13 decembrie 2010

Familia Cristescu in 1937-1938





In prima fotografie: in spate se vede un "Hotel Melik - Restaurant" in Vatra Dornei ... mai exista oare?
In a doua fotografie: in spate se vede un fotograf de strada, cu aparat cu burduf...
In a treia fotogtafie: ziarul din poala femeii este un exemplar din "Adeverul literar si artistic"... ;)

Si cate ceva despre cei ce apar in fotografii: domnul cu palarie (care apare in toate fotografiile) este doctorul Cristescu - medic militar de front (linia 1), dupa razboi ocupand postul de director de spital in Braila.
Copilul are acum 70+ de ani si a fost profesor universitar si prorector la Universitatea Politehnica Bucuresti, Facultatea de Energetica.

07 decembrie 2010

Impresii din Germania lui Hitler (1)



Dupa cum scriam in zilele trecute, am gasit un teanc de reviste din 1938. Am scanat ce mi s-a parut interesant.
Chiar daca ce scrie mai jos nu este despre "Bucurestii de altadata", cred ca locul textului este pe acest blog - a fost scris de un roman, in 1938.
"Impresii din Germania lui Hitler" are 5 parti - revistele nu erau consecutive asa ca nu am "recuperat" decat 3 parti.
Azi incep cu prima parte. Fotografiile nu sunt din revista, sunt din diverse surse de pe net... Le pun doar pentru a "condimenta" putin textul. :) Scuzati si calitatea OCR-ului.

PREJUDECATI Sl PATIMI
„Elevons-nous avec for ce contre ceux qui ne peuvent envisager un rapprochement avec un pays, qu'- aux prix d'un iloignement avec un autre pays".
JuJes Romains.


Nu e vorba aici decât de niste simple impresii de calatorie. Cuvântul impresii e aici la locul lui. Caci dintr'o calatorie facuta în goana trenului sau a auto» mobilului, din vizite mai mult sau mai putin grabite prin oras, institutii, muzee si localuri publice si din fugarele viziuni, pe care ti le ofera iuteala vertiginoasa cu care se vede si se traeste astazi, nu se pot culege decât niste simple impresii.

Departe deci de mine gândul, de a strânge în paginile care vor urma judecati definitive asupra starilor actuale din Germania. Ar trebui un timp îndelungat, o munca migaloasa de statician si geniul unui mare dedectiv pentru a putea descoperi sub masca de demnitate nationala, în care s'a înfasurat Germania de la izbânda politica a lui Hitler, partea de suflet care plânge si partea de suflet care râde. Germania de astazi, si poate cea de totdeauna, este o tara care traeste îmbracata în uniforma. Si la propriu si la figurat. Cele trei feluri de uniforme pe care le întâlnesti în Germania lui Hitler : uniforma cenusie a Reichswehrului, uniforma cafenie si atât de frequenta a trupelor hitleriste 5. A., si uniforma neagra—impresionant de neagra—a trupelor S. S. sânt semnele exterioare ale unei exagerate demnitati si discipline nationaliste, care se înfatiseaza sub trei forme gradate. Sufleteste însa aproape unanimitatea poporului german poarta cu încapatânare si abnegatie'o singura uniforma: aceia a Germaniei care nu vrea sa moara si care se unifica cu brutalitate, pentru a înfatisa un singur spirit, o singura mentalitate si o singura si larga mândrie nationala.

Germania apare astfel calatorului într'un travestiu nationalist, care reprezinta coloritul optimist si satisfacut al unui popor ce si-a înfrânt înfrângerea si se cazneste sa cucereasca treptat prin tratative diplomatice, împrejurari norocoase, brutalitati nesângeroase, sau cbiar prin agresivitati rasboinice, ceeace a pierdut într'o mare catastrofa mondiala. Este deci foarte greu sa reconstitui din fragmentare impresii adevarul asupra unui popor, pe care îl acopera mai mult bula, decât simpatia universala. Fara îndoiala ca pentru majoritatea lumii germanii au ramas un popor antipatic. Am spus germanii, nu germanul. Fiindca Germanul ca individ este, în majoritatea cazurilor, un caracter întreg, un suflet cald, iar ca prieten un om de toata isprava si un bun tovaras. Germanul întelege ca nimeni altul prietenia, (întreaga istorie a literaturii germane poate fi redusa la un cult al prieteniei) ceeace este fara îndoiala un semn de superioritate. Privit însa ca larga colectivitate nationala, germanul este un popor suparator. El se socoteste chemat de destin spre a conduce omenirea. Crede fanatic în misiunea lui istorica si, atunci când e vorba de existenta lui nationala, e cel mai bun dintre burghezi si cel mai mecanic dintre muncitori de vine o fiara. Acest desacord care exista între individ si colectivitate si care, dela instituirea regimului national-socialist, creste întratât, încât subordoneaza cu desavârsire individul colectivitatii, este masca internationala cu care se înfatiseaza germanul lumii si care-l face temut si antipatic. Deaceea, nu ma mira când în calatoriile mele întâlnesc cu frequenta nedesmintita opinia ca germanul este un popor diferit de celelalte popoare, ca e lipsit de generozitate, neîntelegator fata de popoarele mici si feroce în setea lui de dominatie si cucerire.
Rasboiul mondial a lasat în urma-i o stare endemica de neliniste si indispozitie. Daca statele învingatoare nu si-au putut mistui victoria, Germania si-a suportat înfrângerea numai scrâsnind din dinti. Desigur, ca ceeace este mai greu într'o conflagratie ca aceea care s a încheiat cu naruirile din 1918, este lichidarea rasboiului. Lumea nu poate trai la infinit împartita în învinsi si învingatori. Mai ales când învinsul a fost agre» sorul si când învingerea l-a dus pe pragul exterminarii nationale. O Europa împartita în tari învinse si învingatoare, este dupa parerea mea, gata în orice clipa de a redeveni teatrul unui nou rasboiu. Atât orgoliul învingatorului, cât si umilinta învinsului sunt cauze permanente de atâtare la rasboiu.
In aceasta lupta surda ce se da de cincisprezece ani între învingatorii, cari se tem de reînvierea învinsului, si între învinsul care nu vrea sa moara, s'a format treptat o noua Germanie, aceea pe care o conduce astazi cu procura semnata de 90% din populatia germana, fanaticul si iluminatul Adolf Hitler.
Germania aceasta, esita din tragica mostenire a rasboiului, este socotita de majoritatea lumii civilizate ca o permanenta amenintare. Nu e deci de mirare, ca în ce priveste poporul german si guvernarea national-socialista, s'a format încetul cu încetul, o pânza întreaga de suspiciuni, inexactitati, prejudecati si patimase învinuiri, care se înalta ca un zid despartitor între Germa» nia si tot restul lumii.
Cu toata propaganda organizata de regimul national-socialist si cu toate ca noul Reich a deschis porti largi si primitoare calatorilor din toate tarile, imaginea sub care e vazut cel de al treilea Reich este a unei vaste uzine militare si rasboinice, care se pregateste sa arunce Europa în aier. Patima precum se stie creiaza prejudecati; iar prejudecatile împiedica o recunoastere sincera si temeinica a adevarului. Numai o simpla calatorie în Germania este socotita de adversarii ei ca o pactizare criminala a calatorului cu national-socialismul. A recunoaste însa în Germania de astazi, un alt suflet decât sufletul revansei si al tiraniei barbare, înseamna a te situa deadreptul în rândurile dusmanilor Europei.
Putini sunt aceia cari au îndrasnit sa înfrunte ostilitatea unor astfel de prejudecati. Printre ei întâlnim însa pe unul dintre marii francezi si dintre reprezen» tantii tipici ai spiritului galic, Jules Romains. Acest scriitor de mare talent si de ascutita patrundere ideologica a socotit ca e mai bine, decât sa judece Germania dupa telegramele oficiale ale agentiilor telegrafice, sa ia toiagul calatoriei ca sa cerceteze starea de spirit a poporului german la fata locului si sa aiba un schimb de vederi cu Fuhrer-ul si colaboratorii sai. Jules Romains a strâns într'o carte, care a fost tradusa curând în limba germana, conferintele si interwievurile sale privitoare la noul Reich.

Jules Romains a ajuns la convingerea ca pacea Europei nu poate fi asigurata, decât stând de vorba cavalereste cu noua Germanie. Si pentru a putea sta de vorba, cu cuget curat si cu mintea limpezita de prejudecati, e nevoe sa cunosti de aproape si temeinic Germania lui Adolf Hitler. Este o copilarie - Jules Romain a afirmat-o în diferite rânduri - sa judeci un popor si o tara dupa informatiile tendentioase pe cari ti le ofera marea batalie a ziarelor europene si dupa prejudecatile pe care le creiaza o ostilitate preconceputa si prelungita peste masura.
Este însa tot atât de gresit sa-ti formezi o ideie artificiala despre o revolutie nationala, citind nenumaratele opere de propaganda ale revolutionarilor, sau ale doctrinarilor si initiatorilor. In Germania s'a tiparit si se tipareste enorm. Propaganda scrisa a national-socialismului constitue un eveniment grafic si intelectual fara precedent în istoria scrisului omenesc. Trebue sa recunosc, ca citind aproape o suta de volume din ceea ce intelectualitatea national-socialista a oferit lumii ca fundament spiritual al revolutiei germane, nu mi-am putut face o idee clara despre ceeace este de fapt renasterea germana a celui de al treilea Reich ).
Numai luând contact direct cu tara si cu poporul, patrunzând în toate straturile sociale si încercând sa demasc ceeace este masca patriotica de ceeace este realitate nationala mi-am putut face o imagine aproximativa si aceasta a Germaniei lui Adolf Hitler. Mai ales noi Românii cari dupa cum spunea Take Ionescu facem rasboi alaturi de Franta si colaboram în timp de pace cu Germania, trebue sa cunoastem adevarul asupra revolutiei national» socialiste. Fiindca numai cunoscând adevarata situatie a poporului german de astazi si felul cum el este cârmuit, vom putea tempera, pe de o parte zelul imitatorilor hitleristi de la noi, iar pe de alta patima si prejudecatile detractorilor sai.
Fenomenul german preocupa astazi întreaga spiritualitate europeana. Precum e firesc, el preocupa si spiritele dela noi. De aceea am socotit ca raspunderea pe care o am ca reprezentant al culturii germane în România îmi impune sa lamuresc cu slabele puteri ce-mi stau la îndemâna si cu modestele cunostiinte ce le-am adunat într'o calatorie de trei saptamâni, aceasta problema atât de actuala si de nelinistitoare tot odata.
In paginile ce vor urma voiu aduna laolalta impresiile si gândurile provocate de contactul cu noul Reich national-socialist.
ION SAN-GIORGIU

02 decembrie 2010

Cerere la CC al PCR


Tovarăsului IOSIF BANC
SECRETAR AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN

Sub semnatul , director adjunct la Agentia Română de Impresariat Artistic, vă aduc la cunostintă următoarele:
Locuiesc într-un apartament compus din 2 camere si dependinte, în Bd. 1 Mai nr. , din anul 1978.
La primirea apartamentului, întrucît nu exista altă posibilitate, salariul meu fiind de peste 3000 pe luna, acesta mi-a fost repartizat ca proprietate personală cu împrumut de la stat în rate pe termen de 15 ani.
Apartamentul fiind amplasat deasupra unui magazin alimentar si numai la cîtiva metri de linia tramvaelor (liniile 3,4 si 20) si autobuzelor, este expus unui zgomot permanent din zori pînă noaptea tîrziu. Sotia mea este traducătoare, corector, cu munca la domiciliu la cooperativa "Deservirea" – sectia traduceri, iar eu lucrez în timpul liber o monografie a judetului Dîmbovita si la una a vechiului centru muncitoresc petrolier, Moreni, (am scris pîna in prezent 3 lucrări care au fost tipărite , cuprinzînd date despre Istoria Petrolului Românesc). Astfel, din cauza zgomotului excesiv, activitatea noastră în casă se desfăsoară în conditii extrem de nefavorabile. La aceasta se adaugă si faptul că sotia mea suferă de afectiuni care necesită mai multă liniste, subsemnatul, ca urmare a activitătii depuse ca activist de partid, scos din productie din anul 1944, am activat la Plasa Moreni, la regiunea Prahova si la C.C. al P.C.R., apoi la România Film si în prezent la Agentia Română de Impresariat Artistic, am fost recompensat cu Ordinul "Steaua Republicii" cl. I-a, "Ordinul Muncii" cl.III-a, "Meritul Cultural" cl.III-a si 5 medalii.
Tinînd seama de cele de mai sus, vă rog tovarăse secretar, a-mi aproba repartizarea unui apartament, proprietate de stat, pe o stradă mai linistită din rezerva de locuinte a Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R..
Mentionez că sînt de acord să cedez apartamentul pe care îl ocup în prezent, gospodăriei de partid a C.C. al P.C.R.
Cu deosebit respect.
1.06.1981
----------------------------------
Scrisoarea am gasit-o intr-o biblioteca veche dintr-un bloc de pe strada Ion Mihalache, la intersectie cu Maresal Averescu si Turda.

29 noiembrie 2010

Primii italieni in Romania

Poza de mai jos am facut-o la o expozitie fotografica despre primii italieni in Romania, cei care au infintat comunitatea italienilor din R.
Fotografia originala este facuta pe la 1890-1900...
Si ei ne spun noua tigani, cica. LOL
---------------
The picture below I took it in a photo exhibition about the first Italians in Romania, who founded the Italian community in Romania.
The original photo was taken somewhere between 1890-1900 ...
And now, they say about us that we're gipsies... LOL!

25 noiembrie 2010

17 noiembrie 2010

Ce politicieni am avut atunci si ce a avem acum

(fragment din Revista "Ramuri", editata la Craiova. Numarul cu pricina este din 1938)



AŞA CUM I-AM CUNOSCUT
NICOLAE TITULESCU


.....
Cu prilejul unei conferinţe interparlamentare la Londra am avut prilejul să obţin multe ecouri asupra modului cum era privit şi preţuit acolo ministrul României. Mă ' grăbesc să adaog că d. Titulescu nu se afla' atunci in Anglia. La o serată la dona Astor un deputat englez povestea:
- Sir Austen Chamberlain consultă adesea pe sir Titulescu în chestiuni privind politica noastră engleză...
In saloanele politice dela Paris, când se ivia câte-o complicaţie" internaţională, mai serioasă se spunea:
- Şi Titulescu care nu este ' aici! Dece n'o fi venind?
Inutil a mai vorbi de ceeace era la Geneva, când Geneva însemna, ceace din păcate nu mai pare acum... Redutabilul adversar al contelui Appony din procesul optanţilor avea în însuşi bătrânul conte şi formidabilul orator un admirator plin de curtenie...
D . Dumitru Negulescu, judecător la tribunalul internaţional din Haga se afla odată la Geneva pe coridoarele Ligei Naţiunilor, când delegatul unei republici sud-americane cunoscut al său îl apucă de braţ:
- Titulescu? Unde e Titulescu?
- Trebue să fie pe aici...
- Mon cher ami, este urgent... Avem o controversă într'o sectiune ' şi nu o putem scoate la capăt cu nici un chip. Am fost trimis să-l caut şi să-l aduc ca arbitru... Vino să-l găsim...
"M'am dus, povesteşte d. Negulescu, l-am luat pe Titulescu cu toată rezistenţa lui, căci era ocupat aiurea. şi ne-am dus în acea secţie.
I s'au formulat chestia în litigiu şi părerile în contrazicere. A ascultat, a zâmbit, şi i-a lămurit pe cei în cauză in zece minute.
- Miraculos, adaogă d. Negulescu, îmi spuneau după aceea interesaţii. Cunoştea problema mai bine decât noi.

Dar iată altceva, caruia evenimentele din Abysinia îi dau un parfum anecdotic, Abysinia ceruse, înscrierea în Societatea Naţiunilor...
Anglia nici nu vroia să auză, invocând întie altele, ca Italienii acuma, sălbăticia acelei ţări. In schimb Italia era partizana hotărîtă, a admiterei Abysiniei. Şi delegatul italian, al cărui nume îmi scapă, a insistat pe lângă d. Titulescu, ca să susţie dânsul propunerea...
Şi Abysinia a intrat în Liga Naţiunilor.

Invitat de către Primo de Rivera, dictatorul după a cărui răsturnare a fost răsturnată şi monarhia spaniolă, Consiliul Ligei Naţiunilor şi-a ţinut o adunare din Iunie la Madrid.
La ordinea zilei, între altele, şi o chestie pe care Aristide Briand, care făcea atunci ploaia şi soarele la Geneva, nu o putea trece din cauza opoziţiei d-lui Titulescu...
- Nu este decât o singură scăpare, spunea în glumă Briand... Să ţinem o şedinţă dis de dimineată când, desigur, n'are să fie Titulescu...

Eram la Madrid atunci şi am asistat la o scenă puţin banală.
La o reprezentaţie de gală la operă, dată în onoarea Consiliului Ligei, d. Titulescu sosind mai târziu decât ceilalţi invitaţi, când şi-a făcut apariţia în loja sa, Primo de Rivera şi suita lui, exemplu imitat şi de mulţi alţi, s'au ridicat în picioare spre a saluta pe delegatul României!

