Crizele economice din ţările capitaliste (1956)

4. Superioritatea sistemului economic socialist fată de sistemul economic capitalist

Mizeria maselor în ţările capitaliste. In statele capitaliste, mijloacele de producţie (uneltele, mijloacele de transport, pămîntul, pădurile etc.) se află în proprietatea particulară a capitaliştilor. Oamenii muncii, pentru a nu muri de foame, sînt nevoiţi să-şi vîndă capitaliştilor forţa de muncă şi să sufere, jugul exploatării capitaliste. Cu salariul pe care îl primesc de-abia. îşi pot duce zilele de azi pe mîine. Mai mult decît atît, nu toţi muncitorii pot găsi de lucru ; de aceea în statele burgheze există totdeauna o adevărată armată de şomeri (muncitori care nu găsese nimic de lucru sau muncesc doar cîteva zile într-o lună). Astăzi, în lumea capitalistă există zeci de milioane de şomeri.
Nici situaţia ţăranilor nu este mai bună. Jefuiţi prin impozite, îndatoraţi chiaburilor şi cămătarilor, ei sărăcesc, se ruinează, îşi pierd peticul de pămînt şi trebuie să-şi caute de lucru, lată, de pildă, în S.U.A., numai între 1935 şi 194'5 s-au ruinat peste un milion de familii de ţărani ; de aceea, pe drept cuvînt circulă în America o zicală care spune că în S.U.A. o gospodărie ţărănească este o bucată de pămînt înconjurată de datorii şi acoperită de ipoteci.
In acelaşi timp, capitaliştii, exploatînd la sînge pe muncitori şi pe ţărani, adună averi imense ; în S.U.A. 60 de'familii, iar în Franţa 200 de familii stăpînesc aproape toate bogăţiile acestor ţări.
Toate acestea se datoresc faptului că mijloacele de producţie sînt proprietatea unui mic număr de capitalişti, pe care aceştia o folosesc în scopul realizării pentru ei a unor profituri cît mai mari.


Crizele economice din ţările capitaliste.

In capitalism, producţia bunurilor necesare traiului se face de către oamenii muncii, sub comanda capitaliştilor. Producţia nu se face în mod individual, ci ea are un caracter social. In ceea ce priveşte însă însuşirea bunurilor produse, aceasta este privată; ea se face de către o mînă de capitalişti care stăpînesc mijloacele de producţie.
Acest lucru, adică faptul că producţia este socială, iar însuşirea produselor este privată, constituie contradicţia fundamentală a capitalismului. Ea stă la baza crizelor economice.
Intr-adevăr, patronul fiecărei întreprinderi capitaliste, în goană după un cîştig cît mai mare, caută să dezvolte fabrica sa, caută să obţină o producţie cît mai mare. El nu ţine seama nici de nevoile societăţii, nici de ceea ce produc fabricile altor capitalişti. Aceasta înseamnă că în capitalism producţia se desfăşoară anarhic.
Dar cine cumpără mărfurile produse ? Ele sînt cumpărate în special de masele de muncitori şi masele de ţărani, care formează majoritatea covîrşitoare a populaţiei. însă, din cauza situaţiei mizere a maselor muncitoare, puterea lor de cumpărare este foarte mică şi se reduce tot mai mult. De aceea, din timp în timp, în ţările capitaliste se găsesc mai multe mărfuri decît poate să cumpere populaţia. Mărfurile zac în magazine şi în depozite. Fabricile şi uzinele încep să se închidă. Suprafeţele însămînţate devin din ce în ce mai mici. Milioane de muncitori sînt aruncaţi în stradă. Sute de mii de ţărani sărăcesc din ce în ce mai mult.
Pentru a ridica preţurile scăzute şi pentru a salva profiturile lor, capitaliştii din Statele Unite au ars cantităţi imense de grîu în cazanele locomotivelor şi ale vapoarelor, în timp ce milioane de oameni ai muncii nu aveau ce mînca.
Asemenea crize economice se repetă în ţările capitaliste la fiecare 8-10 ani şi chiar mai des. In anii de crize economice, numărul şomerilor creşte şi mai mult. De exemplu, în timpul crizei economice din anii 1929 - 1933, numărul şomerilor a ajuns la 30 de milioane.
Crizele economice fac să crească din ce în ce mai mult mizeria, foametea şi şomajul în ţările capitaliste.

