Cine e "Echipa Ajungem MARI"?

8 Martie a fost o zi trista pentru mine. In afara faptului ca NIMENI nu mi-a dat nimic, desi am fost ca o mama pentru multi (!), am primit mailul de mai jos. Inainte de a-l citi, trebuie sa stiti ca eu muncesc sase ore pe zi in loc de opt, pentru ca as vrea sa fac ceva mai mult cu viata mea, sa fac ceva pentru lumea in care traiesc. M-am inscris ca potential voluntar intr-o asociatie care lucreaza cu copii din casele de copii.
Mi-a placut de asociatie ca nu cereau bani, ci aveau nevoie de TIMPUL voluntarului. Exact ce imi doream sa fac. (cereau totusi 20 de lei "testarea psihologica" - joculete pe care le faceam ca distractie in clasa a cincea).
Dar, pe 8 Martie, mail:
-------

Buna ziua, Va multumim pentru dorinta de implicare! Am apreciat foarte mult inteligenta dvs. si dorinta de implicare, insa ne-am consultat ca echipa si va anuntam cu parere de rau ca nu va putem include in programul nostru. Cum spuneam anterior, training-ul are rol de selectie si in perioada in care ati fost prezent in cadrul activitatii am constatat ca nu va potriviti programului nostru, pentru ca noi cautam in prezent un alt tip de voluntar. Ne pare rau si va dorim succes! Suntem siguri ca abilitatile si cunostintele dvs. va pot fi de mare ajutor in alte activitati. Va multumim! Sanatate si numai bine!
Echipa Ajungem MARI
-------

Eu: Buna ziua, Imi pare rau sa aud ca nu pot fi inclus in program. Ce fel de tip de voluntari cautati in prezent? Multumesc.
Cristi Ciureanu
-------

Pentru ca se face o saptamana de cand nu am primit raspuns la intrebarea mea, va cer ajutorul, sa ma dumiresc ce exact n-am? A, ce, credeti ca nu aveti toate informatiile necesare? Pai nici "echipa" asociatiei nu a dat mana cu mine, eu m-am vazut cu un singur om de-acolo, el gestionand PATRUZECI SI PATRU de oameni in aceeasi zi. Stie despre mine fix cat "colegii" lui, pe care eu nu i-am vazut niciodata.
So, ce n-am?
Pentru ca, eu ma consider apt de a face pe "strengarul" cu copiii de gimnaziu.

1. "Strengarul"? Da. Acum 10 ani am avut o tentativa de a face o revista pentru copii, numita "Strengarii". Am poze cu Ion Lucian si cu Petru Demetru Popescu (autor de carti pentru copii) in momentele in care am mers la dumnealor pentru sfaturi si idei. So, revista pentru copii, in 2005.

2. Copiii aia sunt abandonati.
Eu sunt orfan de tata de la 14 ani.

3. Am trait in camin "la camin", am trait (si) in camin la liceu, am trait in camin (si) in facultate. Camin. zeci/sute de elevi/copii de acelasi fel. Mi-a placut. :)

4. In liceu, proful de mate ma denumea "clown-ul", pentru ca faceam numai glume si... "nu se va alege nimic de tine daca mai continui asa". Mi-ar placea sa cred ca nu a avut dreptate.

5. Am doi nepoti de la surori, la care am ajutat cand erau foarte mici; cel putin unul din ei a fost sters la fund de mine de mai multe ori.
Nu mi-e frica de copii care fac caca pe ei.

6. La mine la bloc eram 30 de copii, cu care ma intelegeam bine cand eram mici. Nu stiu pe vreunul care sa ma urasca, mai ales ca am fost intotdeauna cel care impartea orice cu "partenerul de suferinta". Mama inca isi aduce aminte cum facea ea toata sambata prajituri, iar Cristian iesea cu platorurile pe-afara si servea toti copiii. De fiecare data cand ma suna fratele meu din Vaslui, imi spune ca toata lumea care ne cunoaste, cand il vede, intreaba de mine, pe unde mai sunt, ce mai fac...

7. Am fost profesor un an. Cel putin un fost elev, care a ajuns programator pentru Olanda (cred), mi-a adus aminte ca il "pedepseam" punandu-l sa tasteze pe o tastatura facuta din carton. Mi-a spus ca acum nu mai are nevoie de nici un carton, "exercitiile" alea de acum 20 de ani l-au facut sa foloseasca tastatura fara sa se uite la ea. Azi are salariul mai mare decat al meu, iar asta in Vaslui, nu in Bukale.

8. Numai azi am facut cel putin patru oameni sa rada.

9. In anii petrecuti in Italia, de cel putin trei ori am trimis pachete asociatiilor de ajutorare a saracilor din judetul Vaslui. Ce exact au vazut "colegii" uneia care a vorbit cu mine personal doar 5 minute? Nu ce a vazut doamna respectiva, ce au vazut COLEGII ei, pe care eu nu-i cunosc, nici ei pe mine, incat sa decida ca "nu sunt tipul de voluntar pe care-l cauta"? Aveti vreo idee?
------------
------------
P.S.: Povestea a doua din pozele atasate: voiam sa fac revista pentru copii, ne-am oprit la numele "Strengarii". Inca imi place numele. :)
Am mers la Ion Lucian, care avea teatrul Excelsior, teatru pentru copii si adolescenti, sa cerem idei. Sa ne povesteasca el cum ar vedea o revista de copii, sa ne orientam. Am cerut audienta, ne-a primit, i-am aratat draftul de revista (la asta se uita Ion Lucian cand au fost facute pozele).
In timp ce vorbeam, suna telefonul. Fix.
- Alo?... Nu se aude...
- Alo!?... Nu se aude, face atingere, nu va aud...
- ALO!!!!
 Bai tata, au vibrat geamurile camerei! :) In momentul ala mi-am dat seama care e una din calitatile obligatorii ale unui actor. VOCEA! Nu stiu daca nu cumva acel "ALO!!!!" mi-a dat tinnitusul de azi. :D

Vama Veche - La Nea Petrica

Nu prea ma plang de cazari. De obicei nu ma plang, pentru ca in mintea mea e "oricum stau cateva nopti, camera nu conteaza".

Eu nu ma plang, dar traiesc cu o femeie care are pretentii. Adica, daca nu e "la cort", cum propun eu, o las pe ea sa caute si sa aleaga, pentru ca in mod sigur eu nu voi face treaba ok. :)

Ea a cautat, ea a gasit. 

Scriu acum pentru ca vreau sa va pazesc de ce am patit eu. Adica, sa va pazesc de doua zile de plans pentru ca "nu arata ca in poze", pentru "proprietarul nu vrea sa ne schimbe camera".

"La nea Petrica" e o unitate de cazare in Vama Veche. Pe site-ul casei pozele sunt perfecte, facute din camerele cele mai bune, banuiesc.

Noi nu am avut norocul asta. Noi am fost cazati in camera pe care o vedeti in poze. De fapt, in poze sunt mai multe camere, ca am prins o zi de joi cand pensiunea era mai goala si am facut un tur de camere, fara sa ne vada nenea.

O camera are boiler, una nu. Un boiler serveste doua camere, de asta e asa. 

Boilerul se afla in baie sau in camera. Daca ai necazul sa prinzi o camera cu el inauntru, adauga cateva grade la temperatura ambientala din camera, ca piesa nu e dintre cele mai bine izolate.

Baia nu are cada/cabina de dus. Bateria de la chiuveta e din aia de cada, din ea iese furtunul de dus, faci dus pe jos, in baie. Atentie sa nu stropesti hartia igienica!

A costat 120 de lei pe noapte.

Va las pe voi sa decideti daca merita, Alina a spus ca a vazut camere MULT mai ok, la banii astia.

Plangea pentru ca i s-a tras teapa, iar cand s-a dus la receptie sa spuna ca vrea camera schimbata, nenea a spus ca nu se poate, el avand pensiunea goala (era joi).

Am cerut factura pentru banii platiti, nu a vrut sa ne dea. A spus ca nu elibereaza facturi, ca oricum, el e inregistrat ca particular ce ofera camere de inchiriat, si plateste suma fixa anuala: "Pentru 5 camere platesc 100 de milioane pe an la ANAF, ca am sau ca nu am clienti". Nu ma pricep, asa ca am luat de bun ce a spus.

Casa cica e intregistrata la Fisc cu 5 camere, de fapt are vreo 25. Multe sunt in pod, unde, daca ai mai mult de 1,80m risti sa nu incapi.

Paturile si baile sunt ca in poze.

Nu vreau sa-l torn la ANAF. L-as turna daca nu ar fi guvernul asta. L-as turna daca as fi intr-un stat normal, in care sa vad ca se intampla ceva cu banii colectati de ANAF.

