15 martie 2018

Cine e "Echipa Ajungem MARI"?




8 Martie a fost o zi trista pentru mine. In afara faptului ca NIMENI nu mi-a dat nimic, desi am fost ca o mama pentru multi (!), am primit mailul de mai jos. Inainte de a-l citi, trebuie sa stiti ca eu muncesc sase ore pe zi in loc de opt, pentru ca as vrea sa fac ceva mai mult cu viata mea, sa fac ceva pentru lumea in care traiesc. M-am inscris ca potential voluntar intr-o asociatie care lucreaza cu copii din casele de copii.
Mi-a placut de asociatie ca nu cereau bani, ci aveau nevoie de TIMPUL voluntarului. Exact ce imi doream sa fac. (cereau totusi 20 de lei "testarea psihologica" - joculete pe care le faceam ca distractie in clasa a cincea).
Dar, pe 8 Martie, mail:
-------

Buna ziua, Va multumim pentru dorinta de implicare! Am apreciat foarte mult inteligenta dvs. si dorinta de implicare, insa ne-am consultat ca echipa si va anuntam cu parere de rau ca nu va putem include in programul nostru. Cum spuneam anterior, training-ul are rol de selectie si in perioada in care ati fost prezent in cadrul activitatii am constatat ca nu va potriviti programului nostru, pentru ca noi cautam in prezent un alt tip de voluntar. Ne pare rau si va dorim succes! Suntem siguri ca abilitatile si cunostintele dvs. va pot fi de mare ajutor in alte activitati. Va multumim! Sanatate si numai bine!
Echipa Ajungem MARI
-------

Eu: Buna ziua, Imi pare rau sa aud ca nu pot fi inclus in program. Ce fel de tip de voluntari cautati in prezent? Multumesc.
Cristi Ciureanu
-------

Pentru ca se face o saptamana de cand nu am primit raspuns la intrebarea mea, va cer ajutorul, sa ma dumiresc ce exact n-am? A, ce, credeti ca nu aveti toate informatiile necesare? Pai nici "echipa" asociatiei nu a dat mana cu mine, eu m-am vazut cu un singur om de-acolo, el gestionand PATRUZECI SI PATRU de oameni in aceeasi zi. Stie despre mine fix cat "colegii" lui, pe care eu nu i-am vazut niciodata.
So, ce n-am?
Pentru ca, eu ma consider apt de a face pe "strengarul" cu copiii de gimnaziu.

1. "Strengarul"? Da. Acum 10 ani am avut o tentativa de a face o revista pentru copii, numita "Strengarii". Am poze cu Ion Lucian si cu Petru Demetru Popescu (autor de carti pentru copii) in momentele in care am mers la dumnealor pentru sfaturi si idei. So, revista pentru copii, in 2005.

2. Copiii aia sunt abandonati.
Eu sunt orfan de tata de la 14 ani.

3. Am trait in camin "la camin", am trait (si) in camin la liceu, am trait in camin (si) in facultate. Camin. zeci/sute de elevi/copii de acelasi fel. Mi-a placut. :)

4. In liceu, proful de mate ma denumea "clown-ul", pentru ca faceam numai glume si... "nu se va alege nimic de tine daca mai continui asa". Mi-ar placea sa cred ca nu a avut dreptate.

5. Am doi nepoti de la surori, la care am ajutat cand erau foarte mici; cel putin unul din ei a fost sters la fund de mine de mai multe ori.
Nu mi-e frica de copii care fac caca pe ei.

6. La mine la bloc eram 30 de copii, cu care ma intelegeam bine cand eram mici. Nu stiu pe vreunul care sa ma urasca, mai ales ca am fost intotdeauna cel care impartea orice cu "partenerul de suferinta". Mama inca isi aduce aminte cum facea ea toata sambata prajituri, iar Cristian iesea cu platorurile pe-afara si servea toti copiii. De fiecare data cand ma suna fratele meu din Vaslui, imi spune ca toata lumea care ne cunoaste, cand il vede, intreaba de mine, pe unde mai sunt, ce mai fac...

7. Am fost profesor un an. Cel putin un fost elev, care a ajuns programator pentru Olanda (cred), mi-a adus aminte ca il "pedepseam" punandu-l sa tasteze pe o tastatura facuta din carton. Mi-a spus ca acum nu mai are nevoie de nici un carton, "exercitiile" alea de acum 20 de ani l-au facut sa foloseasca tastatura fara sa se uite la ea. Azi are salariul mai mare decat al meu, iar asta in Vaslui, nu in Bukale.

8. Numai azi am facut cel putin patru oameni sa rada.

9. In anii petrecuti in Italia, de cel putin trei ori am trimis pachete asociatiilor de ajutorare a saracilor din judetul Vaslui. Ce exact au vazut "colegii" uneia care a vorbit cu mine personal doar 5 minute? Nu ce a vazut doamna respectiva, ce au vazut COLEGII ei, pe care eu nu-i cunosc, nici ei pe mine, incat sa decida ca "nu sunt tipul de voluntar pe care-l cauta"? Aveti vreo idee?
------------
------------
P.S.: Povestea a doua din pozele atasate: voiam sa fac revista pentru copii, ne-am oprit la numele "Strengarii". Inca imi place numele. :)
Am mers la Ion Lucian, care avea teatrul Excelsior, teatru pentru copii si adolescenti, sa cerem idei. Sa ne povesteasca el cum ar vedea o revista de copii, sa ne orientam. Am cerut audienta, ne-a primit, i-am aratat draftul de revista (la asta se uita Ion Lucian cand au fost facute pozele).
In timp ce vorbeam, suna telefonul. Fix.
- Alo?... Nu se aude...
- Alo!?... Nu se aude, face atingere, nu va aud...
- ALO!!!!
 Bai tata, au vibrat geamurile camerei! :) In momentul ala mi-am dat seama care e una din calitatile obligatorii ale unui actor. VOCEA! Nu stiu daca nu cumva acel "ALO!!!!" mi-a dat tinnitusul de azi. :D




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu