-am citit cu placere. :-)

1947-1972 Un sfert de secol e o sarbatoare

RADU TUDORAN
Un sfert de secol e o etapă marcantă în viaţa popoarelor, cum ar fi nunta de argint în căsniciile fericite, nedestrămate nici de neînţelegere, nici de moarte. Un sfert de secol e o unitate de timp istorică. Bilanţul la sfîrşitul ei, capătă însemnătatea faptelor definitive, destinate posterităţii. Nimic din ce s-a înfăptuit şi poartă garanţia a douăzeci şi cinci de ani nu poate să pună semne de îndoială. Toate şi în toate sensurile au avut timp să-şi arate trăinicia.
Un sfert de secol e o sărbătoare. Cu asemenea prilej, cum face omul la sărbătorile lui de familie, se aruncă o privire în urmă. Nu îţi continui niciodată drumul, fără să-ţi aminteşti coasta pe care ai urcat-o. E o coastă, o continuă ascensiune în istoria Republicii noastre atît de tinere şi atît de mature.


în douăzeci şi cinci de ani ţara s-a schimbat, că un om plecat la începuturile ei şi întors astăzi nu ar mai recunoaşte-o. Cei care trăim în mijlocul transformărilor şi luăm parte la ele, cu mintea, cu sufletul şl cu munca noastră, nu le observăm în adevărata lor dezvoltare, decît cu un efort de imaginaţie. Dar pe chipurile cunoscuţilor şi prietenilor din alte ţări, care vin aici la intervale, citesc surpriza crescînd de la un an la altul, ca să ajungă pînă la admiraţie amestecată cu nedumerire.
înfăptuirile pe care am să le amintesc, potrivite cu o publicaţie consacrată turismului şi automobilului, n-or fi cele mai mari şi mai însemnate între toate, dar unele nu se puteau face fără altele, cum nu se poate face armonie în muzică fără o complexitate de sunete. In aceste zile sărbătoreşti de confruntare a trecutului cu prezentul şi de proiectare a prezentului asupra viitorului, se vor aminti fabricile, uzinele şi hidrocentralele, unele din ele minuni mondiale. Se vor aminti irigările, maşinile agricole şi tractoarele. Nu se vor uita imensele blocuri de locuinţe şi oraşele noi, care punctează toate zările ţării. O explorare a străzilor şi bulevardelor care definesc Balta Albă, în marginea Capitalei, sau Baia Mare, nou construită în partea cealaltă a ţării, echivalează cu descoperirea unor lumi nebănuite, cu o forţă plastică mai puternică decît a naturii, cu toate volumele ei şi cu toate culorile.
în chiar toamna aceasta am dat o roată a ţării şi apoi am brăzdat-o în toate direcţiile, pornind de la Constanţa pînă la Oradea, după ce am trecut prin laşi, prin Suceava, prin întreg peisajul civil şi industrial din nord şi nord-vest, ca să ajung în continuare la Cluj şi la Tg. Mureş, apoi la Arad şi Timişoara şi, în sfîrşit, în toate oraşele de pe drumul de întoarcere al Bucureştiului.
Aş vrea să pot dărui prietenilor noştri auto- mobilişti o hartă a acestui itinerar, şi a altora, încă nebănuite, pe care trebuie să le descoperim ca pe o nouă geografie. Cei douăzeci şi cinci de ani ai Republicii ne-au dat automobile şi şosele.
în ziua cînd se proclama Republica României, şoselele ei asfaltate, nu cred că depăşeau o mie de kilometri, fructul unor lungi discuţii parlamentare, a certurilor între partide, a conflictelor cu societăţile de construcţii de peste hotare. Eram tînăr pe vremea cînd se construiau acele şosele, ieşite din suferinţă, din praf şi năduşeală. Drumul internaţional de la Oradea la Giurgiu părea că nu are să se mai termine niciodată. Dar într-un tîrziu, a fost gata, cu o trudă care s-a uitat, şi astăzi ar părea inexplicabilă. Era o înlesnire atît de uluitoare adusă automobilului, încît nu lăsa nici o îndoială despre nemăsuratul folos care ar fi venit de la o altă diagonală de asfalt trasă peste pămîntul ţării. Dar nu s-au mai făcut decît bucăţele pînă
