Bandele legionare devasteaza Bucurestiul!

GAZETA NOASTRA - FOAIE SPECIALA -
FRONTUL SALVĂRII NAŢIONALE
Preşedintele ales aLlROMÂNIEI ION ILIESCU în PERICOL!
BANDELE LEGIONARE DEVASTEAZĂ BUCUREŞTIUL!
GALATENII! PLEACĂ SPRE BUCUREŞTI!
ÎNCERCARE DE ÎNTOARCERE SPRE DICTATURA FASCISTA!
DE CE POLITIA NU-ŞI FACE DATORIA?

Toate acestea în nr. 16 al „Gazetei Noastre"


CINE SINT INSTIGATORII?
Cocoi pribegi si infumurati au venit sa ne înveţe democraţia. Au venit si cu bancnote verzi crezind ca Romania e de vînzare. S-au găsit si vinzatorii de ţara, întelectuali care pina mai ieri îi cintau in struna lui Ceauşescu. Au aparut si profitorii de moment, unii extrem de bronzati.
După încercarea de rebeliune legionara, care urmărea sa răstoarne preşedintele ales al "României, ne punem intrebarea: asta sa fie democraţia pe care Ratiu, Câmpeanu şi Coposu vor sa ne-o impună?
Concluzia e una singura:
RATIU SI CAMPEANU - AFARA DIN TARA!
La sediile F.S.N. Galaţi s-au deschis registre pentru stringerea de semnaturi a celor ce doresc expulzarea din ţara a lui Ratiu si Campeanu.

Pepsi... sticle din alea vechi! :-)

Pe ninsoarea si gerul asta mergi cu fata in pamant, incercand sa faci asa incat sa nu-ti bata vantul in fata. Altfel nu cred ca observam naveta de mai jos, aruncata intr-un morman de zapada.
Strada unde lucrez eu e o strada de case vechi, batranesti, unele "demolabile" pentru a face loc de vile de prost gust.
Pentru ca da, strada e in "zona buna", in Baneasa, unde casele vechi si cochete (chiar daca mai saracacioase la aspect) se demoleaza complet, fiind inlocuite de alte case, mai mari, mai cu etaj, desenate in linii simple de AutoCad.

Naveta era in fata gardului unei case care acum nu mai exista. Am trecut pe-acolo in zilele cand se demola - si ce simplu e sa demolezi o casa! Un buldozer, un excavator, o basculanta, si in maximum 24 de ore casa e la groapa Glina.
Dar despre actiunile si metodele astea poate voi scrie mai tarziu.

Acum, sa ne bucuram de "darul" gasit in zapada!

Am trecut si am luat 4 sticle. Doua de Pepsi, doua de suc "Intreprinderea sucuri si racoritoare Bucuresti".
A doua zi mi-am dat seama ca am facut o greseala si, cum naveta inca nu fusese ridicata de gunoieri, am luat-o pe toata.
Sticlle erau atat de inghetate la -15 grade incat, incercad sa scot una din naveta s-a rupt efectiv. Nu, nu s-a spart, S-A RUPT, ca o foaie de hartie: cu cat trageam de ea sa o scot (incet), cu atat ea se rupea. Am reusit sa "rup" trei sticle, apoi mi-am dat seama ca nu procedez bine.
Am bagat naveta in garajul firmei lasand-o "la reveneala" pana a doua zi... adica pana azi.
Azi le-am scos pe toate, le-am spalat, am incercat sa spal si naveta (ea e jegoasa in poza dar e un jeg "imbibat", naveta in sine a vazut multa apa fierbinte si detergent de vase).



Pentru ca am o meserie tehnica, si am paginat ziare si reviste multi ani, nu am putut sa nu observ calitatea productiei de atunci: pe nici o sticla gasita nu e centrat cuvantul PEPSI in logo, culorile logo-ului sunt altele de la sticla la sticla, scrisul mic nu e foare citibil pentru ca e "inecat" in vopsea...

Totusi se poate citi destul de bine (dar nu pe orice sticla) "marca inregistrata", "imbuteliat sub licenta Pepsico Inc. NY", "imbuteliat in Romania".




