Nunti in Romania de altadata

Jidovu Ştefania, născută în Vadu (jud. Constanţa), la 20 decembrie 1910:

„Singurul lucru care ne despărţea de ei (de musulmani- n.n.), era legea şi religia lor. Aveau în fiecare vineri sărbătoare, când se duceau la geamia lor, numai bărbaţii, femeile neavând voie să intre. Ţin minte că stăteau pe la colţuri şi se ascundeau. Căsătorii între români şi turci nu au existat, dar turcilor, dacă le plăcea o femeie creştină o luau de soţie, chiar şi fără voia ei sau a părinţilor. Nimeni nu avea voie să se împotrivească, pentru că erau stăpâni aici. Astea le ştiu de la bunicii mei, care ne mai spuneau că după Războiul de Independenţă, lucrurile s-au schimbat. Am asistat la multe nunţi ale turcilor. Făceau căruţe cu coviltire, unde ţineau mireasa chiar dacă era din sat. Era bine legată la ochi, iar căruţa o trăgeau chiar lângă uşă, unde cobora mireasa.
Ginerica o lua în braţe, o punea pe scaun, apoi o descoperea la ochi, văzând-o pentru prima dată. Îi dădea un ban de aur şi abia atunci intrau ceilalţi să o vadă. Urma petrecerea, care ţinea trei zile, vinerea se termina.
Pe băieţii turci îi însurau părinţii. De cele mai multe ori, fetele erau luate din alte sate pentru că aici nu prea erau. Uneori erau furate chiar din sat, după care trebuiau să le plătească. Şi la turci şi la români participa aproape tot satul la nunţi.
Divorţuri nu prea existau nici la turci, nici la români. Oamenii aveau atunci alte concepţii, neexistând să se despartă, indiferent ce se întâmpla. În zilele noastre lumea este mai libertină, după cum se spune. Turcii chiar necăsătoriţi nu plecau din casa părintească, ajungând să trăiască în aceeaşi curte câţiva fraţi, iar la case se mai adăugau câteva camere, dacă era nevoie.”


LINK