Demonstraţii care i se făceau în Anglia ministrului nostru la Londra, figură foarte populară, şi de către marele public.
Colegul şi prietenul Streitman a asistat la o scenă tipică. Aflându-se la Londra, fusese invitat de Titulescu să petreacă cu' dânsul week-end-ul pe coasta mărei, la Bornemuth... '
Au tras la un hotel unde ministrul României era bine cunoscut. Când au intrat în sala comună a restaurantului, toţi clienţii care se aflau instalaţi la mese, recunoscând pe Titulescu s'au ridicat in picioare şi nu şi-au reluat locurile până ce nu s'a instalat şi "Sir Titulesco...".





SURSA FOTO1


Politicienii de azi:







15 noiembrie 2010

Revista "Ramuri", aparuta la 5 Decembrie 1905

Mergeam ieri cu Alina pe o strada pe langa Manastirea Casin, uitandu-ma la case... am gasit langa un cos de gunoi un pachet legat cu publicatii vechi.
L-am luat, l-am desfacut si am incercat sa citesc...
Textele care mi se par interesante am sa le scanez si am sa le pun pe blog.
Revista se numeste "Ramuri", e din Craiova, a aparut la 5 Decembrie 1905, eu am cateva numere din 1936 - 1938.
Azi am sa postez un articol din 1938:

+ REGINA MARIA
În momentul când închidem paginile revistei - dangate prelungi de clopote cad jalnic peste 'ntinsul tarii: Regina Maria nu mai este!
Înalt crin spiritual al monarhiei noastre - albă frumusete voevodala de stravechi basm românesc - reazim de granit al loialului Ferdinand în cumpene grele înger mângaietor si balsam matern al ranitilor, suferinzilor si îndoelnicilor refugiului din Moldova întâie si mare Regina a întregirii nationale si a tuturor românilor - astazi sufletul imperial al Reginei Maria, se rândueste între candelele nemuritoare ale eternitatii!
Cu mâna hotarîtoare de barbat aprig si cu minte ascutit - vazatoare a adâncilor sensuri ale soartei si realitatii, - Regina Maria a cetit limpede viitorul tarii sale si a pravalit o temelie de neclintit în asezamântul nou al României-Mari.
La coroana de Regina si la apoteoza de ctitor domnesc al României-Mari - destinul generos a adaos aureola magica de autentica scriitoare. Caci Regina Maria a fost o puternica poeta a prozei contemporane si o calda evocatoare a frumusetilor românesti.
Artista cu suflet de Regina - si Regina cu suflet de artist, imaginea împarateasca a Reginei Maria se va sculpta în amintirea vesnica a românilor, - strecurându-se alba si întaritor printre paturile de schingiuiti ai unitatii nationale, urmata de vioara dumnezeiasca a marelui George Enescu...
...Si'n dangâte prelungi de clopote tânguitoare, în violetul imens ce cade din hotare în hotare, tara întreaga îsi pleaca fruntea în tarâna, tara întreaga îsi închina durerea si tot rosul de foc al florilor arzatorului Iulie românesc, - relicvelor sfinte ale Reginei Maria !...

RAMURI.


28 octombrie 2010

Iasul de altadata...

Desi blogul meu se numeste "Bucurestii de altadata" (nume luat dupa titlul cartii de Bacalbasa), astazi vreau sa va prezint un alt oras - IASI - ilustrat cu multe fotografii vechi:

Mai jos este o panorama a orasului... observati regimul de inaltime de atunci. :-)



Alte fotografii:





Pentru mai multe fotografii, exista o pagina de Facebook cu sute/mii de imagini ale Iasului de altadata...

28 septembrie 2010

Fotografii de altadata


Daca va uitati la verso-ul fotografiei (e imediat mai jos), fotografia a fost facut in 1939.
Pionierii (LE: de fapt se numeau strajeri) existau si pe vremea regelui. Sunt surprins cat de bine seamana cu pionierii pe care i-am prins eu.
Pioneri, strajeri, Hitler Jugend - cam toate aceste "forme de inrolare"aveau acelasi scop.
Oare ce "grad" avea copilul? :-)
Si... observati modul de prindere a centurii? E IDENTIC cu modul de prindere a centurilor pionieresti comuniste!






Bucurestii de altadata (pag. 178-187)