Creşterea neîncetată a economiei în U.R.S.S.

Situaţia din U.R.S.S: este cu totul alta decît în ţările capitaliste. In U.R.S.S., mijloacele de producţie sînt în proprietate socialistă şi folosesc pentru asigurarea intereselor întregului popor, iar nu pentru exploatare. In Uniunea Sovietică nu există crize, şomaj şi mizerie, ci are loc dezvoltarea necontenită, planificată, a economiei naţionale, aşa cum o dovedeşte, de pildă, faptul că volumul producţiei industriale a crescut în 1955 de 27 de ori faţă de anul 1913.
Transformarea U.R.S.S. dintr-un stat înapoiat, cum fusese în trecut Rusia, într-una din cele mai puternice ţări industriale şi cu cea mai mecanizată agricultură din lume, dezvoltarea planificată a economiei naţionale, creşterea necontenită a bunăstării poporului sovietic - toate acestea dovedesc superioritatea uriaşă a sistemului economic sovietic socialist faţă de cel capitalist.
Economia socialistă sovietică este unul din izvoarele principale ale puterii U.R.S.S. Aceasta s-a dovedit pe deplin şi prin strălucita victorie a U.R.S.S. asupra fascismului în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

5. Munca în societatea socialistă

In Rusia ţaristă, ca şi azi în statele capitaliste, oamenii muncii au trăit în mizerie şi au fost crunt exploataţi.
Munca este considerată în societatea burgheză o îndeletnicire inferioară.

In U.R.S.S., situaţia oamenilor muncii este cu totul deosebită. Clasele exploatatoare au fost lichidate şi exploatarea omului de către om a fost desfiinţată. Azi,, locul de cinste în societatea sovietică îl ocupă cei care muncesc mai bine şi mai cu folos pentru întreaga societate. Tocmai de aceea titlul de „Erou al Muncii Socialiste"'este una dintre cele mai mari distincţii acordate de puterea sovietică el arată clar cum este apreciată munca în Uniunea Sovietică.
Fiecare om sovietic ştie că nu munceşte pentru profiturile unui capitalist, ci pentru el, pentru înflorirea şi dezvoltarea patriei sal.e dragi. De aceea şi părerea despre muncă în U.R.S.S. este cu totul alta decît în ţările capitaliste ; în U.R.S.S., munca nu este socotită' ca ceva vrednic de dispreţ şi ca o povară, ci ca o datorie de onoare, o chestiune de cinste a fiecărui cetăţean sovietic capabil de muncă.
Dovadă sînt întrecerile socialiste care împing înainte creşterea producţiei; dovadă' sînt miile de fruntaşi-inovatori, muncitori şi colhoznici de frunte care, cunoscînd în adîncime tehnica muncii lor şi însufleţiţi de încrederea că viaţa poporului devine tot mai bună, dau un randament mare şi îşi îmbunătăţesc mereu munca. Fruntaşii-inovatori sovietici au adus îmbunătăţiri organizării producţiei, au ajutat la sporirea ei şi, prin exemplul lor, antrenează şi învaţă şi pc ceilalţi muncitori să muncească mai bine şi mai cu spor.
întrecerea socialistă este o mărturie a preţuirii de care se bucură oamenii muncii în statul sovietic, precum şi a noii atitudini faţă de muncă. Acestea sînt posibile numai într-o ţară în care nu există exploatare şi oamenii muncesc pentru ei şi pentru întreaga societate.
Constituţia U.R.S.S. consfinţeşte noua atitudine faţă de muncă : „Munca în U.R.S.S. este o datorie şi o chestiune de onoare a fiecărui cetăţean capabil de muncă".
Fiecare om sovietic are datoria de onoare să depună, după capacităţile sale, o parte din munca necesară pentru dezvoltarea societăţii sovietice, pentru construirea comunismului. Orice muncă este răsplătită în U.R.S.S. după cantitatea şi calitatea ei.
Constituţia U.R.S.S. consfinţeşte acest principiu al socialismului astfel : „De la fiecare după capacităţile sale; fiecăruia după munca sa".

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI
MANUAL DE CONSTITUTIE PENTRU CLASA a VII-a
EDITURA DE STAT DIDACTICĂ Şl PEDAGOGICĂ 1956