Bucureștii de altădată

Preturi din Romania comunista

2012-01-20T10:51:00.005+02:00

Cadre luate din filmul "Iarna bobocilor" (1977).

Ar fi interesant de aflat si cat erau salariile in 1977. :-)

-----------------------------------------

P.S.: si cateva preturi mai "recente", adica mai aproape de finalul "epocii de aur":

Printesa Ileana - Varul Mioritei

2012-01-13T13:07:00.006+02:00

VARUL MIORIȚEI

Căzuse Paştele de timpuriu. Prin şanţuri se mai găsiau ici, colo, grămăjioare de zăpadă. In sat se făceau mari pregătiri pentru Sfintele Sărbători.
Femeile robotiau ziulica toată şi zoriau cu văruitul caselor, pe cari apoi bărbaţii le împopoţonau cu fel de fel de feţe: roşii, liliachii, galbene, cafenii, albastre....,
Numai în capătul satului, o colibă scundă îşi păstra culoarea ei pământie. Stăpânele ei, o văduvă şi o fetiţă de şase ani, - Mioriţa - , erau prea sărace s'o poată vărui.
Biata copilă, palidă, cu ochi mari căprui, se uită plină de obidă la toate căsuţele albite ca ghioceii şi-şi frământa gândul cum s'o facă şi pe a ei tot aşa de frumoasă, căci îşi zicea: Se va gândi oare Isus la noi, dacă ne e aşa de urîtă căsuţa ?
Şi cugetând astfel, iată că zăreşte o grămăjioară de omăt. Dac'aş pune puţin pe pereţi, nu se va albi şi casa noastră? îşi spuse Mioara; dac'aş încercă!
Zis şi făcut. Pe dată îşi înfipse mânuşiţele plăpânde în zăpada rece şi cu toate c'o dureau, zâmbiâ gândindu-se:
Ce bine o să-i pară Mamei! Punea puţin, se mai uită şi iar punea.
Dela o vreme, de teamă că nu va isprăvi curând, nu se mai uită, ci spoiâ mereu. Gata ! Se trase îndărăt să-şi vadă isprava. Dar, vai! neaua se topise şi nu lăsase decât nişte pete mari ude şi murdare. Biata copilă căzu cu faţa pe prispă şi începu să plângă de credeai că i se rupe inima. In mintea ei vedea toate casele celelalte mândru gătite de paşte şi numai a ei aşa de urîtă! Toţi or să râdă de ea. Şi Mioriţa plângea la acest gând care-i mistuia sufletul, când cântecul unei mierle o făcu să ridice capul. Eră întâia mierlă ce cântase în anul acela şi-şi alesese locul drept pe casa lor dărăpănată.
Deodată Mioara scoase un ţipăt de uimire şi de bucurie. Bordeiul părea bătutftot în aur.
Cele din urmă raze ale soarelui se oglindiseră în pereţii umezi, făcându-i să strălucească. Şi acum Mioriţa cu mâinele strânse pe piept zâmbea de fericire, iar lacrămile i-atârnau de gene ca mici picături de rouă.
Pe straşină, mierla viersuiâ de credeai că-i se sparge gâtlejul. Clopotele bisericii răsunau în văzduh chemându-şi credincioşii la denii.
Isus n'a uitat pe Mioriţa chiar în coliba ei dărăpănată!

----------------------

PIATRA
de L. TOLSTOI

Un om sărman ceru odată unui bogătaş să-1 miluească cu ce l-o lăsă inima. Bogătaşul nu-i dete nimic şi-i zise: —Pleacă de-aici!
Dar săracul stăruia şi nu plecă. Atunci bogatul se mâniă, ridică o piatră şi svârlî cu ea în sărac. Acesta luă piatra de jos, o puse'n traistă şi zise:—Am să port piatra asta atâta vreme cu mine, pân'oiu avea şi eu prilejul să i-o arunc.
Prilejul se ivî. Bogătaşul săvârşi nu ştiu ce faptă certată cu legea. II despuiară de toate a- verile şi-1 duseră la'nchisoare. Săracul se luă după el, scoase piatra din traistă şi vru să i-o arunce, Dar se răsgândi, o svârlî cât colo şi zise:
— Degeaba am purtat atât amar de vreme piatra asta. Cât a fost bogat şi atotputernic m'am temut să i-o arunc, acum însă că e căzut,—îl plâng.

Mircea Lucescu - Mirajul gazonului

2011-12-14T10:58:00.009+02:00

Nunti in Romania de altadata

2011-12-08T21:21:00.000+02:00

Jidovu Ştefania, născută în Vadu (jud. Constanţa), la 20 decembrie 1910:

„Singurul lucru care ne despărţea de ei (de musulmani- n.n.), era legea şi religia lor. Aveau în fiecare vineri sărbătoare, când se duceau la geamia lor, numai bărbaţii, femeile neavând voie să intre. Ţin minte că stăteau pe la colţuri şi se ascundeau. Căsătorii între români şi turci nu au existat, dar turcilor, dacă le plăcea o femeie creştină o luau de soţie, chiar şi fără voia ei sau a părinţilor. Nimeni nu avea voie să se împotrivească, pentru că erau stăpâni aici. Astea le ştiu de la bunicii mei, care ne mai spuneau că după Războiul de Independenţă, lucrurile s-au schimbat. Am asistat la multe nunţi ale turcilor. Făceau căruţe cu coviltire, unde ţineau mireasa chiar dacă era din sat. Era bine legată la ochi, iar căruţa o trăgeau chiar lângă uşă, unde cobora mireasa.
Ginerica o lua în braţe, o punea pe scaun, apoi o descoperea la ochi, văzând-o pentru prima dată. Îi dădea un ban de aur şi abia atunci intrau ceilalţi să o vadă. Urma petrecerea, care ţinea trei zile, vinerea se termina.
Pe băieţii turci îi însurau părinţii. De cele mai multe ori, fetele erau luate din alte sate pentru că aici nu prea erau. Uneori erau furate chiar din sat, după care trebuiau să le plătească. Şi la turci şi la români participa aproape tot satul la nunţi.
Divorţuri nu prea existau nici la turci, nici la români. Oamenii aveau atunci alte concepţii, neexistând să se despartă, indiferent ce se întâmpla. În zilele noastre lumea este mai libertină, după cum se spune. Turcii chiar necăsătoriţi nu plecau din casa părintească, ajungând să trăiască în aceeaşi curte câţiva fraţi, iar la case se mai adăugau câteva camere, dacă era nevoie.”

LINK

Legenda lacului Techirghiol (1928)

2011-11-30T13:09:00.002+02:00

Ioan Adam

Legenda lacului Tekir-Ghiol

Într'o după amiază de vară, am luat-o aşa razna pe malul de sus al lacului.
În drumul meu, petreceam din ochi apele închise, care se înşirau în trâmbe sucite. Scăldătorii, unşi cu nămol, stăteau la soare în lungul ţărmului, negri cu totul, ca nişte vinovaţi cari au eşit din muncile iadului, ca să se mai odihnească.
încolo linişte şi arşiţă toropitoare... Luntrele pescuitorilor de nămol, îşi încrucişau vâslitul în căutarea amestecului fermecat de pe fundul lacului. Dintr'una mai răsleţită se ridică un băetan înalt şi subţiratic, care să razimă obosit în lopată, proectându-şi silueta într'o răsfrângere lungă de umbră, întinsă pe oglinda aburită a apei.
Râsul zbucnit al unora şi vorba tare a altora, răsunau în adâncătura malurilor dimprejur, ca dintr'o văgăună închisă.
Câmpurile de sus, culese, se întindeau în toate părţile, uscate şi nesfârşite. Ici şi colea mai rămăsese căpiţe neridicate. Dintr'un loc, s'auzi zbârnâitul unei maşini de treerat, de par'că bâzâia un bondar enorm, prins între geamuri. Dacă te-ai fi uitat bine într'acolo, ai fi văzut cum se scannănă, de după zare, o aburire de fum.
Îmi purtam privirile dela lac la împrejurimi, mergând înainte prin ploaia încropită a razelor, ea printr'o baie fierbinte de aburi.
Umblând aşa prin miriştea nouă, întâlnesc o turmă de oi care păştea pe-acolo. Dela un moşuroi s'aude lătratul unui câne. Când ridic capul, văd culcat într'o rână, un moşneag bătrân cât toate zilele, care mă petrecea din ochi pe sub marginea largă a pălăriei.
Vârsta omului aceluia şi oboseala mea, mi-au legat picioarele şi m'au făcut să m'apropiu de el ca să mă odihnesc şi eu:
— Bună vremea, moşule.
— Mulţămesc dumitale.
Da ce faci pe-aici?
— Ia, pasc oiţele astea.
— Şi de mult eşti cioban?
— Poi... eu m'am trezit la coada oei.
— Şi de unde de loc?
— De pe-aici...
— Vechiu Dobrogean...
— De pe timpul Turcului; şi tata lol pe-aici a trăit.
— Aha... te-ai scăldat atunci dela început în Ghiol, de aceea te ţii aşa de bine...
Moşneagul face o mişcare de silă:
— Ba să mă ferească Dumnezeu, să nu mai am şi nevoia asta.
M'am pus şi eu jos bucuros c'am dat peste un bătrân dela care poţi auzi ceva.
— Şi de când se scaldă oamenii bolnavi aici?
Ciobanul meu îşi duce mâneca cămăşii la musteaţă şi râde anapoda:
— Tocmai la asta mă gândeam adinioare, uitându-mă la puzderia prăpădiţilor cari vin să se caute. Râdeam singur ca prostul şi ziceam: Boierii se strâng aici, da ei nu ştiu de unde vine leacul ghiolului...
— Da d-ta ştii?
— Apoi eu ştiu, că mi-a spus tata- Dumnezeu să-l erte.
— Şi cum e?
— Să vezi dumneata...
Şi moşneagul clătină din cap, potrivindu-şL pletele albe şi încâlcite:
— Acu, de-o fi minciună, ca minciună ţi-o vând, că şi tata zicea c'o ştie tot din auzite.
Povestitorul meu întinde odată gâtul, înghite pe urmă în sec vşi-şi suge bazele, ca înaintea unei mâncări bune:
— Zice că, în vremea Turcului, ici pe valea Muratanului, întârziase în zile un turc tare bătrân, Tekir Efendi, care fusese om bogat în vremea lui.
Satul de acolo se risipise aşa cu încetul, ba prin moartea unora, ba prin înstrăinarea altora şi, într'un târziu, se pomeneşte Tekir singur în sat, cu dărâmăturile celorlalte case prin prejur şi cu ţintirimul părăsit în spate. Turcului însă îi murise cadânele, feciorii îi pierise în războiu, rude nu mai avea pe nicăeri, aşa încât s'a trezit singur, bătrân, în tot pustiul văii aceleia.
Dacă avea zile, ce era să facă, trebuia să Ie trăiască, bune-rele, cum i le lăsase Dumnezeu. Şi-aşa se proslăviâ Tekir în cocioaba lui cu lipitura căzută, fără altă vietate la casă, decât o gloabă de cal alb, pe care îl aveâ din tinereţe. Bătrân stăpânul, dar bătrân şi calul, şi când îi vedeai pe amândoi trecând cu căruţa cea hodorogită, n'ai fi ştiut cui să-i plângi de milă. Da Turcul şi cu bălanul lui trăiau ca doi moşnegi, cari au crescut de copii împreună.
Turcul înalt şi scofâlcit, adus mult de umeri ca într'o plecăciune, abia putea să ridice mâna până la coama calului, ca să-l neteziască. Tovarăşul lui părea şi mai ajuns. Aveâ capul buhos şi prea mare pentru trupul acela supt, cetluit în coaste şi îmbrăcat în păr lânos şi crescut, ca în nişte miţe albe atârnate. Picioarele botocănoase, aveau noduri la încheieturi şi copitele crescute şi crăpate de se suflecau ca o scoarţă cojită. Cu toate păcatele lor, Tekir şi cu Belghir, — c'aşa îi zicea calului, — se iubeau şi se îngrijeau cu toată inima.
Tekir cică aduna măzăriche şi iarbă grasă şi îe dădeâ calului din mână:
— Mănâncă, bre Belghir, că pentru tine dă Alah mâncare mai uşor.
Cei doi tovarăşi duceau vara cum o duceau, dar iarna le eră mai tristă şi mai grea. Valea părăginită a Muratanului, rămâneâ atunci largă şi deschisă în bătaia vânturilor şi a viforniţei. Dărâmăturile şi ţintirimul, s'arătau pe o vreme ca aceea, urîte şi pline de groază. Cu toate ace¬stea Tekir eşiâ din casă şi-şi strângeâ laibărul la gât, ca să nu i-l ia vântul şi răzimându-se în mers de peretele casei, se ducea la coşmaga de-alături, ea să-şi vadă calul şi să-l îngrijească. Belghir se 'ncerca atunci să necheze şi să se scuture de bucurie, la apropierea celuilalt bătrân.
Tekir se ridică cu greu de şale şi apucă bălanul pe sub lălci ş'aşa unul cu vorba, celălalt cu tremuratul buzelor... se sfătuiau şi se mângâiau amândoi, de par'că nu se văzuse de mult...
Aici ciobanul se opreşte un moment din po¬vestire şi scuturându-se ca dintr'o părere de rău. face amărît:
— Ehei... dar bătrânelele aduc cu ele şi boale şi când n'ai pe nimeni lângă tine, e greu să zaci. Ş'aşâ s'a trezit turcul într'o primăvară, cu picioarele umflate ca două buturugi, de de-abia se mai putea târî până afară. Pe lângă slăbiciune însă. mai eră şi sărăcie şi când te prind nevoile acestea două în braţe, apoi nu e de trăit. Dar ce să te faci cu zilele, cari nu vor să se sfâr¬şească? Stătea Turcul bolnav şi prostit, trântit afară, dinaintea dărâmăturii lui de casă şi se lăsă prăjit de soare. Belghir eră slobod şi-şi tră¬gea cu anevoe picioarele lui înodate, împrejurul stăpânului beteag, ciugulind câte un ogrinj pu¬tred adus dc vânt.
într'o dimineaţă, turcul se scoală mai înviorat şi eşind până afară, vede câmpurile verzi năpădite de soare. Pe semne că el tot nu se îndură să moară, că s'a dus la cal şi apucândul de după gât, l-a rugat să-l ajute.
— Numai un drum, bre Belghir, — ştii aşa de-un hatâr...
Cela a nechezat şi a tremurat bucuros.
Turcul a pus atunci cum a putut pe cal, sforile înodate în chip de hamuri şi l-a prins apoi Ja căruţa lui hodorogită. Ce se întâmplase? Tekir aşi adusese aminte că la Lazmahale, eră un hoge bătrân ascultat de Alah, care ştia şi leacuri şi cu care se cunoştea demult. Voia şi el să-şi încerce norocul, să nu se zică c'a murit cu zile. ,
Cum s'a făcut, cum s'a nemerit, — da Belghir a dus pe stăpân până la hoge.
Când s'au văzut cei doi cunoscuţi, a ridicat fie¬care mânile în sus cu bucurie. Hogea care se ţinea mai bine, strigă de departe cu zgomot şi veselie...
— Heee... tot mai trăeşti, bre Tekir?
— Tot.
Turcul a spus hogei păcatul care-l aduce până la el.
— Trebuie să fie acolo în coran şi leacul meu, că Mahomed s'a gândit la toate.
Hogea a rămas ci-că pe gânduri, întristat dinnaintea celuilalt bătrân, şi-apoi fără să zică vre-o. vorbă, ia coranul şi-l deschide pe genunchi. întoarce foile, suceşte cartea, se pleacă pe slove ca să le vadă mai bine şi când ajunge la un loc, tresare şi ridică capul. Tekir a tresărit şi el înviorat:
— Ei, ce-i?
— Este leac şi pentru tine...
— Cum?
— Leac de bătrâneţe.
— Care?
— Scrie aici că: „Bătrânul care ajunge la neputinţă, se poate tămădui cu dragostea feciorilor..."
Tekir dă trist din cap, pe când hogea îl priveşte nedumerit.
— Eu nu mai am feciori...
Hogea se plecă şi citeşte mai departe:
— ...„sau cu îngrijirea cadânelor..."
— Au murit şi ele...
— ...„sau cu prietenia unuia care te-ar iubi mai mult..."
Tekir dă înainte din cap cu amărăciune:
— Eu nu mai am pe nimeni în lume...
Hogea se sileşte să citească tot până la sfârşit:
— Ascultă aici Tekir... „mântuirea se găseşte numai In iubire, să te încrezi celui care te iubeşte şi să te laşi în voea şi dragostea lui, că numai aşa te vindeci de toate durerile..."
Tekir părea tot mai trist şi îngână înainte:
— Eu nu mai am pe nimeni în liune...
S'au despărţit cei doi cunoscuţi fără să îndrăznească să mai râdă şi să se mai privească. Tekir s'a urcat cu anevoie în căruţa lui şi a plecat eu Belghir.
Pe drum, Turcul se gândia tot la cele citite de hoge şi nu se dumeriâ el bine, asupra tâlcului vorbelor din coran. Ii veniau în minte pe rând cuvintele: fecior, cadână, iubire... prieten....Când ajunge cu gândul la cuvântul acesta, tresare de par'că şi-ar fi adus aminte de ceva. Vorbele hogelui dela urmă că... „să te laşi în voia şi dra¬gostea Iui..." îl făcură să tresară ca la o veste bună şi şi-a zis:
— Da ce prieten poate să fie mai bun, decât Belghir?
Turcul a oprit căruţa, s'a dat jos cu încetul,
s'a dus la cal şi apucându-l de pe sub fălci, l-a privit lung in ochi:
— Belghir... eu mă las în voea ta, du-mă la mântuire...
Calul nechează de par'că ar fi ştiut şi el ceva.. Tekir i-a scos hăţurile din gură, l-a mai netezit la ochi şi suindu-se în căruţă, s'a lăsat în mersul calului.
Belghir ci-că prinsese la putere şi o luase razna peste câmpuri, nechezând şi cercând să sburde.
Au mers ei aşa peste ponoare, până când a început a se vedea dela un loc balta asta puturoasă, căreia pe atunci îi se zicea balta Tuzlei. Turcul râdea şi el de cheful calului şi-l lăsă să meargă cum o vrea.
— Numai în gârlă să nu mă dai, bre, Belghir, c'atunci se sfârşeşte şi cu prietenia noastră.
Bălanul însă ţinea drumul tot înainte la apă. Pe semne că-l uitase neadăpat. Săriâ căruţa în mers şi trecea peste bolovani, de să nu mai crezi că eră dusă de o gloabă beteagă. Din câteva opintituri, Tekir se trezeşte pe malul lacului, de unde Belghir sare aşâ înhămat, cu căruţa după el, în apa noroioasă şi se vârî înainte în baltă.
— La aşa cap, ama cialma..., zise Turcul ridicându-se de carâmbii căruţii, ca să nu-l ajungă apa.
Pe urmă însă, se resgândeşte şi-şi zice:
—Da tu ai dreptate Belghir, numai la gârlă mai este loc pentru un hodorog ca mine.
La urmă însă, ce se gândeşte Tekir, că face de colo, ca luminat la minte:
— Da mai ştii!... poate-aici mi-i mântuirea, că aşa zice coranul, să mă las în grija prietenului.
Turcul se desbracă, pe mal şi, după ce trage căruţa din baltă, deshamă pe Belghir şi intră ttfnândoi din nou în apă.
S'au scăldat cei doi betegi cum au putut, s'au tăvălit prin noroiul acela moale ca o alifie, au mai eşit la soare, până le-a venit foame la amân¬doi. De Belghir eră mai uşor, c'aveâ masa în¬tinsă pe malul lacului, rămânea numai Tekir să găsească ceva de mâncare.'
N'a murit nici Turcul de foame, că umblau pe-acolo ciobani cu oile şi-i asvârliau şi lui câte un boţişor de brânză. Trecătorii credeau că Tekir e un bătrân nebun, căruia i se năzare ca la lunatici. Când îi auzeau povestea cu hogia şi-l vedeau scăldându-se cu atâta credinţă, ridicau din umeri şi se băteau la gură:
— Auzi tu minte, să te tăvăleşti în nămol ca bivolii şi să-ţi aştepţi de-aici leacul!!!
Tekir însă se scălda înainte cu credinţa omului fără altă nădejde. Cu cât treceau zilele, cu atât Turcul se înviora şi căpăta la picioare. Odată cu stăpânul se întări â şi calul. Intr'un timp, Tekir ajunge să sprijine chiar bine picioarele în pământ şi să facă drumuri mai lungi prin- prejur, după cele de-ale gurei.
Belghir năpârlise şi el acum, desbrăcându-se de miţele albe care-i atârnau din iarnă, iar nodurile dela picioare îi dădeau tot înapoi. Capul nu-i mai eră aşa buhos şi speriat, căci se curăţise de păr şi veniâ mai potrivit cu trupul, care i se împlinise. Cei doi tovarăşi se vindecau văzând cu ochii, stârnind mirare în toţi care-i văzuse dela început.
Turcul prinsese acum la curaj de viaţă şi se încercă par'că să se îndrepte de şale şi să-şi ridice capul iar pe umeri, ca 'n tinereţe.
— Alah e mare şi Mahomed a ştiut ce scrie acolo la coran!...
Bătrânul Tekir după ce s'a însănătoşit, nu s'a mai întors pe valea pustie a Muratanului, ci a rămas acolo pe malul lacului cu minunea, unde şi-a înjghebat un bordeiaş şi-o coşmagă pentru cal.
Int'âmplarea asta a mers de-a vestea, de-a umplut lumea.
Betegii, cum aflau, alergau la Tekir, ca să-i înveţe scăldătoarea lui.
Şi-aşa, domnule, a rămas numele de Tekir-Ghiol, la toată balta asta amărîtă şi făcătoare de minuni. Turcul cel bătrân a mai trăit după aceea şi a vindecat pe toţi care au venit să se caute. Impreujrul casei lui, s'a făcut pe urmă sat şi azi, după cum vezi şi d-ta, a ajuns târg, unde vin şi boierii şi săracii din toate părţile, strânşi la un loc de aceeaşi nevoe, ca să-şi caute sănătatea în balta lui Tekir.

Editura didactica si pedagogica (logo)

2011-11-22T10:43:00.007+02:00

Daca vreodata v-ati intrebat cum arata logo-ul Editurii didactice si pedagogice -> pentru ca aproape pe fiecare manual (din anii cand am facut eu scoala) era foarte neclar pentru ca foaia sugea cerneala - am gasit un manual din 1970 unde logo-ul a fost tiparit MARE si, foaia fiind mai buna, s-a tiparit si clar -> am pus mai jos un scan.

Daca dupa ce vedeti logo-ul veti spune: "Dar asa arata el! Eu asa mi-l aduc aminte!" vreau sa vedeti si un scan dupa un manual tiparit cam pe vremea cand eram eu elev:

Acum intelegeti de ce sunt atat de extaziat ca am putut vedea CLAR cum arata logo-ul Editurii didactice si pedagogice? :-)
(Nu mai spun ca in poza doi au pus logo-ul in oglinda... pentru cine a observat faclia... )

Tableta electronica pentru elevi

2011-11-17T14:39:00.002+02:00

Stiu ca poate par prea fitzos dar nu e asa: ce spuneti de ideea de a dota copiii cu manuale electronice (tip Amazon Kindle)?
Cand eram elev si aveam 6 ore, trebuia sa car 6 manuale + culegeri +maculatoare + caiete de teme.
Imaginati-va o tableta tip Kindle sau Nook (care e ieftina fata de una color & stuff), tableta care sa poata fi folosita 8 ani + anii de facultate, pe care sa se stocheze cam tot ce are nevoie un elev in materie de carte scolara.
Cartile de citit pentru acasa, manualele scolare, eventual culegerile, dictionare explicative (Kindle iti da sensul cuvantului pe loc, daca pui cursorul pe el).
O tableta din asta alb/negru costa pe la 100 de euro. Cu un program de tipul "o tableta pentru fiecare" ar ajunge la jumatate.
In 4 ani de gimnaziu sau de liceu, cate manuale cumpara copiii, cat cara?
Cred ca amortizarea investitiei s-ar face foarte usor!

Daca nu se poate renunta la maculatoare si caiete de teme, macar manualele sa reduca greutatea ghiozdanului.

La asta ma gandesc de vreo 3 zile... cam de cand mi-am cumparat Kindle-ul. :)

Nu mai spun ca tabletele astea specializate pentru text au optiuni de marire a fontului, sa nu te mai chiorasti aiurea, etc.
Cate mii de manuale se tiparesc si se arunca pe an?
Sa presupunem ca esti in facultate si ai vrea sa-ti readuci ceva aminte din fizica de liceu. Din 3 click-uri ai avea manualul de liceu pe ecran.

Proiectul nu ar taia foarte multe joburi, cei care gandesc manuale ar continua sa faca asta, tipografii ar iesi la pensie si in loc de tipografi s-ar angaja oameni care sa pagineze si sa converteasca totul in formate pentru tablete.
Cum a fosta maica-mea depasita de era computerelor, in cativa ani s-ar putea schimba o generatie de tipografi pe una de paginatori pentru tabletele scolare...

In plus, cei concediati la Jucu (si nu numai) ar puta face tablete... cata piata ar fi in Romania!???

Golgota Basarabiei

2011-09-07T18:25:00.005+03:00

Isvoade de cusaturi (ii, camasi, stergar, servet etc.)

2011-08-30T12:16:00.006+03:00

ISVOADE DE CUSATURl PENTRU II

ISVOADE DE CUSATURl PENTRU FUSTE

ISVOADE DE CUSATURl PENTRU
CAMASI BARBATESTI, SORTURI, ROCHITE ETC.

ISVOADE DE CUSATURI PENTRU INVELITORI DE PAT,
PERNITE, FETE DE MASA, MIJLOACE DE MASA, SERVETELE ETC.

A fost o data la CFR

2011-07-18T00:44:00.001+03:00

Putina istorie despre "al doilea"

2011-07-09T00:16:00.002+03:00

Peter Ustinov e (a fost) unul dintre actorii mei preferati.

In video-ul de mai jos povesteste ceva foarte interesant despre al doilea razboi mondial.
urmariti secventa 05:22 - 07:55

Doua linkuri FANTASTICE!

2011-07-07T22:46:00.009+03:00

Linkuri "fantastice" daca va plac lucrurile vechi, fotografiile vechi, documentele vechi. Atat de vechi sunt unele documente, incat nu sunt scrise in limba romana pe care o stim cu totii!

Link 1: Biblioteca Digitala Nationala (azi l-am descoperit).

Link 2: fototeca online a comunismului romanesc

Daca va exista de-acum macar un om care sa nu treaca vreun examen de istorie nationala, acela nu are absolut nici o scuza! :-)

Click and enjoy. :)

Istoria afacerii Parcului Bordei

2011-07-07T18:10:00.002+03:00

Am primit un e-mail de la Asociatia "Salvati Bucurestiul":

Intrucat in mass-media circula informatii contradictorii cu privire la afacerea Parcul Bordei, Asociatia Salvati Bucurestiul prezinta un scurt rezumat juridic al acesteia:

Prin deciziile 1324 si 1325 din 05.09.2003 ale Primarului Basescu, Tudor Dumitru si Lincaru Eugen au fost improprietariti cu Parcul Bordei, in schimbul terenului pe care acestia il revendicasera in Satul Francez.

Sotii Constanda au cumparat ulterior Parcul Bordei de la Tudor Dumitru si Lincaru Eugen.

Sotii Constanda au solicitat Consiliului General al Municipiului Bucuresti emiterea unui Plan Urbanistic Zonal care sa le permita construirea in parc a unui complex rezidential. Consiliul General al Municipiului Bucuresti a refuzat, motivand ca Planul Urbanistic General prevede destinatia de spatiu verde, cu posibilitatea de construire pe maximum 15% din suprafata parcului si numai in scopul pastrarii destinatiei de parc.

Sotii Constanda s-au adresat instantei, afirmand ca refuzul Consiliului General de a aproba Planul Urbanistic Zonal le afecteaza dreptul la proprietate. Consiliul General s-a aparat spunand ca este de competenta sa sa decida pastrarea destinatiei de parc prevazuta de Planul Urbanistic General. Printr-o sentinta scandaloasa a Tribunalului Bucuresti confirmata de decizia 1146 din 21 iunie 2007 a Curtii de Apel Bucuresti, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a fost obligat sa aprobe Planul Urbanistic Zonal si sa platesca daune de 17 milioane euro.

Prin Ordonanta de Urgenta 114/2007, emisa de Guvernul Tariceanu pe 17 octombrie 2007 si publicata in Monitorul Oficial din 22 octombrie 2007, se interzice schimbarea destinatiei spatiilor verzi, inclusiv private. Ordonanta ar fi impiedicat punerea in aplicare a deciziei Curtii de Apel Bucuresti. Parcul Bordei ar fi ramas parc iar Primaria ar fi trebuit sa plateasca penalitatile de 17 milioane euro.

Primarul Videanu si Consiliul General se grabesc insa si iau o decizie in favoarea sotilor Constanda. Pe 3 octombrie 2007 se semneaza un acord intre Municipalitate si sotii Constanda, prin care Municipalitatea primeste Parcul Bordei in schimbul Satului Francez. Municipalitatea se obliga sa acorde anumiti sotilor Constanda anumiti coeficienti urbanistici in Satul Francez (CUT 3,5, inaltime maxima P+5 = 21 m) iar sotii Constanda renunta la daunele de 17 milioane euro. Intelegerea este aprobata prin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 270 din 3 octombrie 2007 si precizata in Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 5 din 17 ianuarie 2008.

Sotii Constanda propun Consiliului General un Plan Urbanistic Zonal pentru Satul Francez cu CUT de 3,5 dar cu o inaltime mai mare, 28 metri. Planul Urbanistic Zonal este respins in doua sedinte. La o a treia, pe 30 septembrie 2009, proiectul nu este discutat din lipsa de cvorum. 30 septembrie 2009 era ultima data la care Planul Urbanistic Zonal putea fi aprobat de Consiliul General, dupa acea data intrand in vigoare modificarea Legii urbanismului 350/2001 prin OG 27/2008. Dupa aceasta data, CUT pentru Satul Francez putea fi cel mult 2,4.

Pe 20 ianuarie 2010, sotii Constanda se adreseaza Tribunalului Bucuresti prin dosarul 2008/3/2010 reclamand ca Municipalitatea nu si-a respectat contractul aprobat prin Hotararea 5/2008. Solicita anularea contractului si repunerea in situatia initiala (adica proprietatea Parcului Bordei sa revina sotilor Constanda, iar Satul Francez Municipalitatii). Intrucat Parcul Bordei a intrat intre timp in domeniul public, solicita despagubiri conform valoari de piata a acestuia in 2008. Insumat cu suma initiala de 17 milioane euro si cu dobanzi, solicita Municipalitatii 200 milioane euro.

Prin Hotararea 350 din 17 decembrie 2010, Consiliul General al Municipiului Bucuresti aproba Planul Urbanistic Zonal solicitat de sotii Constanda pentru Satul Francez, cu incalcarea Legii 350/2001. In mod normal, aceasta Hotarare ar fi trebuit sa lase fara obiect dosarul 2008/3/2010.

Prin decizia pronuntata pe 6 iulie 2011 in dosarul 2008/3/2010, Tribunalul Bucuresti a acordat sotilor Constanda despagubiri de 160 milioane euro. Decizia poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti.

Contact: Nicusor Dan, Asociatia Salvati Bucurestiul

sursa foto: Romania Libera

Reclame vechi (anii '30)

2011-07-06T10:45:00.002+03:00

Reţeta de mici (1920)

2011-06-07T15:43:00.002+03:00

Am primit textul asta intr-un e-mail:

Reţeta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE din Bucureşti
Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiţer!
Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut.
Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.
Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare.
Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor. Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

8 grame de piper proaspăt pisat mărunt
12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
4 grame de enibahar pisat mărunt
2 grame de coriandru pisat mărunt
2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
1 gram de anis stelat pisat mărunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 linguriţă de zeamă de lămâie
1 lingură de untdelemn
1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute
La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.
Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.
Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca.
Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.
Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!
Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!
Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să va ajute!

sursa foto: ZF.ro

Azi am plans...

2011-06-03T13:15:00.019+03:00

Am aflat de pe blogul lui Piticu ca se relanseaza revista "Stiinta si Tehnica".
Stiu revista pentru ca batranul meu a avut si a colectionat multi ani revista asta. Daca poate crede cineva, am avut si numere din anii 40, 50, 60. Da, am avut numere din 1943, de exemplu. Numerele erau sortate pe ani si legate la o legatorie de carti, astfel incat colectia era reprezentata de niste "carti", cu anii embosati pe cotor.
Omul tinea mult la colectia lui, poate de asta legarea s-a facut in cel mai profesionist mod posibil, revistele erau cusute unele de altele, cu ata bagata in zona capselor, etc etc. Stiu ca era o treaba de calitate pentru ca am citit candva un manual despre legarea cartilor si ce era in biblioteca era facut "ca la carte".

Taica-meu a murit acum vreo 20 de ani (cand eu aveam 14 ani) si revistele au ramas in biblioteca familiei.

Azi citeam despre relansarea revistei, mi-am adus aminte (de fapt, nu am uitat niciodata) de colectia de acasa si am sunat-o pe maica-mea sa o intreb de ea.
Maica-mea mi-a spus ca le-a aruncat pentru ca, citez, "erau vechi, atrageau moliile si oricum nu se mai uita nimeni prin ele".
Acest lucru s-a intamplat in familia mea, in casa lui taica-miu, operatia a fost facuta de maica-mea, care cica l-a iubit (nu s-a recasatorit niciodata, nu a avut alt prieten barbat de cand a murit batranul).

Cand un om depune atata pasiune in a pastra o asemenea colectie, cum de exista urmasi de-ai lui, de aceeasi generatie chiar (!) care sa-si bata joc de munca lui?

Acum scriu pe blog pentru ca ma intreb: ce cacat facem noi, astia de "scormonim prin gunoaie" incercand sa pastram ceva din cacatul asta de identitate nationala, de a pastra ceve ce se poate numi "Român", "România"?
Mergem prin Roma si ne minunam cum au reusit unii sa pastreze ceva DOUA MII DE ANI, noi aruncam si distrugem lucruri (nu personale) imediat cum a murit posesorul lor?
Si partea cea mai trista este ca parintii mei nu au fost "prima generatie la oras", au fost a doua cel putin, adica si-au trait copilaria printre arhitectura romaneasca de calitate, au avut apa in casa, robineti de arama, tacamuri din alpaca (pentru ca nu erau chiar atat de bogati sa fie din argint pur), bunicul meu a fost preot in centrul Iasului.

Cum ar trebui sa gandesc si sa tratez in continuare trecutul, istoria, rahatul asta de blog?
Pentru ce puii mei sa continui sa sap printre "vechituri" cand acum imi dau seama ca asa e romanul - un rahat care arunca istorie la cos pentru ca "e veche"?

M-au impresionat multe articole de pe ART HISTORIA, azi a venit randul sa plang pentru ceva ce face propria-mi familie, de la care... macar de la maica-mea aveam pretentii!

Cum sa ma mai revolt cand vad case lasate in paragina pe Kiseleff sau pe Pache, langa Pro, cand jeguri din astea se intampla mult mai aproape de mine!?
Ce pretentii sa mai am de la urmasii celor care au trait in acele case, ce pretentii sa mai am de la guvernantii statului Roman, fara pic de pretuire pentru patrimoniul national?

fotografia este revista din iulie 1967, e luata de pe okazii. In biblioteca de acasa era colectia COMPLETA 1965 - 1989 + cativa ani, neconsecutivi, din 1945 pana in 1965 :(

Recunoasteti locul?

2011-05-24T18:27:00.001+03:00

"Poza" de mai jos este o captura de ecran din filmul "Reteaua S" (1980).

Stie cineva ce se vede in fotografie?
Mai exista constructia?

"Obiecte promotionale" din vremea comunista

2011-05-24T12:45:00.002+03:00

bloc notes, pixuri, agenda (cea mica):

Un sfert de secol e o sarbatoare (1947-1972)

2011-05-03T18:58:00.009+03:00

A venit un coleg de serviciu la mine si mi-a pus pe masa un almanah. Fara coperta, prima poza a fost cea de mai jos: Ceasca cu mustata si cioc. :-)

Este vorba de Almanahul auto 1972
Nu sunt pasionat de auto, almanahul nu m-a interesat prea mult, totusi unele articole sunt foarte interesante - macar din punct de vedere istoric.

Articolul de mai jos o fi sau nu articol de propaganda, eu l-am citit cu placere. :-)

1947-1972 Un sfert de secol e o sarbatoare

RADU TUDORAN
Un sfert de secol e o etapă marcantă în viaţa popoarelor, cum ar fi nunta de argint în căsniciile fericite, nedestrămate nici de neînţelegere, nici de moarte. Un sfert de secol e o unitate de timp istorică. Bilanţul la sfîrşitul ei, capătă însemnătatea faptelor definitive, destinate posterităţii. Nimic din ce s-a înfăptuit şi poartă garanţia a douăzeci şi cinci de ani nu poate să pună semne de îndoială. Toate şi în toate sensurile au avut timp să-şi arate trăinicia.
Un sfert de secol e o sărbătoare. Cu asemenea prilej, cum face omul la sărbătorile lui de familie, se aruncă o privire în urmă. Nu îţi continui niciodată drumul, fără să-ţi aminteşti coasta pe care ai urcat-o. E o coastă, o continuă ascensiune în istoria Republicii noastre atît de tinere şi atît de mature.

în douăzeci şi cinci de ani ţara s-a schimbat, că un om plecat la începuturile ei şi întors astăzi nu ar mai recunoaşte-o. Cei care trăim în mijlocul transformărilor şi luăm parte la ele, cu mintea, cu sufletul şl cu munca noastră, nu le observăm în adevărata lor dezvoltare, decît cu un efort de imaginaţie. Dar pe chipurile cunoscuţilor şi prietenilor din alte ţări, care vin aici la intervale, citesc surpriza crescînd de la un an la altul, ca să ajungă pînă la admiraţie amestecată cu nedumerire.
înfăptuirile pe care am să le amintesc, potrivite cu o publicaţie consacrată turismului şi automobilului, n-or fi cele mai mari şi mai însemnate între toate, dar unele nu se puteau face fără altele, cum nu se poate face armonie în muzică fără o complexitate de sunete. In aceste zile sărbătoreşti de confruntare a trecutului cu prezentul şi de proiectare a prezentului asupra viitorului, se vor aminti fabricile, uzinele şi hidrocentralele, unele din ele minuni mondiale. Se vor aminti irigările, maşinile agricole şi tractoarele. Nu se vor uita imensele blocuri de locuinţe şi oraşele noi, care punctează toate zările ţării. O explorare a străzilor şi bulevardelor care definesc Balta Albă, în marginea Capitalei, sau Baia Mare, nou construită în partea cealaltă a ţării, echivalează cu descoperirea unor lumi nebănuite, cu o forţă plastică mai puternică decît a naturii, cu toate volumele ei şi cu toate culorile.
în chiar toamna aceasta am dat o roată a ţării şi apoi am brăzdat-o în toate direcţiile, pornind de la Constanţa pînă la Oradea, după ce am trecut prin laşi, prin Suceava, prin întreg peisajul civil şi industrial din nord şi nord-vest, ca să ajung în continuare la Cluj şi la Tg. Mureş, apoi la Arad şi Timişoara şi, în sfîrşit, în toate oraşele de pe drumul de întoarcere al Bucureştiului.
Aş vrea să pot dărui prietenilor noştri auto- mobilişti o hartă a acestui itinerar, şi a altora, încă nebănuite, pe care trebuie să le descoperim ca pe o nouă geografie. Cei douăzeci şi cinci de ani ai Republicii ne-au dat automobile şi şosele.
în ziua cînd se proclama Republica României, şoselele ei asfaltate, nu cred că depăşeau o mie de kilometri, fructul unor lungi discuţii parlamentare, a certurilor între partide, a conflictelor cu societăţile de construcţii de peste hotare. Eram tînăr pe vremea cînd se construiau acele şosele, ieşite din suferinţă, din praf şi năduşeală. Drumul internaţional de la Oradea la Giurgiu părea că nu are să se mai termine niciodată. Dar într-un tîrziu, a fost gata, cu o trudă care s-a uitat, şi astăzi ar părea inexplicabilă. Era o înlesnire atît de uluitoare adusă automobilului, încît nu lăsa nici o îndoială despre nemăsuratul folos care ar fi venit de la o altă diagonală de asfalt trasă peste pămîntul ţării. Dar nu s-au mai făcut decît bucăţele pînă
în 1947, pe la Buzău, pe la Slobozia, şi în alte cîteva locuri, ca să nu pomenesc de şoseaua Piteştiului, stricată complet .în primii ani după inaugurare; bani aruncaţi în colbul vechiului drum al rădvanelor!
Astăzi, oriunde te-ai duce, din Dobrogea în Maramureş, din Lunca Dunării într-a Mureşului, în toate locurile şi pe toate direcţiile, găseşti şosele asfaltate, nebănuite. Hărţile automobilistice nici nu răzbesc să le consemneze, fiindcă de la o ediţie la alta apar mereu altele. Nu-i între noi vreunul care să le fi străbătut pe toate! Dacă s-au făcut, înseamnă că era nevoie de ele; dar aceste şosele nu înseamnă nu-t mai confort, ci şi o bogăţie a ţării.
Acum douăzeci de ani, cînd mergeam la mare, pe un litoral aproape pustiu pe vremea aceea, drumul cu automobilul însemna o aventură aproape ca o traversare a Saharei, şi nu se justifica decît printr-o nemăsurată pasiune, pentru vehiculul eroic, atît de lesnicios astăzi. Nu descriu casna, lupta cu hîrtoapele şi cu praful din Bărăgan, răscolit de camioane, care pe secetă nu se mai risipea decît seara, iar prin sate, la adăpost de vînt, dăinuia pînă dimineaţa cînd se ridica altul. Multe ore din viaţă ne-am pierdut pe acest drum, şi rău ne-am rupt şalele; mult ne-am chinuit de nerăbdare la Giurgeni, aştep- tînd să vină bacul şi neavînd altă mulţumire în schimb, decît să admirăm magnificul peisaj al Dunării.
Cînd am intrat prima oară pe podul construit cu o repeziciune nesperată, aproape ca în basmele de multă vreme uitate, am avut senzaţia că trec Dunărea cu aeroplanul. Nu-i o metaforă; forma acestei minunate lucrări de artă, fie bine- cuvîntată! — dă senzaţia decolării.
Iar pe litoralul aproape inaccesibil acum douăzeci şi cinci de ani, circulă automobile venite din toate părţile lumii, aşa cum automobilele noastre circulă în multe locuri prin lume.
Am întîlnit pe şoselele europene autoturisme cu matricola României, fabricate la Piteşti, unde acum se merge pe o veritabilă autostradă, din acelea pe care le-am privit cu jind şi fără speranţă în Franţa şi Italia. Am întîlnit uriaşe camioane de transport, unele fabricate la Braşov, adevărate trenuri rutiere, pe ale căror flancuri am putut citi de departe, scris cu majuscule cît statul omului, ROMANIA.
Asemenea întîlniri emoţionante mi-au trezit dorul de ţară şi mîndria. Le evoc şi le închin cu căldură Republicii noastre, la a douăzeci şi cincea ei aniversare, lăsînd loc deschis tuturor speranţelor pentru următoarea etapă, care vrem să fie, ca în căsniciile fericite, aceea de aur.
------------------

M-ar interesa sa aflu mai mult si despre ce scrie deasupra capului lui Ceausescu: Moroj Areej.
Pe "goagal" sunt zeci de linkuri catre firme cu numele asta... totusi ce era inainte de revolutie?

Primarul Pache Protopopescu, o lectie de administratie

2011-04-21T14:24:00.010+03:00

Cautam ceva cu Pache Protopopescu si am dat peste acest articol.
E luat de pe site-ul adevarul.ro, imi permit sa reproduc articolul aici si, pentru a multumi cumva redactiei, la sfarsit aveti un link catre un alt articol de la ei, la fel de interesant.

Folosesc acest text mai mult pentru a arata ce inseamna primar adevarat si... de ce oare nu mai exista oameni din astia?
Stiu ca Bucurestiul era mic acum 100 de ani, dar cititi si vedeti ce a putut face un om in numai 3 ani. Auziti primari din Bucuresti? IN TREI ANI!!

Povestea „primarului-minune” care a făcut primele trotuare şi a adus telefonul în Capitală.

Autor: Emilia Sava

Capitala României a avut de-a lungul timpului 81 de primari, iar de la Revoluţia din 1989 şi până acum, unsprezece edili şi-au pus ideile în practică la conducerea Capitalei. Primarul Bucureştiului dintre 1888 şi 1891 a reuşit însă să intre în istorie drept unul dintre cei mai eficienţi şi inventivi: a extins iluminatului public în tot oraşul, a făcut trotuare şi noi artere de circulaţie în oraş, a introdus telefonia publică şi construit aproape 30 de şcoli, printre care şi Colegiul „Gheorghe Lazăr“.

Pache Protopopescu (1845-1893), s-a aflat doar pentru trei ani în fruntea Bucureştiului, între aprilie 1888 şi decembrie 1891, dar a lăsat în urmă multe proiecte pe care le-a dus la bun sfârşit şi care l-au făcut cunoscut ca unul dintre cei mai buni primari din istoria oraşului.
S-a născut la 12 februarie 1845, în Mahalaua Negustori, iar numele de „Protopopescu“ l-a căpătat ca urmare a faptului că tatăl său slujea ca protopop la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, potrivit istoricului Dan Falcan.
Istoricul a mai declarat pentru „Adevărul de Seară” că prenumele de „Pache“ vine de la modul în care l-au strigat pe fostul edil colegii de şcoală.
Pache Protopopescu a urmat Facultate de Drept, dar s-a şcolit şi la Paris unde în 1870 şi-a luat doctoratul, iar până să devină primar al Capitalei, a fost prefect al poliţiei, avocat, profesor la şcoala de comerţ şi deputat din partea liberalilor.
Istoricul Dan Falcan ne-a mai spus că în anul 1888, prin decret regal, Pache Protopopescu este desemnat de Consiliul Municipal, aşa cum era la vremea aceea nefiind ales de locuitori, primar al Bucureştiului.

Un bulevard care îi poartă numele

În doar trei ani, edilul a reuşit să introducă telefonul public, să extindă iluminatul electric până în Piaţa Teatrului Naţional, să construiască primele trotuare şi noi artere de circulaţie.
„La sfârşitul secolului al XIX-lea când s-a tăiat bulevardul Cotroceni-Obor de către Em. Protopopescu-Pache, primarul oraşului, pentru interes şi necesitate edilitaro-urbanistică, au fost demolate biserica Caimata şi biserica Armenească“, a scris şi istoricul George Potra în cartea sa „Din Bucureştii de ieri“.
A trasat inclusiv axa Bucureştiului de la est la vest, de la Piaţa Operei, Sf. Elefterie şi până la Mihai Bravu.
“După ce Em. Protopopescu Pake a deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, s-a pus problema iluminării lui după noile cerinţe, dar pentru că nu se putea altfel la acea dată, s-a hotărât scoaterea lămplilor electrice din grădina Cişmigiu «care nu avea nevoie de lumină pe timpul iernii şi instalarea lor pe bulevard, între actuala piaţă Sf. Elefterie şi Calea Moşilor»”, mai nota istoricul George Potra.
Câţiva ani mai târziu, în 1906, străzile oraşului erau luminate de 3.969 de becuri cu gaz, dar şi cu mii de lămpi cu petrol, cu ulei mineral şi altele. Cu toate acestea, multe străzi mărginaşe nu aveau lumină deloc.
În 1890, Protopopescu a finalizat prelungirea fostului bulevard al Orizontului, iar la insistenţele primarului conservator Nicolae Filipescu, strada a fost redenumită şi poartă şi acum numele lui Pache Protopopescu. Sub conducerea primarului de atunci s-a ridicat şi un azil de noapte făcut după model occidendal. Edilul a acordat o atenţie deosebită şi învăţământului în Capitală, în anul 1889 fiind construite 28 de şcoli şi Liceul "Gheorghe Lazăr".

Fără beţivi şi câini în tramvaie

Şi transportul în comun a fost o prioritate pentru primarul de la acea vreme, astfel că s-a lucrat la extinderea reţelei de tramvai, dar şi la impunerea unor condiţii civilizate de transport pentru bucureşteni.
„Înainte de a se pune în circulaţie tramvaiele cu cai ale noii societăţi, Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor , cât şi de pasageri. Astfel, conductorii vor păstra ordinea în vagoane, vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci, fără să aducă supărare unul altuia”, notau istoricii.
“În mijloacele de transport în comun de la acea vreme, era interzis să urce mai mulţi călători decât câte locuri sunt pe bănci şi pe platformă, nu vor fi primiţi în vagoane cei îmbrăcaţi murdari, în stare de beţie sau pe cei însoţiţi de câini. Nu vor admite nimănui cu tinichele sau ulcioare cu lichide care ar putea să mânjească sau să supere pe ceilalţi călători. Agăţatul de vagoane , fie chiar pe scări este strict interzis şi periculos. Taxa fixată era de 30 de bani pentru toată linia, 20 de bani pentru două secţii şi 15 bani pentru o secţie, toţi călătorii erau obligaţi să prezinte biletul la cerere”, mai scria istoricul Potra.

I-au făcut statuie, dar apoi au dărâmat-o

Istoricii declară despre Pache Protopopescu că a fost un om dedicat societăţii şi a realizat multe proiecte pentru Capitală. El a murit în urma unei infecţii cauzate de o piatră la ficat care i-a rupt vezica.
El se află înmormântat alături de alte personalităţi ale Bucureştiului, în cimitirul Bellu. Cândva, a existat şi un monument al lui Pache Protopopescu (1845-1893), realizat în marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu, dar care a fost demolat în anul 1948.
----------------------
Sursa foto: adevarul.ro via sebastian-corn.tapiterul.net

Va recomand si articolul: Cum îi "vrăjea" Matache Măcelaru pe trecători să-i cumpere mezelurile?

Aer! Bulevarde! Lumină!

2011-04-08T17:39:00.007+03:00

Ați băgat de seamă că mai toate oraşele vechi, neorganizate, au înfăţişare de moluscă?... Ele cresc diform, îşi întind câte un braţ molău, sau îşi sorb materia flască, după hazardul terenului şi porunca unui zmârc. Mii de ani de viaţă colectivă nu izbutesc să transforme acele aglomeraţii primitive într'o societate urbană cu moravurile şi nevoile unei civilizaţii omeneşti.
Cine a trecut prin Constantinopol numai o zi, îşi dă perfect seama de semnificaţia şi valoarea bulevardului într'un oraş mare. Cartierul Pera, deşi mai nou, deşi locuit de „venetici", deşi năpăstuit de administraţia turcă, are o înfăţişare civilizată numai mulţumită faptului că locuinţele au fost silite să se organizeze şi să se supue alinierii, pe o mare lungime a unei străzi cât un bulevard. Constantinopolul turcesc, dincolo de podul care leagă ţărmurile Cornului de aur e o îngrămădire de bordee, moschee şi case cu etajele de lemn aruncate unele peste altele, deşi locul are o istorie milenară şi a văzut armatele romane, grece şi veneţiene. „Străzile" sunt un fel de poteci bolovănoase care se strecoară pe după casele zăbrelite iar spaţiul se lărgeşte uneori, numai spre a îngădui unei cişmele să curgă.
Zidul de apărare al vechiului Bizanț și apeductul alcătuiesc singura liniecare ar fi putut da Constantinopolului o simetrie și o unitate, dacă... dacă dincolo de această linie n'ar începe Marea!...
Milano, e un vechi oraş, reşedinţa de odinioară a familiei Sforza şi celebru prin istoria lui artistică şi militară. Există un singur bulevard - făcut de Napoleon, dacă nu ne înşelăm, pe unde oştile lui au intrat în Oraş. (Şi azi se vorbeşte în Milano un dialect franco-milanez). Linia dreaptă a bulevardului e întreruptă brusc de o mare gradină circulară, prelungită cu cetatea Sforzesco, înconjurată încă de şanţul de apărare. Urmează apoi - ca la Constantinopol - un ghem de case şi stradele. Nu mai răsufli decât în faţa Domului ridicat din piatră dantelată, în jurul căruia e un spaţiu pătrat, excesiv de larg, ca o protestare violentă a oraşului înghesuit, De-aci înainte până ia capătul cellalt al oraşului, acelaş haos de case şi străzi inextricabile.
Se pare că unii milanezi cer stăruitor să se tae un bulevard larg care să pornească de la Dom în vale, ca o replică la bulevardul lui Napoleon. Vor fi auziţi?... Bulevardul se va tăia?.. Până atunci, Milano va rămâne tot un oraş de provincie, ca toată Scala muzicală şi marile industrii dela periferie.
Ne întrebăm ce sens ar avea Berlinul fără Unter den Linden? Ar putea exista Parisul fără admirabilul lui sistem de bulevarde - în cruce şi circulare - care a transformat vechile cartiere în fragmente organice ale unei mari fiinţe urbane, cu respiraţie şi circulaţie vaste, lesnicioase ?...
*
Aer! Bulevarde! Lumină!...
Oraşul eu case şi străzi e numai o capcană de accidente şi maladii. Fără bulevarde largi cari să tae oraşul în felii simetrice, locuitorii nu vor avea nici aer, nici lumină, nici posibilitate de mişcare: Se vor îmbâcsi, vor putrezi de-a'n picioarelea.
Bucureştii au avut un singur bulevard (Pake-Elisabeta) care tăia oraşul în două. Lipsea - lipseşte încă! - bulevardul care să tae oraşul în cruciş şi această funcţie a îndeplinit-o parţial Şoseaua Kisseleff şi... Calea Victoriei, nesigură ca o frânghie aruncată din Capul Podului până'n Dâmboviţa. Nu s'a găsit niciun Primar care să aibe curajul lui Pake şi să tae din 1900 „Bulevardul Victoriei". Şi astfel s'a creat paralel Bulevardul Take Ionescu-Brătianu, iar Calea Victoriei a fost lăsată în capriciile ei isterice...
D. Donescu va duce Bulevardul Brătianu prin furnicarul asfixiant al unor stradele mucegăite de mult, până'n Dâmboviţa, unde îl aşteaptă Bulevardul Regina Maria. E într'adevăr prima lucrare pe care trebuia s'o facă un nou primar general al Capitalei, şi-i admirăm instinctul.
Cei care-i aduc obiecţii şi vor să-i scoată înainte micile nemulţumiri locale să nu uite că d. Donescu nu construeşte numai un bulevard, dar dă Capitalei o arteră şi o zare la care avea dreptul de cel puțin două decenii!...
Fapta d-lui Donescu are si o valoare educativ-cetățenească: Viitorii candidati la primăria Municipiului nu vor mai îndrăsni să ceară voturile bucureștenilor, mai înainte de a făgădui un bulevard!

F. ADERCA

Articol din "Realitatea Ilustrată" nr. 399 / 16 septembrie 1934

Daca ar putea cineva sa identifice unde ultima fotografie din articol (pagina 2, stanga jos)... m-am uitat pe Google Street View si nu mi-am dat seama: mai exista acele cladiri?

Cum are Softpedia numarul "astronomic" de useri

2011-04-04T18:58:00.005+03:00

Pun aceasta postare aici pentru ca despre blogul asta e vorba, el e "site-ul" in discutie.
De la inceput trebuie sa stiti ca in aceeasi zi in care am deschis acest blog, am deschis si un topic pe Softpedia, cu acelasi nume. Am pus mult timp in paralel scanuri si aici si la ei, uneori puneam la ei si nu puneam pe blogul asta (era mai simplu, mi-era lene si aici trebuie mai multe click-uri decat pe softpedia).
Totul a plecat de la faptul ca in "avatar" (in 7 ani nu am avut nici un "avatar") am pus chestia asta:

Dupa 7 ani (SAPTE ANI) de activitate pe softpedia (peste 2000 de postari) am decis ca nu mai are sens sa tin contul pe forum.
Pentru ca eu am o problema cu "jmecheria" cu statutul de dumnezeu, cu cacaturi din astea pe care le fac moderatorii.
Consider ca am fost un user corect, au castigat ei (eu nu am oprit niciodata reclama, desi cica aveam dreptul), am castigat si eu cand am avut nevoie, acum vreau sa gata.
Eram convins ca ei "nu vor muri fara mine" la fel cum eu vad ca supravietuiesc fara ei.

Well, acum cred ca se poate vedea cum se lauda softpedia cu sute de mii de oameni inscrisi: pai ei nu sterg nici un cont!
Va dau mai jos mesajul de la ei, "varianta extinsa" va fi si mai jos.

-----------------------------

Totul a plecat de la o suspendare pe care am primit-o.
Fara avertisment, fara nimic. Pur si simplu intr-o zi nu am mai putut intra la mine in cont.
Acum schimbul de e-mail-uri:

On 2/3/11 2:47 PM, Cristi Ciureanu wrote:
Salut,
Daca imi puteti spune de ce mi s-a suspendat temporar contul, as putea sa accept si sa mai vin pe la voi... (user: ciureanuc)
Nu inteleg ce regula din regulament am incalcat, poate ma ajutati sa ma lamuresc.
Cristi
P.S.: Intrebare retorica: exista viata si fara contul de Softpedia?

From: Bogdan GHEORGHE (forum)
Subject: Re: Eroare
Date: Thursday, February 3, 2011, 2:49 PM
Daca verifici mailul, vei vedea de ce... (eventual si folderul Spam).
Recomand o citire a regulamentului, partea cu reclama in avatar, foto si motto
Bogdan GHEORGHE
Managing Partner

On 2/3/11 2:59 PM, Cristi Ciureanu wrote:
Daca vedeti o singura chestie care mi-ar aduce venit din "reclama" mea, eu fac "mea culpa".
Cand am deschis 4 topicuri cu/despre lucrurile postate pe blog, a fost super-ok, cand au venit mii de oameni sa citeasca a fost bine, cred. Acum ca am pus ACELEASI lucruri pe un blog personal le considerati reclama.
Daca aveti acces la casuta mea postala din forum, veti vedea ca mai primesc mesaje si cerinte ale userilor sa postez lucruri.
Sunt user de vreo 7 ani daca nu ma insel, am mii de posturi si threaduri pe forum, am un tricou de la voi, am luat o singura data warn 10%... pun un link (catre un blog non-profit) in semnatura mea si ma suspendati?
Nu puteati sa trimiteti un mesaj personal, trebuia suspendare?
Sunt pe punctul sa inchid de tot contul meu pe softpedia, stiu ca un user in plus sau in minus nu conteaza, dar imi dau seama ca se poate trai si fara voi... :-)
Totodata, insist sa stergeti toate topicurile lansate de mine, mai ales cele cu imagini si texte "de altadata".
Cristi Ciureanu

From: Bogdan GHEORGHE
Date: Thursday, February 3, 2011, 3:11 PM
Sa o luam pe rand!
1. Regulamentul e pt toti; stiu ca e greu sa accepti asta, pt ca esti roman. (aici e smecher, daca nu v-ati prins, e proFUND, e rotund)
2. Daca crezi ca "aportul tau la forum" te indreptateste sa incalci niste reguli de bun simt, te inseli.
3. Ai fost suspendat nu pt acel link (pe care btw ai voie sa il ai), ci pt avatar, motto si imagine personala cu adresa site-ului tau!
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=674021
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=352415
4. Daca doresti in mod expres, cere banarea contului, DAR nimic nu va fi sters; repet, citeste regulamentul!
Libertatea e frumoasa,
In general...
Bogdan GHEORGHE
Managing Partner
www.softpedia.com

Cristi Ciureanu wrote:
Cum spuneam, diplomatie era daca trimiteati un e-mail personal..,. mai ales ca nu am avut "avatar" niciodata pana acum si chiar nu am citit regulamentul... chiar sunt curios cati din useri l-au citit.
Pana una-alta am pus doua poze "before" si "after"... (la bookmarks)
So, cum nu mai sunteti in lista de bookmarks, am sa mai intru pe softpedia cand imi voi mai aduce aminte, daca imi voi mai aduce aminte...
Sunt convins ca nu veti muri fara mine, precum nici eu nu voi da in retard fara voi.
Bafta!
C.C.

P.S.: Am uitat si un raspuns direct la punctul 1:
1. Regulamentul e pt toti; stiu ca e greu sa accepti asta, pt ca esti roman.
Raspunsul meu direct e: Ma asteptam la un raspuns lipsit de politete si diplomatie, pentru ca stiam ca moderatorii de pe forum sunt romani. :-)

------------------------------

Din ziua aia nu mai dat un singur click catre forumul softpedia, am sters toate "bookmarks", si acasa si la munca.
Se pare ca nu am murit.
Ieri m-am decis ca vreau ca acel cont al meu sa dispara, nu mai vreau sa fiu in lista lor de utilizatori.
Le-am scris... print screen-ul e mai sus.

EDIT: in timp ce atasam print-screen-ul, am mai primit un e-mail de la ei:

Buna ziua,
Stergerea reala a unui cont de pe Forum nu se poate face decat simultan cu stergerea tuturor mesajelor.
Stergerea unui numar mare de mesaje este o operatiune complicata si va crea probleme in toate topicurile asociate cu acele mesaje.
Daca motivul cererii dvs este legat de prezenta unor date cu caracter personal, le vom indeparta cu conditia sa avem la dispozitie lista postarilor in care se afla datele respective.

Le-am raspuns:

Insist cu stergerea completa a tututor datelor despre mine, a tuturor mesajelor, a tuturor fisierelor atasate de mine.
Care e problema dumneavoastra? Ce "probleme" se vor crea? Credeti ca scriu (AM SCRIS) pe softpedia cum se opereaza pe inima si nu mai au studentii lectiile?
Am scris BANALITATI, si uneori chestii utile, care, se pare, ele nu mai conteaza.
Repet: insist cu stergerea completa a userului ciureanuc, cu absolut tot ce a scris el pana acum.
Si in special topicul care se numeste "Bucurestii de altadata" - un topic deschis de mine, unde se afla munca mea. DORESC CA ACEST TOPIC SA DISPARA, cu tot ce e pe el - eu avand 99% din postari.
V-am scris si acum cateva luni, va spun si acum: vreau sa testez daca pot sa supravietuiesc fara softpedia, dar vreau si ca eu sa dispar complet de pe forum.
Astept confirmarea.
Cristi Ciureanu

Ce-s cu cacaturile astea? Nu pot sa-mi iau jucariile sa plec acasa?
Ma Softpedia, care e duda?

Din suta aia de mii de utilizatori, cati chiar activeaza, DACA EI NU STERG NICI UN CONT??

Desene si fotografii vechi (care fata va place?)

2011-03-25T18:24:00.007+02:00

Observati pe o fotografie anul: 1915. Dati click pe poza si priviti mai cu atentie: scrisul e din flori... :-)
Daca acum ar fi sa scrieti pe un perete "2011", cum ati face-o?

Vrei sa va pastrati casele? Votati PDSR!

2011-03-22T13:01:00.003+02:00

Afisul l-a gasit un coleg de serviciu intr-o carte mai veche... :-) De fapt nu e afis, e un flyer format A5.

Bucuresti - evolutia preturilor la chirii in 2011

2011-03-21T19:58:00.006+02:00

(discutie pe Messenger in seara asta - Ovidiu cauta un cuplu cu care sa imparta o casa) - (3/21/2011 7:53:38 PM):

Ovidiu: 300 de euro/luna
Cristi: 300 e o casa pe pamant?
Ovidiu: dap
Ovidiu: 2 camere
Ovidiu: curte
Ovidiu: mobilata lux
Ovidiu: spraveghere video
Ovidiu: uniri la 2 statii
Ovidiu: omu are afaceri
Ovidiu: si o da la 300
Ovidiu: ca vrea sa aibe permanent
Ovidiu: ca in uniri fara 400 nu se discuta
Cristi: uite ca se mai discuta
Cristi: :-)
Ovidiu: :-)
Cristi: tu ai gasit la 300 :-)
Ovidiu: pt ca ai sp ceva ca daca dai 6 luni in avans
Ovidiu: ne mai facea 50 de euro cadou
Cristi: eu stau aici de peste un an
Cristi: nu sunt interesat
Cristi: aici sunt aproape de munca, etc
Cristi: sorry.

Modelism - Cuirasatul Bismark

2011-03-20T21:29:00.016+02:00

UPDATE iulie 2011 - s-a ajuns la numarul 15... mai sunt 85? 125?

De obicei nu pun pe acest blog opinii despre produse si servicii (am alt blog pentru asta), dar uneori trebuie sa incalc regula. De ce? Pentru ca voi sa aveti si "reversul medaliei" in fata unei reclame de la TV, sa nu fiti bombardati numai cu informatii partinitoare numai de o parte.

Am vazut azi o (alta) reclama la TV, un fel de DeAgostini dar acum o alta firma va provoaca la constructia machetei cuirasatului Bismark... OARE!?

Postat 24 September 2010 - 09:10 AM (retineti, SEPTEMBRIE 2010, nu martie 2011)
Una din firmele de distributie ziare si reviste are o initiativa laudabila: publicarea unei reviste care vine impreuna cu kit-ul din lemn al cuirasatului Bismark.
Initiativa este de fapt un pilot, a aparut un singur numar, la inceputul acestei saptamini, si se gaseste doar in citeva locuri in Bucuresti: la chiorscurile Imedio de la Iride 2 - Pipera, Auchan si Sun Plaza(nu cautati in alta parte, nu o sa gasiti, am intrebat la toate chioscurile din zona Victoria/Romana/Universitate) si in orasele mari, dar nu stiu exact care sunt acelea (eu am aflat de el de la cineva care l-a cumparat in Baia Mare).
In functie de volumul de vinzari ale acestui prim numar se va continua publicarea acestei reviste.
Este vorba de kit-ul produs de Amati pentru Hachette si care va fi distribuit (kit complet, n.r.) in 140 numere.

un alt comentariu: Nu asta ma deranjeaza... 2.300 ron in 3 ani nu mai ajungi sa ii "simti". Ma deranjeaza ca e posibil ca dupa 50-60 numere cumparate cineva "istet" de la editura sa considere ca nu e profitabil si sa opreasca difuzarea... Ce faci atunci?

Dati click pe link si cititi mai departe povestea baietilor care s-au apucat de acum cateva luni si... oare cum stau acum cu lucrarea?

Daca nu aveti chef sa dati click sa cititi un subiect tratat pe cateva pagini, va mai dau eu un comentariu de acolo:
"Salut. Habar nu aveti ce suparat sunt ca am inceput sa le cumpar (am nr 1, 2 si 4 FARA 3) iar acum am ramas cu banii dati!, si fara posibilitatea de a continua. Daca nu continua sunt niste cretini, pt ca trebuiau sa anunte ca va fii doar un experiment si nu au intentia de a merge mai departe. Tipic Romanesc! Nici nu vreau sa ma mai gandesc."

Totusi, la altii se poate. AICI aveti un link catre site-ul din UK, unde e constructia cap-coada... numai ca Romania nu e UK, unde in 21 martie 2011 vezi reclama la TV la un numar de revista aparut pentru prima data undeva in septembrie 2010... (dupa cum e data postului de pe forum).

Astept acum alti comentatori sa explice ce greu e sa te tii de publicarea unei reviste din asta si cum au construit ei din greu, o macheta in 3 ani CU PIESE GATA TAIATE...