Ultimele doua fotografii contin si un alt fel de sticla - erau doar doua in naveta.
Sincer, desi am 34 de ani nu am prins nici un suc in sticlele de mai jos. Nu-mi aduc aminte nici un logo, nimic.
Brifcor se vindea in sticle nemarcate (asa imi aduc aminte), "Quick" parca tot in sticle nemarcate se vindea.

Colegul meu Toma, care are 43 de ani, isi aduce aminte de sticlele cu urs, si cica in ele se imbuteliau diverse sucuri facute de fabrica respectiva.
Daca la Pepsi stiai clar la ce culoare si gust sa te astepti, sticlele "Intreprinderea de sucuri si racoritoare Bucuresti" puteau contine suc de visine, de zmeura, de portocale, "lamaita", etc. (pentru fotografie am folosit ceai. :-) )





Later Edit: Am mai vorbit cu oameni de varsta mea sa vad daca isi aduc aminte de sticla cu ursul... La noi in Moldova (Vaslui, Iasi) nu aparuse. Noi ne aducem aminte sucurile fara eticheta pentru ca, pentru a fi reci, ele se puneau inainte de vanzare in niste cazi cu gheata si apa (sau, ma rog, apa era din topirea ghetii) si etichetele se dezlipeau... :-)
Mi-a revenit clar in memorie o scena din fata cofetariei "Amandina" din Vaslui, cand am cerut "quick" si mi-au desfacut o sticla uda, siroind de apa, luata din "cada" cu gheata... Normal ca fara eticheta! Daca prindeai spre sfarsitul sucurilor, se vedeau pe fundul bazinului muuulte etichete. :-)

Teatru radiofonic in limba franceza

Pentru cine vrea sa se puna la punct cu franceza, ascultati teatru radiofonic in limba lui Voltaire: LINK

Se vorbeste rar, clar, si subiectele sunt de tipul "crime/mistery".


Wikipedia: Le théâtre radiophonique ou radio-théâtre est une adaptation du médium théâtral au médium radiophonique.
sursa poza: Wikipedia

Preturi din Romania comunista

Cadre luate din filmul "Iarna bobocilor" (1977).






Ar fi interesant de aflat si cat erau salariile in 1977. :-)

-----------------------------------------

P.S.: si cateva preturi mai "recente", adica mai aproape de finalul "epocii de aur":

Printesa Ileana - Varul Mioritei

VARUL MIORIȚEI

Căzuse Paştele de timpuriu. Prin şanţuri se mai găsiau ici, colo, grămăjioare de zăpadă. In sat se făceau mari pregătiri pentru Sfintele Sărbători.
Femeile robotiau ziulica toată şi zoriau cu văruitul caselor, pe cari apoi bărbaţii le împopoţonau cu fel de fel de feţe: roşii, liliachii, galbene, cafenii, albastre....,
Numai în capătul satului, o colibă scundă îşi păstra culoarea ei pământie. Stăpânele ei, o văduvă şi o fetiţă de şase ani, - Mioriţa - , erau prea sărace s'o poată vărui.
Biata copilă, palidă, cu ochi mari căprui, se uită plină de obidă la toate căsuţele albite ca ghioceii şi-şi frământa gândul cum s'o facă şi pe a ei tot aşa de frumoasă, căci îşi zicea: Se va gândi oare Isus la noi, dacă ne e aşa de urîtă căsuţa ?
Şi cugetând astfel, iată că zăreşte o grămăjioară de omăt. Dac'aş pune puţin pe pereţi, nu se va albi şi casa noastră? îşi spuse Mioara; dac'aş încercă!
Zis şi făcut. Pe dată îşi înfipse mânuşiţele plăpânde în zăpada rece şi cu toate c'o dureau, zâmbiâ gândindu-se:
Ce bine o să-i pară Mamei! Punea puţin, se mai uită şi iar punea.
Dela o vreme, de teamă că nu va isprăvi curând, nu se mai uită, ci spoiâ mereu. Gata ! Se trase îndărăt să-şi vadă isprava. Dar, vai! neaua se topise şi nu lăsase decât nişte pete mari ude şi murdare. Biata copilă căzu cu faţa pe prispă şi începu să plângă de credeai că i se rupe inima. In mintea ei vedea toate casele celelalte mândru gătite de paşte şi numai a ei aşa de urîtă! Toţi or să râdă de ea. Şi Mioriţa plângea la acest gând care-i mistuia sufletul, când cântecul unei mierle o făcu să ridice capul. Eră întâia mierlă ce cântase în anul acela şi-şi alesese locul drept pe casa lor dărăpănată.
Deodată Mioara scoase un ţipăt de uimire şi de bucurie. Bordeiul părea bătutftot în aur.
Cele din urmă raze ale soarelui se oglindiseră în pereţii umezi, făcându-i să strălucească. Şi acum Mioriţa cu mâinele strânse pe piept zâmbea de fericire, iar lacrămile i-atârnau de gene ca mici picături de rouă.
Pe straşină, mierla viersuiâ de credeai că-i se sparge gâtlejul. Clopotele bisericii răsunau în văzduh chemându-şi credincioşii la denii.
Isus n'a uitat pe Mioriţa chiar în coliba ei dărăpănată!