Nu-l torn a ANAF, dar am scris acest articol pentru a va atrage atentia sa va paziti.

Pretul corect al camerei e de maximul 50 de lei pe noapte, iar daca ar fi fost 70 de lei in loc de 120, poate nu as fi scris acest articol. (repet, pentru mine nu ar fi contat prea mult)

Bai "nea Petrica", nu ma mai vezi pe la matale.

"La nea Petrica" - NU!!!!!

P.S.: "nea Petrica" nu e un localnic amarat. "nea Petrica" e un nene de la Bucuresti, cu masina SUV si o "casa" ce are cam 20 de camere. Nu e deloc "nea" nici la preturi, 120 de lei pe noapte ar trebui sa coste o camera decenta, nu ce vezi in poze.

In concluzie, "nea Petrica" e si putin cam tepar.

P.S.2: Dar privelistea... ce spuneti de priveliste? Se vede in ultimele doua fotografii.

P.S.3: De ce nu am plecat daca am vazut fazele astea, nu-i asa ca va intrebati asta? Am sa raspusnd ce mi-a spus prietena mea: "Noi am venit pentru trei zile la mare sa cautam cazari? Dupa ce am cautat cateva zile cazari pe net si cu telefonul in mana, am ajuns aici sa cautam alta cazare? UNDE? Ca totul e plin acum. De ce nu a pus poze reale pe site, ca nu am fi ajuns aici."

--------------------

Trebuie sa scriu si ceva de bine, ma gandesc.

Bucataria acestei case/pensiuni e bine utilata. De exemplu, au multe frigidere: fiecare camera are repartizat, are un raft intr-un frigider. La bucatarie era curat catre foarte curat. Nici un repros aici.

In afara de mobila si spatiu mic, nu ne-am plans de curatenie.

E vechi, e distrus, dar curat. Cearsafuri curate, miros ok, perne noi. Macar atat, daca nu au fost in stare sa puna niste scanduri ok la pat. Varul de pe pereti parea nou. Ori nou, ori "reconditionat" foarte bine.

Chiar am socializat cu femeia de serviciu, care mai tot timpul era cu o carpa in mana.

Baia nu avea sapun, totusi. Cred ca politica lu' "nea Petrica" era prezenta. In nici o baie nu am vazut sapun.

Bai nea Petrica, mai lasa lacomia, bre!

Badea - Bendeac

Nu Toshiba!!!

Daca va ganditi sa va cumparati laptop, sau pe viitor aveti in plan asa ceva, ascultati un sfat: NU TOSHIBA!!

Nu are doua luni de cand l-am desfacut, curatat perfect, pasta termoconductoare noua... iar a inceput sa faca pe nebunul.
Monitorizez temperatura, rar trece de 70 de grade (procesorul are auto shut-down la 100 de grade).
Daca e placa de baza busita, ar fi A PATRA pe care ar trebui sa o pun pe laptopul asta.

So, NU TOSHIBA!!

Vinul nostru versus vinul "lor"

A devenit o traditie ca Nicu, unchiul Alinei, sa ne trimita de Craciun "porcarii". "Porcarii" si vin.
Cum Nicu a fost carmanger, nu m-am mirat niciodata de calitatea produselor din carne. Are omul talentul lui, talent practicat 40 de ani. Da, PATRUZECI DE ANI DE JOB, lucreaza de la 16 ani.

Cu vinul, in schimb... niciodata nu am baut un vin mai bun decat cel facut de el.
Si pot spune ca am baut ceva vin la viata mea - sa nu uitam ca bunicii mei sunt din Bucium, si la 10m in spatele viei lor imense era si via Gostatului. :)

Nicu face unul dintre cele mai bune vinuri, si cand voi bea unul si mai bun, am sa scriu despre asta.

Pana atunci, "la cumpana dintre ani", vinul alb al lui Nicu a batut la fundul gol sampania Cinzano. Am desfacut sampania, am ciocnit, am pus dopul inapoi (da, spre deosebire de Geoana, eu pot pune dopul inapoi la sampanie) si ne-am intors la vinul lui Nicu.

Ca de obicei, anul acesta l-am sunat sa-i confirm ca face cel mai bun vin alb cunoscut de mine.

Mi-a spus ca e cam trist, ca anul asta a fost mai greu cu strugurii. A fost mai greu pentru ca nu prea a gasit, sursa lui nu mai detine via.
- Cum adica?
- Pai batranul a murit, a lasat via nepotilor, care nepoti au tinut-o doi ani si au vandut-o.
- De ce?
- Nu prea le mai era rentabila, mult de munca, profit putin... au vandut-o unui francez.

