Berea şi berarii Bucovinei

Fie că era “ziua minerului”, vreun hram al unei biserici, revelion, Crăciun sau Pasti, fie că se sărbătorea victoria Forestei sau a Minerului, sau cu orice ocazie mai mult sau mai putin speciala, berea de Solca sau de Suceava nu lipsea de pe mesele bucovinenilor. În lipsa brand-urilor de renume, berea locală satisfăcea cu succes orice pretenţie, pentru ca trebuie spus ca acea bere, mai ales cea de Solca, era de o calitate excepţionala. Asta ca să nu mai vorbim de berea facută în casă de cei ce ştiau reţeta şi care a ajuns azi doar un ceai acidulat şi dulce ce nu mai seamănă absolut deloc cu bera neagră de casă de altădată. Şi berea de Solca a devenit legendă, după ea oftând doar bătrânii cunoscătorii ai licorii.

O scurta istorie a fabricării berii în Bucovina
Berea, multimilenara băutură pe care babilonienii o produceau cu 6-8000 de ani în urmă, este semnalată documentar în Suceava medievală la începutul sec. al XV-lea.

În tratatul comercial prin care Alexandru cel Bun acorda o serie de privilegii neguţătorilor lioveni (1408) se consemnează faptul că polonii dispuneau la Suceava de un imobil în care puteau să ţină „cârciumă, măcelărie, să facă bere, mied şi pâine”, pe care aveau dreptul să le comercializeze dacă „sufereau cu târgul” (dacă plăteau taxă). La vremea la care izvoarele documentare pomenesc practicarea la Suceava a unui număr de cca. 14 meşteşuguri, se aminteşte şi de cel de „brazeator”, adică de berar.

În 1786, şeful administraţiei militare a Bucovinei consemna existenţa unui număr de 10 fabrici de bere productive
Meşteşugurile legate de nevoile alimentaţiei populaţiei se dezvoltă în sec. XV-XVI şi, alături de morărit, măcelărit, pitărit, se înscrie şi producerea berii, care se făcea în instalaţii numite „sladniţe”, amplasate, de regulă, în preajma unor surse de apă (1460). Producerea berii este însă stimulată abia în perioada de ocupaţie habsburgică a zonei. Pentru a încuraja consumul, administraţia austriacă a acordat o serie de scutiri temporare de taxe pentru producerea şi comercializarea berii în Bucovina, creând astfel condiţii propice pentru construirea primelor fabrici. Meşterii berari germani, precum Josef Weineck, Johann Beil sau Georg Meixner, au ridicat încă din primul deceniu de stăpânire habsburgică fabrici de bere la Cernăuţi, Siret şi Suceava.

Dacă prima fabrică de bere din Banat a intrat în exploatare în anul 1718 la Timişoara, în 1786 şeful administraţiei militare a Bucovinei, generalul Enzenberg, consemna existenţa în Bucovina a unui număr de 10 fabrici productive, altele câteva aflându-se în construcţie. Fabrica de bere din Areni (zonă marginală a Sucevei) a lui Georg Meixner, construită pe la 1772 în apropierea unor surse de apă (sunt menţionate „cele două izvoare ale berarului”), a fost distrusă în anul 1778 de un incendiu, dar proprietarul a luat în arendă de la magistratul urbei un teren din mahalaua Iţcanii Vechi, unde a ridicat o fabrică nouă.
Sunt menţionate apoi berăriile lui Ioniţă Archip (1793), a lui Berl Moldauer (fabrică de bere „cu cinci cazane de fierbere”, evaluată, în 1802, la 6263 de florini) sau cea a lui Sara Nagl (cumpărată de acesta de la Meixner, după ce berăria din Iţcani a fost moştenită de firma „Leibl und Kraft” - 1860).

Dreptul de a fabrica şi distribui bere

O serie de documente fac referiri la câţiva dintre berarii vremii. Astfel...

citeste mai mult si vezi mai multe etichete AICI