EDIT LUNI: Am observat o crestere mare de trafic pe acest blog, adusa de acest articol despre acest model de cuirasat.
Azi analizam problema si ma gandeam: 140 de numere de revista... daca iese saptamanal inseamna vreo 3 ani, corect?
Ce ati facut voi in ultimii 3 ani? Cam cum a evoluat viata voastra in ultimii 3 ani? ce va face sa credeti ca in urmatorii 3 ani veti putea cumpara SAPTAMANA DE SAPTAMANA revista?
Nepoata mea imi spunea ca ea cumpara pentru fratele ei care e scolar, in clasa a IV-a. So, cand se va fi terminat, copilul va fi in clasa a VII-a? TREI ANI sa tii motivat si "focusat" un copil pe o singura chestie (adica UN vapor)?
Va dati seama ca, daca e vacanta si plecati in Italia, ati pierdut doua numere - asta inseamna ca nu mai puteti construi vaporul! pentru ca piesele nu sunt redundante, daca lipsesc 5-6 piese (2-3 numere de revista) cam "pa" cu marele cuirasat.
So, in 3 ani avem cam 6-9 vacante scolare, cand, de cele mai multe ori oamenii pleaca sau au alte treburi decat sa vaneze chioscurile de ziare...
Cum vi se pare proiectul in noua lumina? Aveti "motivatie" si "tinere de minte" timp de 140 de saptamani? (un an are aproximativ 52 de saptamani).

Sunt dispus sa ofer un premiu pentru terminarea unei machete de cuirasat Bismark, folosind revistele editurii. Ofer valoarea in lei a celor 140 de reviste, si ramaneti si cu vaporul.
Asta ar fi o politica buna de marketing pentru firma care scoate macheta, dar nu cred ca ei vor scoate 140 de numere. Sincer, nu cred ca motivatia cumparatorilor va tine TREI ANI, afacerea e putin falimentara... cel putin pentru cumparatori.

Well, daca totusi revista va introduce acest premiu, sa nu uitati cine a fost cel care a propus acest "plus de motivatie" pentru a construi... :-)

P.S.: linkul cate site-ul din UK arata o constructie care s-a oprit la numarul 80, sper ca ati observat asta. Numarul 80 din 140. Adica la jumatate. 80 de saptamani = un an jumatate. Sa speram ca omul va continua...

Caiet poesii - 1913

2011-03-17T11:16:00.008+02:00

Am gasit mai multe materiale "ascunse" intr-o biblioteca veche, a unei femei de 95 de ani.
Am scanant absolut totul, nu am pus inca totul pe blog, urmeaza.
Mai jos va ofer un caiet de "poesii". Dupa data scrisa pe unele din ele, se pare ca e din 1913.

Pe vremuri, in loc de "agende" se vindeau caiete de poezii.
Caiete dupa cum le vedeti, cu foaie simpla, cu coperta frumoasa, perfecte pentru fetele indragostite... :-)
Observati si caligrafia din 1913...

Red Army snipers

2011-03-09T15:35:00.001+02:00

Imprimarea vocii!

2011-03-02T10:38:00.013+02:00

Până acum doi-trei ani numai marile vedete ale ecranului sonor şi artiştii imortalizaţi pe plăci de gramofon au avut norocul să-şi asculte singuri vocea.
lntr'adevăr este un farmec deosebit, să te asculţi singur, fie că vorbeşti sau cânţi, fie executând o piesă muzicală la un instrument pe care l-ai învăţat. Având in vedere aceasta, industria străină şi-a dat toată osteneala ca să găsească un procedeu de imprimat plăci, pentru marele public. Metoda de imprimare a plăcilor de gramofon, pe care le cunoaştem din comerţ, e foarte complicată şi destul de costisitoare de oarece o matriţă costă câteva zeci de mii de lei şi deci nu poate fi folosită de oricine. S'a căutat atunci un material pe care să se poată imprima direct vibraţiunile sonore şi care apoi să poată reda imprimările făcute. Placa de ceară întrebuinţată pentru imprimări în marile studiouri ale fabricilor de plăci de gramofoane, din care printr'un procedeu gahranoplastic complicat se face matriţele sau stanţele, nu poate fi întrebuinţată pentru redare decât odată sau de două ori, căci imprimările sonore sunt distruse imediat de acul gramofonic. De altfel ceara se topeşte foarte uşor şi deci trebue ţinută la o anumită temperatură. Din cauza aceasta s'au căutat alte materiale cum ar fi plăcile de metal.

Dar bucureştenii au avut ocazia să se convingă în ultimii ani, că aceste plăci au mai multe defecte decât calităţi. Sgomotul acului de gramofon este insuportabil. Dar şi plăcile de gelatină sau cele similare au alte neajunsuri: trebuesc îngrijite special deoarece extrag şi atrag umezeala şi se umfli Sunt supuse unei rapide deteriorări, deşi pentru redare se întrebuinţează ace speciale. In cele din urmă s'a găsit o massă care la tăiere (imprimare) e moale „ca ceara" şi opune deci rezistenţă minimă condeiului de imprimat, iar după aceea poate fi întărită. Această massă este întinsă .pe o placă de carton sau de metal subţire, şi după imprimare, tratată cu chimicale şi supusă la o căldură mare (180°) într'o sobă specială. Prin acest procedeu placa devine tare şi de o durabilitate nelimitată. Chiar dacă e redată de sute de ori, îşi păstrează claritatea sunetului sau vorbei imprimată. Incasabile şi uşoare aceste discuri pot fi expediate chiar în străinătate, cu scrisori şi felicitări vorbite. In urma invenţiei acestor plăci, „Ton studiourile" instalate în străinătate au avut un foarte mare succes. Vocea şi graiul oricărui cetăţean vor rămâne nemuritoare, imprimate in şanţurile acestor discuri. O placă pe care se imprimă acum vocea copilului va rămâne o impresionantă amintire. Aceste discuri prezintă un interes deosebit nu numai pentru elevii şi elevele şcoaiei de canto, muzică şi artă dramatică, prin posibilitatea de o au să se controleze ei singuri, ci şi pentru acei care au învăţat vreun instrument muzical sau au talent Ia canto sau declamaţie şi vor avea bucuria să se asculte.

Sketchurile frumoase vorbite de una sau mai multe nersoane vor constitui de asemenea o distracţie în sânul familiei şi al prietenilor. La Paris. Londra şi Berlin s'a introdus întrebuinţarea acestor discuri pentru scrisori vorbite adresate prietenilor şi mai ales membrilor familiei, transmiţându-se astfel şi expresia adâncă şi de multe ori impresionantă a cuvântului vorbit.
Textul sau piesa muzicală trebue studiată mai dinainte după ceas fel: 3 minute pentru plăcile de 25 cm. diametru şi 2 minute pentru rele de 20 de c.m. diametru. Pentru piesele muzicale luăm ou noi şi pe cel ce ne acompaniază la pian. Fiecare placă poate fi imprimată pe amândouă părţile, aşa că ne pregătim pentru 2 ori 2 minute sau trei minute de fiecare placă ce voim s'o imprimăm.

(articol aparut in "Realitatea Ilustrata", intr-un numar din septembrie 1934)

SURSA fotografiilor (mai putin articolul din revista): Thompsonian
linkul contine si doua fisiere audio, inregistrate dupa un astfel de disc.

Se cauta un nume

2011-02-28T10:14:00.000+02:00

Caut un nume de revista (site) pentru copii.

Candva facusem o revista numita "Strengarii", dar acum acest nume este luat.

Vreau ceva "echivalent", pentru o revista (site) pentru copii intre 8 - 13 ani, avand continut complet diferit de Bravo sau Popcorn (o mai fi)?
Cum "gazeta matematica" sau "stiinta si tehnica" nu cred ca mai poate starni interesul copiilor, ce solutii as mai avea?

Tx!

Bucuresti, 71 de poze vechi

2011-02-26T16:38:00.004+02:00

Dati click AICI pentru restul. :-)
(trimitere catre blogul unde le-am gasit)

Ion Ratiu - "Romania de astazi"

2011-02-22T11:26:00.002+02:00

Mi-a cazut in mana aceasta carte si am decis sa o scanez...
Nu stiu daca mai discutam acum de "drepturile de autor", dar nu cred ca Ion Ratiu s-ar supara daca lumea ar afla gandurile lui... mai ales ca nu am mai vazut aceasta carte in librarii. Cand am sa o vad din nou in librarii, promit sa sterg totul de pe acest blog.

"După aprecierea mai tuturor specialiştilor occidentali, în toamna 1944 P.C.R. număra circa 1.000 de membri... David Floyd, pe care l-am mai citat, scrie: „Este o certitudine că în România anului 1944 nu existau mai mult de 1.000 sau 2.000 de comunişti înregimentaţi". Iată şi o versiune anecdotică a acestei situaţii de fapt: după 23 august 1944, o delegaţie românească a sosit la Moscova pentru a semna acordul de armistiţiu. Reprezentanţii Partidului Comunist din componenţa ei au fost primiţi de Stalin într-o audienţă particulară. La un moment dat, se spune, gazda s-a interesat de numărul comuniştilor români. S-a făcut tăcere.
- 50.000? a întrebat Stailin.
Românii au lăsat capul în jos.
- 10.000? Nici un răspuns.
- Atunci 5.000! a izbucnit, iritat, dictatorul.
Cum nici de astă dată nimeni nu îndrăznea să spună ceva, Stalin a tranşat scurt:
- Nu face nimic, schimbăm noi lucrurile!

Se cauta un web designer / web developer...

2011-02-21T12:38:00.000+02:00

Salut,

Viitorul site e un site de tipul www.clopotel.ro (nu am gasit alt exemplu).

Diferente fata de clopotel.ro:
* interfata ceva mai sobra
* nu contine sectiune de jocuri on-line
* contine in plus un mic magazin de produse (produsele nu se schimba si nu vor depasi 100 de bucati - nu e necesar un magazin chiar atat de complex ca cele existente).

Cat costa un site de felul asta si in cat timp se poate realiza?

Tx!

SALVATI TURISMUL! (16 septembrie 1934)

2011-02-17T12:41:00.009+02:00

SALVATI TURISMUL! (articol din "Realitatea Ilustrata", 16 septembrie 1934)

Notiunea de turism a început să pătrundă în toate păturile de la noi. Nu numai a turismului ca element sportiv, cum este alpinismul (propunem localizarea numelui în Carpatism) cu escalade acrobatice; ci prin turism se înţeleg călătoriile cu trenul, vaporul, maşina sau pe jos, în grupuri, cu intenţia de cunoaştere a localităţilor nevizitate încă de milioane de ai noştri, cercetarea muzeelor şi a instituţiilor caracteristice fiecărei regiuni sau fiecărei ţări, vizitarea pitorescului, a staţiunilor balneare, dorul de îmbogăţire a cunoştinţeler noastre cu elemente cât mai variate.
Turismul este o şcoală superioară a vieţii, în care omul învaţă a cunoaşte elemente felurite de existenţă, noţiuni de rasă şi de temperament, adaptări la mediu, recapitulări ale istoriei trăite la faţa locului, ciudăţeniile climei, efectele contrastelor. Turismul este distracţia cea mai plină de surprize, care nu decepţionează şi nu plictiseşte.
In afară de cele câteva înşirate avantagii personale ale turiştilor, această tânără ocupaţiune constitue o avuţie naţională, pentru unele ţări de o importanţă capitală pentru noi în plin progres şi în posibilitate de desvoltare folositoare, dacă s'ar pune stavilă, cât mai este timp, elementelor defăimătoare turismului. Căci în vremea din urmă au luat fiinţă o sumedenie de societăţi, împrumutând titluri academice sau universitare, cu scopul de a înşela opinia publică, societăţi înfiinţate sau conduse de tineri nespecialişti şi rău intenţionaţi cum a fost cazul studentului Zamfir, dela „Turismul Universitar" care s'a sinucis în momentul când un grup, căruia îi luase câteva sute de mii de lei, urma să se îmbarce spre Mediterana. Conducătorii „Turismului Universitar" nu sunt la prima lor ispravă. Victima nevinovată a unui cec fals, arestat cu prilejul unei excursii în Egipt, unde cu greu a eşit din închisoare, ar şti să povestească mai multe. Cazuri când excursioniştilor li se ia parte din cele făgăduite în prospectul în momentul înscrierei sau când conducătorii nu se poartă respectos sau cinstit, când îşi petrec vremea în chefuri şi joc de cărţi, când sunt lipsiţi de disciplină, bun simţ şi elan sufletesc - cazuri dintr'acestea nu mai constitue o excepţie, la nouile şi numeroasele societăţi de voiaj. Nimeni n'ar şti să citeze un nume de conducător care să aibe greutate şi să poată fi tras la răspundere. Sub emblema societăţilor se ascund studenţi, tineri fără pricepere şi fără studii, alţii porniţi pe înşelătorie şi profit, dezertori în faţa obstacolelor şi a vieţii, lăsând grupul în voia soartei sau neprezentându-se în momentul plecării, după ce încasaseră banii - cum s'a mai întâmplat.
Publicul încrezător, după câteva păţanii dintr'acestea sau din cele aflate din povestirile victimelor, se abţine de la călătorii. Cu cât numărul societăţilor de voiaj sunt; în creştere cu atât scade numărul înscrişilor. Această pi .porţie inversă ar trebui să de.i de gândit. Autorităţile ar trebui să se sesizeze şi să examineze îndeaproape cine sunt cei ce-şi asumă greaua răspundere a călăuzirii unui grup de oameni prin ţări străine. Ce studii au, ce experienţa de specialitate şi-au însuşit, care este purtarea lor în faţa neprevăzutului. După cum un bolnav sau un împricinat se duce la oameni de specialitate, cu titlu academic drept garanţie, tot asa omul care se predă unei societăţi de turism pentru a fi condus de specialişti în materie, îşi încredinţează soarta în mâna lor. Nume ca Valeriu Mugur, Octavian Mosescu, Ing. Erdez, I. Brebu s'au identificat cu societăţile pe cari le reprezintă. Cine a călătorit cu „România" cu „Europa" „Coasta de Argint", „Realitatea Ilustrată" au devenit turişti convinşi, elemente de propagandă în cercurile lor, călători disciplinaţi la drum, buni camarazi, totdeauna bucuroşi de a întreprinde o excursie care constitue suprema satisfacţie a vacanţei.
Călătoriile în grup formează sufletul, îmbogăţeşte intelectul, cizelează caracterul. Ele dau prilejul de a ne cunoaşte ţara şi vecinii, de a ne deplasa în condiţii eftine şi confortabile pe o zi, o săptămână sau o lună. In noţiunea de turism se cuprind şi curele la staţiunile noastre balneare. Astă vară, pentru prima oară, am avut la noi aproape o mie de străini, poloni şi cehi, atraşi de plajele noastre. E un debut care ar trebui să ne umple de bucurie dar care este prilej de întristare.
Căci aceşti străini, atraşi de reclama plină de făgădueli a unei societăţi din Constanţa, s'au pomenit găzduiţi în camere infecte, bolnavi de stomac din pricina mâncărei de proastă calitate şi decepţionaţi de a nu găsi în localităţile noastre confortul, parcurile şi sportul anunţate în prospectele scrise anume pentru dânşii în limba lor. Nici împotriva acestor duşmani ai turismului nu s'au luat măsuri, nici o autoritate de control — credem ca mai există pe la ministerul de Externe - nu s'a sesizat. La anul nu vom mai avea picior de străin pe la noi, aceştia îndreptându-se pe coastele Adriaticei, unde la preţ egal găsesc confortul occidental - E la fel de important pentru noi ca străinii să ne viziteze ţara şi să ne cunoască bogăţiile, după cum folositor pentru noi este să cunoaştem viaţa din occident, frumuseţile din orient şi ţinuturile noastre pitoreşti pe care avem prilejul să le vizităm prin călătoriile colective.
R. MADELEINE

www.worldwaronecolorphotos.com

2011-02-14T12:11:00.005+02:00

Mai multe fotografii sunt in acest loc: worldwaronecolorphotos.com

Fotografii vechi... un set nou :-)

2011-02-03T16:24:00.014+02:00

Fotografia a fost procesata la... am atasat stampila mai jos.

Foto Buzesti, pe strada Buzesti, la numarul 15...
Acum ca zona nu mai exista, sa fi crescut valoarea istorica a pozei?

Pe Idei urbane am gasit si o fotografie a casei cu numarul 15 de pe strada Buzesti...
Daca Primaria nu demola miseleste si fara sa anunte in ziare, poate as fi facut personal fotografia imobilului.
De ce oare s-a demolat fara sa se faca un fel de "ramas bun", cu o mica emisiune la TV, cu timp lasat iubitorilor de "vechituri" sa vina sa-si ia ramas bun de la ceva ce nu va mai exista vreodata?

LE: Vladimir scrie: Poate că proprietarul atelierului să fi făcut şi poza? Spre verificare, trebuie văzut dacă ceea ce se găseşte vis-a-vis în fotografie, corespunde cu ce a mai rămas azi, pe partea opusă cu frontul demolat...
Am cautat pe google maps -> streetview si am facut o captura:

E vizavi de numarul 15 de pe Buzesti... seamana cu poza? Eu cred ca da... Multumesc Vladimir! :-)

---------------------------------

Alte fotografii:

Demolarile din Buzesti-Berzei, mic studiu de caz

2011-01-31T15:24:00.018+02:00

Daca traiti in Bucuresti e imposibil sa nu fi auzit despre demolarile din Buzesti-Berzei.
Imi place sa fac fotografii, si afland ca acea zona va disparea (se va largi strada) m-am dus sa fotografiez... e totusi istoria orasului.
Lumea era in general resemnata cu ideea de progres, totusi vineri seara, o femeie foarte disperata, vanzandu-ma cu doua camere la gat a crezut ca reprezint vreun jurnal sau vreo asociatie ceva, asa ca m-a luat de mana si m-a tras in casa: "Veniti la mine sa vedeti ce-au facut!"

Scriu acum pentru ca i-am promis ca, desi nu lucrez la nici o asociatie si nici o publicatie, voi face ca problema ei sa fie auzita.
Nu vreau sa comentez daca ea are dreptate, daca primaria are dreptate, am sa prezint doar fotografii before/after si varianta ei, ca proprietar demolat (recunosc ca nu am sunat si la primarie sa aflu si varianta lor).
Astept comentariile/opiniile voastre.

Incep cu zona demolata (casa), inainte de excavatoare. Print screen dupa Google street-view:

Cazul cu pricina:

* familia Iliescu (inca) locuieste la numarul 57 pe strada Berzei.
* prima instiintare ca se vor face demolari a fost in august-septembrie 2010.
* in august 2010 si septembrie 2010 Primaria a invitat locuitorii zonei la doua intalniri pentru a lamuri si stabili situatia. Intalnirile au fost individuale.
* din septembrie pana in ianuarie au venit prin posta inca 3 avize de demolare - desi proprietarii spun ca nu se intelesesera cu Primaria pentru despagubiri.
* informatiile ulterioare despre evolutia situatiei au fost publicate (si urmarite de proprietari) pe site-ul PMB.

* pe strada Berzei sunt foarte putini proprietari de drept, imobilele apartineau in majoritate fostului ICRAL. Imobilele nu au fost revendicate dupa Revolutie (asta din cate stiu membrii familiei Iliescu) si de aceea proprietarii ramasi nu au putut face o asociatie.

* proprietatea a pierdut aproximativ 230mp, loc pe care se va largi soseaua.
* cei 230mp au fost evaluati initial la 200.000 de euro (aproximativ 870 euro/mp), dupa contestatia proprietarilor suma a scazut la 120.000 de euro (aproximativ 520 euro/mp).
* imobilul nu este inclus in patrimoniu national, familia nu a facut demersurile necesare (sunt 5 etape, cu 5 calificative).
* initial casa avea 9 camere, in doua camere (+baie) locuia alta persoana, alt proprietar (randul de geamuri de la strada, de la etaj). Familia Iliescu avea doar 7 camere din cele 9, suma pretul pentru despagubire a fost doar pentru partea dumnealor, doamna Iliescu nu stie la cat a evaluat primaria si proprietatea celorlalte doua camere.

* in 12 ianuarie au venit reprezentantii Primariei impreuna cu reprezentantii firmei de demolari si politia locala. Li s-a tras linie cu creta prin casa si au fost instiintati ca in 3 zile vor veni buldozerele sa darame - ceea ce s-a si intamplat.
* din proprietatea initiala au mai ramas aproximativ 300mp, suprafata pe care se afla bucata ramasa din casa (au ramas 3 camere + baie + bucatarie), un garaj si restul curte.

* in acest moment (31 ianuarie 2011) zona este debransata de la utilitati: electricitate, apa, gaz.
* familia Iliescu locuieste acum in bucata de casa ramasa, necesitatile zilnice si le asigura la locuinta fiicei lor, in alta parte a orasului.
* familia Iliescu sustine ca i s-au mai demolat abuziv o casa aflata pe strada Virgiliu (in zona), casa in care a locuit unchiul lor, geologul George Murgeanu.

Fotografii facute in acest week-end:

Bucuresti, 1996

2011-01-30T21:36:00.007+02:00

AICI mai multe fotografii din Bucuresti in 1996
AICI mai multe fotografii din Romania in 1994-1996
AICI mai multe fotografii din Romania in 2001

Crizele economice din ţările capitaliste (1956)

2011-01-27T17:01:00.007+02:00

4. Superioritatea sistemului economic socialist fată de sistemul economic capitalist

Mizeria maselor în ţările capitaliste. In statele capitaliste, mijloacele de producţie (uneltele, mijloacele de transport, pămîntul, pădurile etc.) se află în proprietatea particulară a capitaliştilor. Oamenii muncii, pentru a nu muri de foame, sînt nevoiţi să-şi vîndă capitaliştilor forţa de muncă şi să sufere, jugul exploatării capitaliste. Cu salariul pe care îl primesc de-abia. îşi pot duce zilele de azi pe mîine. Mai mult decît atît, nu toţi muncitorii pot găsi de lucru ; de aceea în statele burgheze există totdeauna o adevărată armată de şomeri (muncitori care nu găsese nimic de lucru sau muncesc doar cîteva zile într-o lună). Astăzi, în lumea capitalistă există zeci de milioane de şomeri.
Nici situaţia ţăranilor nu este mai bună. Jefuiţi prin impozite, îndatoraţi chiaburilor şi cămătarilor, ei sărăcesc, se ruinează, îşi pierd peticul de pămînt şi trebuie să-şi caute de lucru, lată, de pildă, în S.U.A., numai între 1935 şi 194'5 s-au ruinat peste un milion de familii de ţărani ; de aceea, pe drept cuvînt circulă în America o zicală care spune că în S.U.A. o gospodărie ţărănească este o bucată de pămînt înconjurată de datorii şi acoperită de ipoteci.
In acelaşi timp, capitaliştii, exploatînd la sînge pe muncitori şi pe ţărani, adună averi imense ; în S.U.A. 60 de'familii, iar în Franţa 200 de familii stăpînesc aproape toate bogăţiile acestor ţări.
Toate acestea se datoresc faptului că mijloacele de producţie sînt proprietatea unui mic număr de capitalişti, pe care aceştia o folosesc în scopul realizării pentru ei a unor profituri cît mai mari.

Crizele economice din ţările capitaliste.

In capitalism, producţia bunurilor necesare traiului se face de către oamenii muncii, sub comanda capitaliştilor. Producţia nu se face în mod individual, ci ea are un caracter social. In ceea ce priveşte însă însuşirea bunurilor produse, aceasta este privată; ea se face de către o mînă de capitalişti care stăpînesc mijloacele de producţie.
Acest lucru, adică faptul că producţia este socială, iar însuşirea produselor este privată, constituie contradicţia fundamentală a capitalismului. Ea stă la baza crizelor economice.
Intr-adevăr, patronul fiecărei întreprinderi capitaliste, în goană după un cîştig cît mai mare, caută să dezvolte fabrica sa, caută să obţină o producţie cît mai mare. El nu ţine seama nici de nevoile societăţii, nici de ceea ce produc fabricile altor capitalişti. Aceasta înseamnă că în capitalism producţia se desfăşoară anarhic.
Dar cine cumpără mărfurile produse ? Ele sînt cumpărate în special de masele de muncitori şi masele de ţărani, care formează majoritatea covîrşitoare a populaţiei. însă, din cauza situaţiei mizere a maselor muncitoare, puterea lor de cumpărare este foarte mică şi se reduce tot mai mult. De aceea, din timp în timp, în ţările capitaliste se găsesc mai multe mărfuri decît poate să cumpere populaţia. Mărfurile zac în magazine şi în depozite. Fabricile şi uzinele încep să se închidă. Suprafeţele însămînţate devin din ce în ce mai mici. Milioane de muncitori sînt aruncaţi în stradă. Sute de mii de ţărani sărăcesc din ce în ce mai mult.
Pentru a ridica preţurile scăzute şi pentru a salva profiturile lor, capitaliştii din Statele Unite au ars cantităţi imense de grîu în cazanele locomotivelor şi ale vapoarelor, în timp ce milioane de oameni ai muncii nu aveau ce mînca.
Asemenea crize economice se repetă în ţările capitaliste la fiecare 8-10 ani şi chiar mai des. In anii de crize economice, numărul şomerilor creşte şi mai mult. De exemplu, în timpul crizei economice din anii 1929 - 1933, numărul şomerilor a ajuns la 30 de milioane.
Crizele economice fac să crească din ce în ce mai mult mizeria, foametea şi şomajul în ţările capitaliste.

Creşterea neîncetată a economiei în U.R.S.S.

Situaţia din U.R.S.S: este cu totul alta decît în ţările capitaliste. In U.R.S.S., mijloacele de producţie sînt în proprietate socialistă şi folosesc pentru asigurarea intereselor întregului popor, iar nu pentru exploatare. In Uniunea Sovietică nu există crize, şomaj şi mizerie, ci are loc dezvoltarea necontenită, planificată, a economiei naţionale, aşa cum o dovedeşte, de pildă, faptul că volumul producţiei industriale a crescut în 1955 de 27 de ori faţă de anul 1913.
Transformarea U.R.S.S. dintr-un stat înapoiat, cum fusese în trecut Rusia, într-una din cele mai puternice ţări industriale şi cu cea mai mecanizată agricultură din lume, dezvoltarea planificată a economiei naţionale, creşterea necontenită a bunăstării poporului sovietic - toate acestea dovedesc superioritatea uriaşă a sistemului economic sovietic socialist faţă de cel capitalist.
Economia socialistă sovietică este unul din izvoarele principale ale puterii U.R.S.S. Aceasta s-a dovedit pe deplin şi prin strălucita victorie a U.R.S.S. asupra fascismului în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

5. Munca în societatea socialistă

In Rusia ţaristă, ca şi azi în statele capitaliste, oamenii muncii au trăit în mizerie şi au fost crunt exploataţi.
Munca este considerată în societatea burgheză o îndeletnicire inferioară.