----------------------


PIATRA
de L. TOLSTOI

Un om sărman ceru odată unui bogătaş să-1 miluească cu ce l-o lăsă inima. Bogătaşul nu-i dete nimic şi-i zise: —Pleacă de-aici!
Dar săracul stăruia şi nu plecă. Atunci bogatul se mâniă, ridică o piatră şi svârlî cu ea în sărac. Acesta luă piatra de jos, o puse'n traistă şi zise:—Am să port piatra asta atâta vreme cu mine, pân'oiu avea şi eu prilejul să i-o arunc.
Prilejul se ivî. Bogătaşul săvârşi nu ştiu ce faptă certată cu legea. II despuiară de toate a- verile şi-1 duseră la'nchisoare. Săracul se luă după el, scoase piatra din traistă şi vru să i-o arunce, Dar se răsgândi, o svârlî cât colo şi zise:
— Degeaba am purtat atât amar de vreme piatra asta. Cât a fost bogat şi atotputernic m'am temut să i-o arunc, acum însă că e căzut,—îl plâng.

Mircea Lucescu - Mirajul gazonului

Nunti in Romania de altadata

Jidovu Ştefania, născută în Vadu (jud. Constanţa), la 20 decembrie 1910:

„Singurul lucru care ne despărţea de ei (de musulmani- n.n.), era legea şi religia lor. Aveau în fiecare vineri sărbătoare, când se duceau la geamia lor, numai bărbaţii, femeile neavând voie să intre. Ţin minte că stăteau pe la colţuri şi se ascundeau. Căsătorii între români şi turci nu au existat, dar turcilor, dacă le plăcea o femeie creştină o luau de soţie, chiar şi fără voia ei sau a părinţilor. Nimeni nu avea voie să se împotrivească, pentru că erau stăpâni aici. Astea le ştiu de la bunicii mei, care ne mai spuneau că după Războiul de Independenţă, lucrurile s-au schimbat. Am asistat la multe nunţi ale turcilor. Făceau căruţe cu coviltire, unde ţineau mireasa chiar dacă era din sat. Era bine legată la ochi, iar căruţa o trăgeau chiar lângă uşă, unde cobora mireasa.
Ginerica o lua în braţe, o punea pe scaun, apoi o descoperea la ochi, văzând-o pentru prima dată. Îi dădea un ban de aur şi abia atunci intrau ceilalţi să o vadă. Urma petrecerea, care ţinea trei zile, vinerea se termina.
Pe băieţii turci îi însurau părinţii. De cele mai multe ori, fetele erau luate din alte sate pentru că aici nu prea erau. Uneori erau furate chiar din sat, după care trebuiau să le plătească. Şi la turci şi la români participa aproape tot satul la nunţi.
Divorţuri nu prea existau nici la turci, nici la români. Oamenii aveau atunci alte concepţii, neexistând să se despartă, indiferent ce se întâmpla. În zilele noastre lumea este mai libertină, după cum se spune. Turcii chiar necăsătoriţi nu plecau din casa părintească, ajungând să trăiască în aceeaşi curte câţiva fraţi, iar la case se mai adăugau câteva camere, dacă era nevoie.”


LINK