Aici "m-a lovit", si asa a aparut acest articol.
A existat un om care a lucrat o viata in via lui. A muncit o viata si a fost multumit cu munca sa, cu productia asa, de a facut an de an struguri suficienti incat sa si vanda, si sa fie multumit incat sa continue munca si anul urmator.
Urmasii lui, mai tineri, cu mai multa putere de munca, au considerat ca aceasta proprietate nu e chiar profitabila, asa ca au decis sa o vanda. A cumparat-o un francez.
Banuiesc ca francezul respectiv nu e prost, ca, de fapt, nu va face decat sa aplice metoda batranului, poate chiar imbunatatita cu tehnica din 2013, astfel incat sa-si permita si sa fie multumit de profit.
Un francez va fi multumit de profitul unei afaceri careia un roman i-a dat cu piciorul.
"Nu ne vindem tara" din anii '90 capata un nou sens pentru mine.

Pana una/alta, cand veti desface vreo sticla cu eticheta frumoasa, sa va ganditi ca poate x% din struguri ar putea fi din Romania.
------------

P.S.: mai jos va dau un film pe care l-am facut anul trecut, cu un vin negru, cumparat tot de la producatori romani:

Crăciun fericit!

"Am 35 de ani, cine sa mai vrea un om cu experienta mea?"

Ma intrebam zilele trecute de ce atatia oameni capabili, romani, au ajuns sa fie vanzatori la tarabele din pietele Italiei. Am intalnit o absolventa de facultate (asistenta sociala la Cluj) care vindea masline.
Azi mi-a spus un prieten problemele prin care trece, si, folosind si experienta mea de viata, am scris acest text:

Stiti cum apar la TV din cand in cand grevisti, someri, care spun: "Am 50 de ani, cine sa ma mai angajeze la varsta asta.."?
Suntem in 2013 si, pentru anumite categorii profesionale, expresia "am 50 de ani" s-a transformat in "am 35 de ani, cine sa mai vrea un om cu experienta mea?"

Asa s-a ajuns, ca la 35 de ani, cu CV pe patru pagini, cu multe contributii in domeniul de activitate (inclusiv peste hotare) sa ajungi sa gandesti asa.

Nu, nu e vorba de mine, eu am plecat de unde am plecat pentru ca am vrut eu - si aviz celor care cunosc cazul, nu, nu plang seara ca am luat o decizie proasta, cum am auzit ca se vorbea dupa plecarea mea.
Am plecat pentru ca am vrut, pentru ca nu se mai putea altfel, si pentru mine a fost o alegere mult analizata inainte.

Vorbesc de altcineva, si cu voia lui am sa-i dau numele scurt: Misu. :)

Omul asta si-a dorit de la viata ACEA meserie. A facut scoli pentru asta, a pus pasiune, a dat tot ce a avut mai bun; poate a facut totul cu ideea de a iesi la pensie din fiecare loc unde a lucrat.
Ajungi sa faci performanta - reporter cu casca de kevlar pe cap, in Iraq, parca suna a ceva performanta, zic eu - ajungi sa-ti dedici zile si nopti meseriei, ajungi sa pui cu placere lucruri in CV, ca peste 15 ani sa ti se spuna: "ai CV-ul cam plin, nu ne permitem".

Nu e prima data cand aud asta. Am simtit-o si eu, cand imi cautam job in Londra. "You're overqualified". WHAT THE FUCK!? sa scriu in limba marelui Will.

Care e nivelul la care un profesionist "trebuie" sa se opreasca?

La ce nivel s-a ajuns pe unele piete incat profesionistii sa ajunga sa spuna ca "la varsta lor...", ei avand 35-40 de ani?

Cand vor realiza patronii ca un om dedicat profesiei, care ajunge uneori sa doarma la serviciu, acesti oameni sunt valoarea efectiva a companiei pe care o au?


Eu am fost mai "wildcat" sa spun asa. Cand nu mi-a placut ceva m-am enervat, am facut scandal, in ultima instanta am plecat.
Cel putin 3 companii de unde am plecat eu au dat faliment in urmatorii ani.

Daca imi veti citi CV-ul, veti gasi ca am lucrat la un ziar de anunturi. Am facut performanta acolo - cata performanta se poate face la un ziar de anunturi. Ma mandresc ca am reusit sa reduc programul de productie incat sa plecam la 8 seara nu la 12 noaptea. Am muncit cat doi (dupa ce am plecat eu am auzit ca au angajat doi oameni pentru pozitia mea), am incercat sa sistematizez treaba, am facut si pe secretara cand a fost cazul - mi-am dorit sa fie bine, sa pot pastra cat mai mult acel job.
Dar patronii, sefii, erau mai destepti - nu s-a putut. In primele zile dupa demise am plans - si Alina nu stia de ce.

Un om nu face o companie. "Oamenii vin si pleaca" (sa citez un fost sef), dar la un moment dat, cand mult prea multi oameni "vin si pleaca" trebuie sa realizezi ca e o problema in firma, nu cu acei oameni.

Dupa doi ani, ziarul de anunturi a dat faliment, dupa alte multe esecuri in productie, marketing, si oameni care veneau-plecau pe banda rulanta.

Pacat.
Am avut colegi minunati - cam toti cu care am lucrat au ajuns departe: oameni facuti sa munceasca, sa faca performanta, dar la un moment dat condusi de oameni fara viziune.

Am pus o data public, in firma, intrebarea: "De ce tot pleaca lumea!?". Sefii, patronii, unii dintre colegi au ras, mi-au spus superior: "Dar ce, ti-e frica?"
Jumatate dintre ei au plecat inainte sau dupa ce am plecat eu. Ajunsesem in cativa ani sa fiu printre cei mai "batrani" din firma.
Nu e bine. Lumea nu se prinde, nu stie, nu vede... pana se decide sa plece.


Tara duce o lipsa acuta de manageri de calitate, de oameni cu viziune.

Am avut colege pe care le-am surprins plangand in baie pentru ca seful nu voia sa inteleaga anumite lucruri (Helene, despre tine vorbesc; Simona, parca si pe tine te-am vazut de vreo 3 ori...).
Intre timp eu am plecat, Helene a plecat, Radu a plecat... firma a dat faliment.

Am lucrat la un ziar care nu si-a platit oamenii cateva luni - si desi eram in foame, am plecat.
I-am spus patronului: "Eu imi fac treaba, ziarul iese, dumneavoastra nu va faceti treaba - pentru ca nu se dau salariile la timp. Cine e incompetentul atunci?"
Apropos, mai stiti ceva de "Cronica Romana"? Cand l-ati vazut ultima data pe tarabe?


Si azi, aud despre un prieten de-al meu (e in lista de Facebook) ca va fi dat afara pentru ca a reclamat un sef la patron, ca fiind incompetent.
Stii, cand te bazezi pe un salariu, si superiorii tai castiga suficient incat sa nu se mai bazeze pe el, "seful suprem" poate ar trebui sa-si puna o intrebare serioasa despre cine este cel mai motivat sa iasa treaba bine...

Oamenii sunt croiti in mai multe moduri: unii sunt facuti sa fie sefi, altii sunt facuti sa fie patroni, altii nu au chef de munca si sunt atarnatori... dar sunt unii care isi doresc ca treaba sa mearga bine, sa se poata mandri cu munca pe care o fac, sa vina la serviciu cu placere.
Exista colective unde un perfectionist din asta nu-si are locul, pentru ca nu tolereaza lipitorile, mersul la cafea, plecatul cu o hartie la semnat la ora doua si intorsul la ora cinci.


Omul meu Misu pare ca e unul din acestia.

Nesansa pe care a avut-o de a nu se naste cu stofa de sef sau patron l-a adus in stadiul in care sa spuna: "cine sa mai caute un profesionist de 35 de ani? Acum se cauta oameni ieftini!"

Oamenii ieftini sunt slab pregatiti, un CV de 4 pagini sperie.


Misule, "stai chill". Pana la urma OMUL conteza.

-----------

P.S.: Poate va intrebati ce mai fac din fostii mei colegi de munca, dati afara sau plecati din proprie initiativa - si nu pentru ca ar fi vrut musai, ci pentru diferite frecusuri, neintelegeri cu superiorii.
De exemplu, Radu lucreaza la IBM, si nu e deloc "call center". lol
O alta colega careia nu-i mai retin numele, a fost colega mea acum 12 ani, aflasem ca din jurist la o firma care acum nu mai exista, a ajuns avocat, membru in Baroul Bucuresti.
Silvia, o alta colega, de la o alta firma care acum nu mai exista, e head-hunter la o mare companie de recrutari.