Un sfert de secol e o sarbatoare (1947-1972)

A venit un coleg de serviciu la mine si mi-a pus pe masa un almanah. Fara coperta, prima poza a fost cea de mai jos: Ceasca cu mustata si cioc. :-)


Este vorba de Almanahul auto 1972
Nu sunt pasionat de auto, almanahul nu m-a interesat prea mult, totusi unele articole sunt foarte interesante - macar din punct de vedere istoric.

Articolul de mai jos o fi sau nu articol de propaganda, eu l-am citit cu placere. :-)

1947-1972 Un sfert de secol e o sarbatoare

RADU TUDORAN
Un sfert de secol e o etapă marcantă în viaţa popoarelor, cum ar fi nunta de argint în căsniciile fericite, nedestrămate nici de neînţelegere, nici de moarte. Un sfert de secol e o unitate de timp istorică. Bilanţul la sfîrşitul ei, capătă însemnătatea faptelor definitive, destinate posterităţii. Nimic din ce s-a înfăptuit şi poartă garanţia a douăzeci şi cinci de ani nu poate să pună semne de îndoială. Toate şi în toate sensurile au avut timp să-şi arate trăinicia.
Un sfert de secol e o sărbătoare. Cu asemenea prilej, cum face omul la sărbătorile lui de familie, se aruncă o privire în urmă. Nu îţi continui niciodată drumul, fără să-ţi aminteşti coasta pe care ai urcat-o. E o coastă, o continuă ascensiune în istoria Republicii noastre atît de tinere şi atît de mature.