în 1947, pe la Buzău, pe la Slobozia, şi în alte cîteva locuri, ca să nu pomenesc de şoseaua Piteştiului, stricată complet .în primii ani după inaugurare; bani aruncaţi în colbul vechiului drum al rădvanelor!
Astăzi, oriunde te-ai duce, din Dobrogea în Maramureş, din Lunca Dunării într-a Mureşului, în toate locurile şi pe toate direcţiile, găseşti şosele asfaltate, nebănuite. Hărţile automobilistice nici nu răzbesc să le consemneze, fiindcă de la o ediţie la alta apar mereu altele. Nu-i între noi vreunul care să le fi străbătut pe toate! Dacă s-au făcut, înseamnă că era nevoie de ele; dar aceste şosele nu înseamnă nu-t mai confort, ci şi o bogăţie a ţării.
Acum douăzeci de ani, cînd mergeam la mare, pe un litoral aproape pustiu pe vremea aceea, drumul cu automobilul însemna o aventură aproape ca o traversare a Saharei, şi nu se justifica decît printr-o nemăsurată pasiune, pentru vehiculul eroic, atît de lesnicios astăzi. Nu descriu casna, lupta cu hîrtoapele şi cu praful din Bărăgan, răscolit de camioane, care pe secetă nu se mai risipea decît seara, iar prin sate, la adăpost de vînt, dăinuia pînă dimineaţa cînd se ridica altul. Multe ore din viaţă ne-am pierdut pe acest drum, şi rău ne-am rupt şalele; mult ne-am chinuit de nerăbdare la Giurgeni, aştep- tînd să vină bacul şi neavînd altă mulţumire în schimb, decît să admirăm magnificul peisaj al Dunării.
Cînd am intrat prima oară pe podul construit cu o repeziciune nesperată, aproape ca în basmele de multă vreme uitate, am avut senzaţia că trec Dunărea cu aeroplanul. Nu-i o metaforă; forma acestei minunate lucrări de artă, fie bine- cuvîntată! — dă senzaţia decolării.
Iar pe litoralul aproape inaccesibil acum douăzeci şi cinci de ani, circulă automobile venite din toate părţile lumii, aşa cum automobilele noastre circulă în multe locuri prin lume.
Am întîlnit pe şoselele europene autoturisme cu matricola României, fabricate la Piteşti, unde acum se merge pe o veritabilă autostradă, din acelea pe care le-am privit cu jind şi fără speranţă în Franţa şi Italia. Am întîlnit uriaşe camioane de transport, unele fabricate la Braşov, adevărate trenuri rutiere, pe ale căror flancuri am putut citi de departe, scris cu majuscule cît statul omului, ROMANIA.
Asemenea întîlniri emoţionante mi-au trezit dorul de ţară şi mîndria. Le evoc şi le închin cu căldură Republicii noastre, la a douăzeci şi cincea ei aniversare, lăsînd loc deschis tuturor speranţelor pentru următoarea etapă, care vrem să fie, ca în căsniciile fericite, aceea de aur.
------------------

M-ar interesa sa aflu mai mult si despre ce scrie deasupra capului lui Ceausescu: Moroj Areej.
Pe "goagal" sunt zeci de linkuri catre firme cu numele asta... totusi ce era inainte de revolutie?

Primarul Pache Protopopescu, o lectie de administratie

Cautam ceva cu Pache Protopopescu si am dat peste acest articol.
E luat de pe site-ul adevarul.ro, imi permit sa reproduc articolul aici si, pentru a multumi cumva redactiei, la sfarsit aveti un link catre un alt articol de la ei, la fel de interesant.

Folosesc acest text mai mult pentru a arata ce inseamna primar adevarat si... de ce oare nu mai exista oameni din astia?
Stiu ca Bucurestiul era mic acum 100 de ani, dar cititi si vedeti ce a putut face un om in numai 3 ani. Auziti primari din Bucuresti? IN TREI ANI!!





Povestea „primarului-minune” care a făcut primele trotuare şi a adus telefonul în Capitală.

Autor: Emilia Sava

Capitala României a avut de-a lungul timpului 81 de primari, iar de la Revoluţia din 1989 şi până acum, unsprezece edili şi-au pus ideile în practică la conducerea Capitalei. Primarul Bucureştiului dintre 1888 şi 1891 a reuşit însă să intre în istorie drept unul dintre cei mai eficienţi şi inventivi: a extins iluminatului public în tot oraşul, a făcut trotuare şi noi artere de circulaţie în oraş, a introdus telefonia publică şi construit aproape 30 de şcoli, printre care şi Colegiul „Gheorghe Lazăr“.

Pache Protopopescu (1845-1893), s-a aflat doar pentru trei ani în fruntea Bucureştiului, între aprilie 1888 şi decembrie 1891, dar a lăsat în urmă multe proiecte pe care le-a dus la bun sfârşit şi care l-au făcut cunoscut ca unul dintre cei mai buni primari din istoria oraşului.
S-a născut la 12 februarie 1845, în Mahalaua Negustori, iar numele de „Protopopescu“ l-a căpătat ca urmare a faptului că tatăl său slujea ca protopop la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, potrivit istoricului Dan Falcan.
Istoricul a mai declarat pentru „Adevărul de Seară” că prenumele de „Pache“ vine de la modul în care l-au strigat pe fostul edil colegii de şcoală.
Pache Protopopescu a urmat Facultate de Drept, dar s-a şcolit şi la Paris unde în 1870 şi-a luat doctoratul, iar până să devină primar al Capitalei, a fost prefect al poliţiei, avocat, profesor la şcoala de comerţ şi deputat din partea liberalilor.
Istoricul Dan Falcan ne-a mai spus că în anul 1888, prin decret regal, Pache Protopopescu este desemnat de Consiliul Municipal, aşa cum era la vremea aceea nefiind ales de locuitori, primar al Bucureştiului.

Un bulevard care îi poartă numele

În doar trei ani, edilul a reuşit să introducă telefonul public, să extindă iluminatul electric până în Piaţa Teatrului Naţional, să construiască primele trotuare şi noi artere de circulaţie.
„La sfârşitul secolului al XIX-lea când s-a tăiat bulevardul Cotroceni-Obor de către Em. Protopopescu-Pache, primarul oraşului, pentru interes şi necesitate edilitaro-urbanistică, au fost demolate biserica Caimata şi biserica Armenească“, a scris şi istoricul George Potra în cartea sa „Din Bucureştii de ieri“.
A trasat inclusiv axa Bucureştiului de la est la vest, de la Piaţa Operei, Sf. Elefterie şi până la Mihai Bravu.
“După ce Em. Protopopescu Pake a deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, s-a pus problema iluminării lui după noile cerinţe, dar pentru că nu se putea altfel la acea dată, s-a hotărât scoaterea lămplilor electrice din grădina Cişmigiu «care nu avea nevoie de lumină pe timpul iernii şi instalarea lor pe bulevard, între actuala piaţă Sf. Elefterie şi Calea Moşilor»”, mai nota istoricul George Potra.
Câţiva ani mai târziu, în 1906, străzile oraşului erau luminate de 3.969 de becuri cu gaz, dar şi cu mii de lămpi cu petrol, cu ulei mineral şi altele. Cu toate acestea, multe străzi mărginaşe nu aveau lumină deloc.
În 1890, Protopopescu a finalizat prelungirea fostului bulevard al Orizontului, iar la insistenţele primarului conservator Nicolae Filipescu, strada a fost redenumită şi poartă şi acum numele lui Pache Protopopescu. Sub conducerea primarului de atunci s-a ridicat şi un azil de noapte făcut după model occidendal. Edilul a acordat o atenţie deosebită şi învăţământului în Capitală, în anul 1889 fiind construite 28 de şcoli şi Liceul "Gheorghe Lazăr".