în douăzeci şi cinci de ani ţara s-a schimbat, că un om plecat la începuturile ei şi întors astăzi nu ar mai recunoaşte-o. Cei care trăim în mijlocul transformărilor şi luăm parte la ele, cu mintea, cu sufletul şl cu munca noastră, nu le observăm în adevărata lor dezvoltare, decît cu un efort de imaginaţie. Dar pe chipurile cunoscuţilor şi prietenilor din alte ţări, care vin aici la intervale, citesc surpriza crescînd de la un an la altul, ca să ajungă pînă la admiraţie amestecată cu nedumerire.
înfăptuirile pe care am să le amintesc, potrivite cu o publicaţie consacrată turismului şi automobilului, n-or fi cele mai mari şi mai însemnate între toate, dar unele nu se puteau face fără altele, cum nu se poate face armonie în muzică fără o complexitate de sunete. In aceste zile sărbătoreşti de confruntare a trecutului cu prezentul şi de proiectare a prezentului asupra viitorului, se vor aminti fabricile, uzinele şi hidrocentralele, unele din ele minuni mondiale. Se vor aminti irigările, maşinile agricole şi tractoarele. Nu se vor uita imensele blocuri de locuinţe şi oraşele noi, care punctează toate zările ţării. O explorare a străzilor şi bulevardelor care definesc Balta Albă, în marginea Capitalei, sau Baia Mare, nou construită în partea cealaltă a ţării, echivalează cu descoperirea unor lumi nebănuite, cu o forţă plastică mai puternică decît a naturii, cu toate volumele ei şi cu toate culorile.
în chiar toamna aceasta am dat o roată a ţării şi apoi am brăzdat-o în toate direcţiile, pornind de la Constanţa pînă la Oradea, după ce am trecut prin laşi, prin Suceava, prin întreg peisajul civil şi industrial din nord şi nord-vest, ca să ajung în continuare la Cluj şi la Tg. Mureş, apoi la Arad şi Timişoara şi, în sfîrşit, în toate oraşele de pe drumul de întoarcere al Bucureştiului.
Aş vrea să pot dărui prietenilor noştri auto- mobilişti o hartă a acestui itinerar, şi a altora, încă nebănuite, pe care trebuie să le descoperim ca pe o nouă geografie. Cei douăzeci şi cinci de ani ai Republicii ne-au dat automobile şi şosele.
în ziua cînd se proclama Republica României, şoselele ei asfaltate, nu cred că depăşeau o mie de kilometri, fructul unor lungi discuţii parlamentare, a certurilor între partide, a conflictelor cu societăţile de construcţii de peste hotare. Eram tînăr pe vremea cînd se construiau acele şosele, ieşite din suferinţă, din praf şi năduşeală. Drumul internaţional de la Oradea la Giurgiu părea că nu are să se mai termine niciodată. Dar într-un tîrziu, a fost gata, cu o trudă care s-a uitat, şi astăzi ar părea inexplicabilă. Era o înlesnire atît de uluitoare adusă automobilului, încît nu lăsa nici o îndoială despre nemăsuratul folos care ar fi venit de la o altă diagonală de asfalt trasă peste pămîntul ţării. Dar nu s-au mai făcut decît bucăţele pînă
în 1947, pe la Buzău, pe la Slobozia, şi în alte cîteva locuri, ca să nu pomenesc de şoseaua Piteştiului, stricată complet .în primii ani după inaugurare; bani aruncaţi în colbul vechiului drum al rădvanelor!
Astăzi, oriunde te-ai duce, din Dobrogea în Maramureş, din Lunca Dunării într-a Mureşului, în toate locurile şi pe toate direcţiile, găseşti şosele asfaltate, nebănuite. Hărţile automobilistice nici nu răzbesc să le consemneze, fiindcă de la o ediţie la alta apar mereu altele. Nu-i între noi vreunul care să le fi străbătut pe toate! Dacă s-au făcut, înseamnă că era nevoie de ele; dar aceste şosele nu înseamnă nu-t mai confort, ci şi o bogăţie a ţării.
Acum douăzeci de ani, cînd mergeam la mare, pe un litoral aproape pustiu pe vremea aceea, drumul cu automobilul însemna o aventură aproape ca o traversare a Saharei, şi nu se justifica decît printr-o nemăsurată pasiune, pentru vehiculul eroic, atît de lesnicios astăzi. Nu descriu casna, lupta cu hîrtoapele şi cu praful din Bărăgan, răscolit de camioane, care pe secetă nu se mai risipea decît seara, iar prin sate, la adăpost de vînt, dăinuia pînă dimineaţa cînd se ridica altul. Multe ore din viaţă ne-am pierdut pe acest drum, şi rău ne-am rupt şalele; mult ne-am chinuit de nerăbdare la Giurgeni, aştep- tînd să vină bacul şi neavînd altă mulţumire în schimb, decît să admirăm magnificul peisaj al Dunării.
Cînd am intrat prima oară pe podul construit cu o repeziciune nesperată, aproape ca în basmele de multă vreme uitate, am avut senzaţia că trec Dunărea cu aeroplanul. Nu-i o metaforă; forma acestei minunate lucrări de artă, fie bine- cuvîntată! — dă senzaţia decolării.
Iar pe litoralul aproape inaccesibil acum douăzeci şi cinci de ani, circulă automobile venite din toate părţile lumii, aşa cum automobilele noastre circulă în multe locuri prin lume.
Am întîlnit pe şoselele europene autoturisme cu matricola României, fabricate la Piteşti, unde acum se merge pe o veritabilă autostradă, din acelea pe care le-am privit cu jind şi fără speranţă în Franţa şi Italia. Am întîlnit uriaşe camioane de transport, unele fabricate la Braşov, adevărate trenuri rutiere, pe ale căror flancuri am putut citi de departe, scris cu majuscule cît statul omului, ROMANIA.
Asemenea întîlniri emoţionante mi-au trezit dorul de ţară şi mîndria. Le evoc şi le închin cu căldură Republicii noastre, la a douăzeci şi cincea ei aniversare, lăsînd loc deschis tuturor speranţelor pentru următoarea etapă, care vrem să fie, ca în căsniciile fericite, aceea de aur.
------------------

M-ar interesa sa aflu mai mult si despre ce scrie deasupra capului lui Ceausescu: Moroj Areej.
Pe "goagal" sunt zeci de linkuri catre firme cu numele asta... totusi ce era inainte de revolutie?