Fără beţivi şi câini în tramvaie

Şi transportul în comun a fost o prioritate pentru primarul de la acea vreme, astfel că s-a lucrat la extinderea reţelei de tramvai, dar şi la impunerea unor condiţii civilizate de transport pentru bucureşteni.
„Înainte de a se pune în circulaţie tramvaiele cu cai ale noii societăţi, Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor , cât şi de pasageri. Astfel, conductorii vor păstra ordinea în vagoane, vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci, fără să aducă supărare unul altuia”, notau istoricii.
“În mijloacele de transport în comun de la acea vreme, era interzis să urce mai mulţi călători decât câte locuri sunt pe bănci şi pe platformă, nu vor fi primiţi în vagoane cei îmbrăcaţi murdari, în stare de beţie sau pe cei însoţiţi de câini. Nu vor admite nimănui cu tinichele sau ulcioare cu lichide care ar putea să mânjească sau să supere pe ceilalţi călători. Agăţatul de vagoane , fie chiar pe scări este strict interzis şi periculos. Taxa fixată era de 30 de bani pentru toată linia, 20 de bani pentru două secţii şi 15 bani pentru o secţie, toţi călătorii erau obligaţi să prezinte biletul la cerere”, mai scria istoricul Potra.

I-au făcut statuie, dar apoi au dărâmat-o

Istoricii declară despre Pache Protopopescu că a fost un om dedicat societăţii şi a realizat multe proiecte pentru Capitală. El a murit în urma unei infecţii cauzate de o piatră la ficat care i-a rupt vezica.
El se află înmormântat alături de alte personalităţi ale Bucureştiului, în cimitirul Bellu. Cândva, a existat şi un monument al lui Pache Protopopescu (1845-1893), realizat în marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu, dar care a fost demolat în anul 1948.
----------------------
Sursa foto: adevarul.ro via sebastian-corn.tapiterul.net


Va recomand si articolul: Cum îi "vrăjea" Matache Măcelaru pe trecători să-i cumpere mezelurile?

Aer! Bulevarde! Lumină!

Ați băgat de seamă că mai toate oraşele vechi, neorganizate, au înfăţişare de moluscă?... Ele cresc diform, îşi întind câte un braţ molău, sau îşi sorb materia flască, după hazardul terenului şi porunca unui zmârc. Mii de ani de viaţă colectivă nu izbutesc să transforme acele aglomeraţii primitive într'o societate urbană cu moravurile şi nevoile unei civilizaţii omeneşti.
Cine a trecut prin Constantinopol numai o zi, îşi dă perfect seama de semnificaţia şi valoarea bulevardului într'un oraş mare. Cartierul Pera, deşi mai nou, deşi locuit de „venetici", deşi năpăstuit de administraţia turcă, are o înfăţişare civilizată numai mulţumită faptului că locuinţele au fost silite să se organizeze şi să se supue alinierii, pe o mare lungime a unei străzi cât un bulevard. Constantinopolul turcesc, dincolo de podul care leagă ţărmurile Cornului de aur e o îngrămădire de bordee, moschee şi case cu etajele de lemn aruncate unele peste altele, deşi locul are o istorie milenară şi a văzut armatele romane, grece şi veneţiene. „Străzile" sunt un fel de poteci bolovănoase care se strecoară pe după casele zăbrelite iar spaţiul se lărgeşte uneori, numai spre a îngădui unei cişmele să curgă.
Zidul de apărare al vechiului Bizanț și apeductul alcătuiesc singura liniecare ar fi putut da Constantinopolului o simetrie și o unitate, dacă... dacă dincolo de această linie n'ar începe Marea!...
Milano, e un vechi oraş, reşedinţa de odinioară a familiei Sforza şi celebru prin istoria lui artistică şi militară. Există un singur bulevard - făcut de Napoleon, dacă nu ne înşelăm, pe unde oştile lui au intrat în Oraş. (Şi azi se vorbeşte în Milano un dialect franco-milanez). Linia dreaptă a bulevardului e întreruptă brusc de o mare gradină circulară, prelungită cu cetatea Sforzesco, înconjurată încă de şanţul de apărare. Urmează apoi - ca la Constantinopol - un ghem de case şi stradele. Nu mai răsufli decât în faţa Domului ridicat din piatră dantelată, în jurul căruia e un spaţiu pătrat, excesiv de larg, ca o protestare violentă a oraşului înghesuit, De-aci înainte până ia capătul cellalt al oraşului, acelaş haos de case şi străzi inextricabile.
Se pare că unii milanezi cer stăruitor să se tae un bulevard larg care să pornească de la Dom în vale, ca o replică la bulevardul lui Napoleon. Vor fi auziţi?... Bulevardul se va tăia?.. Până atunci, Milano va rămâne tot un oraş de provincie, ca toată Scala muzicală şi marile industrii dela periferie.
Ne întrebăm ce sens ar avea Berlinul fără Unter den Linden? Ar putea exista Parisul fără admirabilul lui sistem de bulevarde - în cruce şi circulare - care a transformat vechile cartiere în fragmente organice ale unei mari fiinţe urbane, cu respiraţie şi circulaţie vaste, lesnicioase ?...
*
Aer! Bulevarde! Lumină!...
Oraşul eu case şi străzi e numai o capcană de accidente şi maladii. Fără bulevarde largi cari să tae oraşul în felii simetrice, locuitorii nu vor avea nici aer, nici lumină, nici posibilitate de mişcare: Se vor îmbâcsi, vor putrezi de-a'n picioarelea.
Bucureştii au avut un singur bulevard (Pake-Elisabeta) care tăia oraşul în două. Lipsea - lipseşte încă! - bulevardul care să tae oraşul în cruciş şi această funcţie a îndeplinit-o parţial Şoseaua Kisseleff şi... Calea Victoriei, nesigură ca o frânghie aruncată din Capul Podului până'n Dâmboviţa. Nu s'a găsit niciun Primar care să aibe curajul lui Pake şi să tae din 1900 „Bulevardul Victoriei". Şi astfel s'a creat paralel Bulevardul Take Ionescu-Brătianu, iar Calea Victoriei a fost lăsată în capriciile ei isterice...
D. Donescu va duce Bulevardul Brătianu prin furnicarul asfixiant al unor stradele mucegăite de mult, până'n Dâmboviţa, unde îl aşteaptă Bulevardul Regina Maria. E într'adevăr prima lucrare pe care trebuia s'o facă un nou primar general al Capitalei, şi-i admirăm instinctul.
Cei care-i aduc obiecţii şi vor să-i scoată înainte micile nemulţumiri locale să nu uite că d. Donescu nu construeşte numai un bulevard, dar dă Capitalei o arteră şi o zare la care avea dreptul de cel puțin două decenii!...
Fapta d-lui Donescu are si o valoare educativ-cetățenească: Viitorii candidati la primăria Municipiului nu vor mai îndrăsni să ceară voturile bucureștenilor, mai înainte de a făgădui un bulevard!

F. ADERCA

Articol din "Realitatea Ilustrată" nr. 399 / 16 septembrie 1934


Daca ar putea cineva sa identifice unde ultima fotografie din articol (pagina 2, stanga jos)... m-am uitat pe Google Street View si nu mi-am dat seama: mai exista acele cladiri?

Cum are Softpedia numarul "astronomic" de useri

Pun aceasta postare aici pentru ca despre blogul asta e vorba, el e "site-ul" in discutie.
De la inceput trebuie sa stiti ca in aceeasi zi in care am deschis acest blog, am deschis si un topic pe Softpedia, cu acelasi nume. Am pus mult timp in paralel scanuri si aici si la ei, uneori puneam la ei si nu puneam pe blogul asta (era mai simplu, mi-era lene si aici trebuie mai multe click-uri decat pe softpedia).
Totul a plecat de la faptul ca in "avatar" (in 7 ani nu am avut nici un "avatar") am pus chestia asta:



Dupa 7 ani (SAPTE ANI) de activitate pe softpedia (peste 2000 de postari) am decis ca nu mai are sens sa tin contul pe forum.
Pentru ca eu am o problema cu "jmecheria" cu statutul de dumnezeu, cu cacaturi din astea pe care le fac moderatorii.
Consider ca am fost un user corect, au castigat ei (eu nu am oprit niciodata reclama, desi cica aveam dreptul), am castigat si eu cand am avut nevoie, acum vreau sa gata.
Eram convins ca ei "nu vor muri fara mine" la fel cum eu vad ca supravietuiesc fara ei.

Well, acum cred ca se poate vedea cum se lauda softpedia cu sute de mii de oameni inscrisi: pai ei nu sterg nici un cont!
Va dau mai jos mesajul de la ei, "varianta extinsa" va fi si mai jos.


-----------------------------

Totul a plecat de la o suspendare pe care am primit-o.
Fara avertisment, fara nimic. Pur si simplu intr-o zi nu am mai putut intra la mine in cont.
Acum schimbul de e-mail-uri:


On 2/3/11 2:47 PM, Cristi Ciureanu wrote:
Salut,
Daca imi puteti spune de ce mi s-a suspendat temporar contul, as putea sa accept si sa mai vin pe la voi... (user: ciureanuc)
Nu inteleg ce regula din regulament am incalcat, poate ma ajutati sa ma lamuresc.
Cristi
P.S.: Intrebare retorica: exista viata si fara contul de Softpedia?



From: Bogdan GHEORGHE (forum)
Subject: Re: Eroare
Date: Thursday, February 3, 2011, 2:49 PM
Daca verifici mailul, vei vedea de ce... (eventual si folderul Spam).
Recomand o citire a regulamentului, partea cu reclama in avatar, foto si motto
Bogdan GHEORGHE
Managing Partner



On 2/3/11 2:59 PM, Cristi Ciureanu wrote:
Daca vedeti o singura chestie care mi-ar aduce venit din "reclama" mea, eu fac "mea culpa".
Cand am deschis 4 topicuri cu/despre lucrurile postate pe blog, a fost super-ok, cand au venit mii de oameni sa citeasca a fost bine, cred. Acum ca am pus ACELEASI lucruri pe un blog personal le considerati reclama.
Daca aveti acces la casuta mea postala din forum, veti vedea ca mai primesc mesaje si cerinte ale userilor sa postez lucruri.
Sunt user de vreo 7 ani daca nu ma insel, am mii de posturi si threaduri pe forum, am un tricou de la voi, am luat o singura data warn 10%... pun un link (catre un blog non-profit) in semnatura mea si ma suspendati? 
Nu puteati sa trimiteti un mesaj personal, trebuia suspendare?
Sunt pe punctul sa inchid de tot contul meu pe softpedia, stiu ca un user in plus sau in minus nu conteaza, dar imi dau seama ca se poate trai si fara voi... :-)
Totodata, insist sa stergeti toate topicurile lansate de mine, mai ales cele cu imagini si texte "de altadata".
Cristi Ciureanu




From: Bogdan GHEORGHE
Date: Thursday, February 3, 2011, 3:11 PM
Sa o luam pe rand!
1. Regulamentul e pt toti; stiu ca e greu sa accepti asta, pt ca esti roman. (aici e smecher, daca nu v-ati prins, e proFUND, e rotund)
2. Daca crezi ca "aportul tau la forum" te indreptateste sa incalci niste reguli de bun simt, te inseli.
3. Ai fost suspendat nu pt acel link (pe care btw ai voie sa il ai), ci pt avatar, motto si imagine personala cu adresa site-ului tau!
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=674021
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=352415
4. Daca doresti in mod expres, cere banarea contului, DAR nimic nu va fi sters; repet, citeste regulamentul!
Libertatea e frumoasa,
In general...
Bogdan GHEORGHE
Managing Partner
www.softpedia.com


Cristi Ciureanu wrote:
Cum spuneam, diplomatie era daca trimiteati un e-mail personal..,. mai ales ca nu am avut "avatar" niciodata pana acum si chiar nu am citit regulamentul... chiar sunt curios cati din useri l-au citit.
Pana una-alta am pus doua poze "before" si "after"... (la bookmarks)
So, cum nu mai sunteti in lista de bookmarks, am sa mai intru pe softpedia cand imi voi mai aduce aminte, daca imi voi mai aduce aminte... 
Sunt convins ca nu veti muri fara mine, precum nici eu nu voi da in retard fara voi.
Bafta!
C.C.

P.S.: Am uitat si un raspuns direct la punctul 1:
1. Regulamentul e pt toti; stiu ca e greu sa accepti asta, pt ca esti roman.
Raspunsul meu direct e: Ma asteptam la un raspuns lipsit de politete si diplomatie, pentru ca stiam ca moderatorii de pe forum sunt romani. :-)

------------------------------



Din ziua aia nu mai dat un singur click catre forumul softpedia, am sters toate "bookmarks", si acasa si la munca.
Se pare ca nu am murit.
Ieri m-am decis ca vreau ca acel cont al meu sa dispara, nu mai vreau sa fiu in lista lor de utilizatori.
Le-am scris... print screen-ul e mai sus.





EDIT: in timp ce atasam print-screen-ul, am mai primit un e-mail de la ei:

Buna ziua,
Stergerea reala a unui cont de pe Forum nu se poate face decat simultan cu stergerea tuturor mesajelor.
Stergerea unui numar mare de mesaje este o operatiune complicata si va crea probleme in toate topicurile asociate cu acele mesaje.
Daca motivul cererii dvs este legat de prezenta unor date cu caracter personal, le vom indeparta cu conditia sa avem la dispozitie lista postarilor in care se afla datele respective.


Le-am raspuns:

Insist cu stergerea completa a tututor datelor despre mine, a tuturor mesajelor, a tuturor fisierelor atasate de mine.
Care e problema dumneavoastra? Ce "probleme" se vor crea? Credeti ca scriu (AM SCRIS) pe softpedia cum se opereaza pe inima si nu mai au studentii lectiile?
Am scris BANALITATI, si uneori chestii utile, care, se pare, ele nu mai conteaza.
Repet: insist cu stergerea completa a userului ciureanuc, cu absolut tot ce a scris el pana acum.
Si in special topicul care se numeste "Bucurestii de altadata" - un topic deschis de mine, unde se afla munca mea. DORESC CA ACEST TOPIC SA DISPARA, cu tot ce e pe el - eu avand 99% din postari.
V-am scris si acum cateva luni, va spun si acum: vreau sa testez daca pot sa supravietuiesc fara softpedia, dar vreau si ca eu sa dispar complet de pe forum.
Astept confirmarea.
Cristi Ciureanu



Ce-s cu cacaturile astea? Nu pot sa-mi iau jucariile sa plec acasa?
Ma Softpedia, care e duda?

Din suta aia de mii de utilizatori, cati chiar activeaza, DACA EI NU STERG NICI UN CONT??