In U.R.S.S., situaţia oamenilor muncii este cu totul deosebită. Clasele exploatatoare au fost lichidate şi exploatarea omului de către om a fost desfiinţată. Azi,, locul de cinste în societatea sovietică îl ocupă cei care muncesc mai bine şi mai cu folos pentru întreaga societate. Tocmai de aceea titlul de „Erou al Muncii Socialiste"'este una dintre cele mai mari distincţii acordate de puterea sovietică el arată clar cum este apreciată munca în Uniunea Sovietică.
Fiecare om sovietic ştie că nu munceşte pentru profiturile unui capitalist, ci pentru el, pentru înflorirea şi dezvoltarea patriei sal.e dragi. De aceea şi părerea despre muncă în U.R.S.S. este cu totul alta decît în ţările capitaliste ; în U.R.S.S., munca nu este socotită' ca ceva vrednic de dispreţ şi ca o povară, ci ca o datorie de onoare, o chestiune de cinste a fiecărui cetăţean sovietic capabil de muncă.
Dovadă sînt întrecerile socialiste care împing înainte creşterea producţiei; dovadă' sînt miile de fruntaşi-inovatori, muncitori şi colhoznici de frunte care, cunoscînd în adîncime tehnica muncii lor şi însufleţiţi de încrederea că viaţa poporului devine tot mai bună, dau un randament mare şi îşi îmbunătăţesc mereu munca. Fruntaşii-inovatori sovietici au adus îmbunătăţiri organizării producţiei, au ajutat la sporirea ei şi, prin exemplul lor, antrenează şi învaţă şi pc ceilalţi muncitori să muncească mai bine şi mai cu spor.
întrecerea socialistă este o mărturie a preţuirii de care se bucură oamenii muncii în statul sovietic, precum şi a noii atitudini faţă de muncă. Acestea sînt posibile numai într-o ţară în care nu există exploatare şi oamenii muncesc pentru ei şi pentru întreaga societate.
Constituţia U.R.S.S. consfinţeşte noua atitudine faţă de muncă : „Munca în U.R.S.S. este o datorie şi o chestiune de onoare a fiecărui cetăţean capabil de muncă".
Fiecare om sovietic are datoria de onoare să depună, după capacităţile sale, o parte din munca necesară pentru dezvoltarea societăţii sovietice, pentru construirea comunismului. Orice muncă este răsplătită în U.R.S.S. după cantitatea şi calitatea ei.
Constituţia U.R.S.S. consfinţeşte acest principiu al socialismului astfel : „De la fiecare după capacităţile sale; fiecăruia după munca sa".

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI
MANUAL DE CONSTITUTIE PENTRU CLASA a VII-a
EDITURA DE STAT DIDACTICĂ Şl PEDAGOGICĂ 1956

Impresii din Germania lui Hitler (2)

2011-01-25T12:28:00.014+02:00

Incep cu a repeta ce am scris in postarea trecuta: Impresii din Germania lui Hitler (1):
Chiar daca ce scrie mai jos nu este despre "Bucurestii de altadata", cred ca locul textului este pe acest blog - a fost scris de un roman, in 1938.
"Impresii din Germania lui Hitler" are 5 parti - revistele nu erau consecutive asa ca nu am "recuperat" decat 3 parti.
Azi, partea III (nu am gasit partea II)

BERLIN

Dintre capitalele europene, aceea care a avut în ultimele decenii cea mai surprinzătoare desvoltare, este Berlinul. Dela un milion de locuitori în 1880 a ajuns astăzi la patru milioane opt sute, iar, cu faubourgurile mai depărtate, GrossBerlinul are acum populaţia Londrei. Este o desvoltare uriaşă, la care a contribuit spiritul centralist născut odată cu noul imperiu Wilhelmin şi culminînd în rolul precumpănitor, pe care capitala Reicbului îl joacă în Germania de astăzi.

Impresia aceasta de imensitate şi de colosal, căreia i se adaugă o linişte, organizată discret de către administraţia disciplinată a Germaniei, este ceeace îti stăpâneşte sensibilitatea şi imaginaţia în primele ore de contact cu Berlinul. Fără îndoială că această metropolă nu este un oraş cu farmec imediat. Nu te cucereşte cu acel fluid insesisabil, cu care te cuprinde Parisul, din clipa chiar în care ai păşit pe largile lui bulevarde. Dimpotrivă, Berlinul este la prima vedere străin şi rece, obositor prin ordinea lui, distant prin acea disciplină prusacă, care face ca totul să se mişte oareşcum într'un ritm de paradă. Nu vezi lume leneşă şi obosită rătăcind pe străzi. La Berlin timpul într'adevăr are pret. Ai impresia că pietonii de pe străzi au toti un tel hotărât înnaintea ochilor şi că strada şi oraşul nu există pentru ei. Lipseşte acel "lasă-mă să te las" al bucureşteanului, acea "Gemutlichkeit" vieneză şi acea gratie unică, care se desprinde din mişcarea străzilor parisiene.
Este totuşi riscat să vorbeşti despre Berlin ca despre un oraş unitar. Berlinul este de fapt o aglomeraţie de mai multe oraşe. S'au strâns mereu în decursul ultimului veac, fragmente de oraş mare şi de orăşele mici, care toate au fost înghiţite de noua metropolă în formaţie, imens lac urban în care s'au contopit şi s'au unificat atâtea alte lucruri urbane mai mici. Deaceea, ceace este unic şi minunat în Berlin, este
această trecere grăbită de la un oraş la altul.

* *

Intre Friederich Strasse, Unter den Linden şi Wilhelm Strasse se găseşte situat Berlinul-matcă, adevărata city, reşedinţă regală şi imperială, oraş universitar şi cultural prin vechea-i Universitate, biblioteca şi imensele muzee depe malurile Spreiei, iar prin înlănţuirea de ministere şi autorităţi Berlin e oraşul-capitală de tară. Aci nu s'a schimbat aproape nimic în ultimele patru decenii- Doar a plecat împăratul din palatul său, devenit astăzi muzeu popular. Până la venirea lui Adolf Hitler la cârmă, dispăruse şi garda militară de la Brandenburger Tor. Hitler a readus garda la locul ei traditional. Dacă Unter den Linden nu mai are astăzi atracţia pe care i-o dădea odinioară prezenta suveranului.

Bulevardul acesta adăposteşte acum, peste drum de Opera mare, mormântul soldatului necunoscut. Flacăra eternă pentru necunoscutul căzut în războiu, arde astăzi în însăşi inima Berlinului, amintind că dacă a dispărut dinastia, a rămas totuşi amintirea luptătorului anonim. Şi dacă odinioară garda palatului trecea în pas de paradă, urmată de o droaie de copii spre palatul imperial, astăzi, la orele 11 jum. din zi, un pluton de soldaţi cu steag şi muzică militară, urmaţi de aceiaşi copii amatori de uniforme, dar şi de un grup de bătrâni invalizi în pas de paradă, se duce să facă de strajă la mormântul unde arde flacăra veşnică. In apropierea acestui mormânt, călătorul atent va descoperi un tun de 210 mm. Tunul poartă următoarea inscriptie: "Pe acest loc a fost un tun răpit de la inamic de trupele germane în 1870. El a fost restituit Franţei în conformitate cu tratatul de la Versailles". Tunul german pare astfel să fie numai locţiitorul tunului francez, pe care berlinezii îl aşteaptă poate ca un trofeu al viitorului răsboiu.

Neschimbată şi cu gratia ei de totdeauna, se ridică vechea Universitate berlineză, care adăposteşte facultatea de filosofie şi litere. Şi aici nici o modernizare, nici o rupere cu tradiţia. Cred că mobilierul facultăţii este încă cel de pe vremea când Eminescu era student. Iar Biblioteca Statului din imediata apropiere a Universităţii se înaltă ca un simbol al culturii tradiţionale germane, care se păstrează întreagă şi în plină continuitate dincolo de imperiul transformat în muzeu şi dincolo de miliţarismul german, rămas astăzi o speranţă- Au crescut totuiş ceva nou în acest Berlin tradiţional. Au crescut colecţiile muzeelor. Pergamonul în care germanii au ştiut din resturi autentice să reconsfitue istoria vechei Asii, este poate una din cele mai strălucite fapte culturale din ultimele decenii ale Europei. Numai în cartierul ministerelor schimbarea e mai vădită. In fosta locuinţă a lui Hindenburg, locueşte Fuhrerul, când este în Berlin. Aici trupele de gardă personală ale Fuhrerului-Cancelar, în caracteristicile uniforme negre, fac de pază la intrări dominând parcă, prin aspect şi ţinută trupele regulate cenuşii ale Reichswehrului.

Neschimbate au rămas în această parte a Berlinului, restaurantele şi cafenelele. Cofetăria Kranzler nu mai are voga de odinioară, precum nu o are nici vecina ei de peste drum, Cafe Victoria. Berlinul elegant şi chic s-a mutat încă de pe timpul republicei de la Weimar în Vest. Lumea gonită s'a refugiat în restaurantele şi cofetăriile de pe Kurfurstendamm, iar cea internaţională şi oareşcum suspectă pentru ortodocşii Berlinului, s'a urcat pe terasa de la Hotel Eden, lângă grădina zoologică.
Restaurantele vechi şi distinse ale Berlinului de altă dată, sunt curiozităţi pentru călătorii străini, sau oaze de retragere tradiţională pentru foştii ofiţeri prusaci. Astfel, restaurantul "Luther und Wegener", unde veneau odinioară cei mai mari actori şi cântăreţi germani (pretutindeni pe pereţi fotografiile cu autografele lor, amintesc epoca de glorie a localului) este astăzi un liniştit restaurant burghez, unde vin germanii tradiţionalişti, ca să viseze la Alt-Berlin.

Cu totul deosebită a fost soarta unui alt mic restaurant de elită "Zum Schwarzen Ferkel" (La purcelul negru). Acest local, în care se întâlneau pe vremuri, poetul Richard Demmei şi dramaturgul Strindberg, a adăpostit ani de zile pe Adolf Hitler şi pe Statul său major.

Intr'o cameră lăturalnică a acestui restaurant, Hitler desbătea la fiecare amiază problemele politice la ordinea zilei. Si astăzi încă, el mai vine din când în când la masa epocală, spre mândria excesivă a restaurantului, care se socoate prin destinul său culinar, cu adevărat întemeetorul celui de al treilea Reich.
Pretutindeni în străzile lăturalnice, s'au situat birourile noilor instituţii national-socialiste. Astfel, că vechiul Berlin a fost cu desăvârşire cucerit de noua Germanie national-socialistă. Pe aici, circulă fără sgomot de claxoane, uriaşe automobile conduse de soldaţi în uniforme negre şi cafenii, provocând salutul roman al pietonilor, cari zăresc în trecătorii din vehicul, pe unul din conducătorii zilei.

*
* *

Dacă pleci din Berlin-Friederich Strasse cu trenul spre Berlin-Alexander-Platz, ajungi deodată în alt oraş. In Berlin Est, eşti în metropola lucrătorilor. Acum câţiva ani era aci cetatea comunismului. Pentru un burghez mai bine îmbrăcat, o preumblare în acest cartier era o tentativă primejdioasă. Un străin rătăcit dincolo de Alexander-Platz, risca în timpul nopţii să nu se mai întoarcă la hotel. Acolo, lupta de clasă îşi culege zilnic victimile de pe trotuare. Astăzi, cartierul acesta este tot atât de potolit şi civilizat ca toate celelalte. E adevărat că în primele luni ale guvernării sale, Hitler a procedat drastic: comuniştii au fost pur şi simplu desfiinţaţi. Pedeapsa cu moartea, a fost mai frequentă decât cea cu închisoarea, uniformele cafenii şi negre au făcut în această privinţă minuni, redînd Germaniei singurul ei mare prestigiu politic: acela al ordinei interne. Totuşi, cartierul acesta are aspectul unui oraş trist şi mediocru- Romanul lui Doeblin îti revine deodată în minte, când cutreeri străzile cenuşiif cu lume mizeră şi pestriţă, ale acestui cartier, în caire lumea foeşte pe străzi, numai când vine şi când pleacă de la munca zilei.
Cu totul altul este aspectul Berlinului din Vest. Cartierul vilelor de lângă Tiergarten, acela al cinematografelor şi al localurilor de noapte din apropierea grădinei zoologice, şi Kurfurstendammul, mic Paris pretenţios în eleganta lui voită te duc deodată într'un locaş al luxului şi al plăcerilor. Fără îndoială că până şi cel mai rafinat călător, se simte bine în această regiune a Berlinului. De la imensele săli de cinematograf şi până la varietatea nesfârşită a restaurantelor şi cafenelelor, spleenul europeanului găseşte destul spaţiu pentru vagabondaj. Kurfuhrstendammul, cu magazinele lui de automobile şi casele de modă, cu cafenelele şi terasele lui somptuoase, cu acel furnicar internaţional de lume elegantă şi dubioasă, reprezintă fără îndoială centrul de atracţie pentru străini. Mi se spunea, că inainte de revoluţia national-socialistă luxul şi depravarea atinsese aci culmi nebănuite. Prostituţia şi homosexualitatea puseseră stăpânire pe acest bulevard de 6 km. lungime, unde îşi dădea în fiecare seară întâlnire decadenta Germaniei-republicane. Un german cu care mă plimbam într'o seară pe Kurfurstendamm îmi spunea: "E adevărat că acum câţiva ani, cartierul acesta putea rivaliza în lux şi desfrâu cu orice alt cartier asemănător din lume. Nu ne pare însă rău că am pus şi aci putină ordine. Femeea germană nu a avut niciodată aptitudini pentru prostituţie. Numai mizeria şi decadenta societăţii noastre de după răsboiu, au putut-o declasa. Iar în ce priveşie homosexualitatea, flagel într'adevăr ruşinos pentru noi, i s'a pus frâu prin legiuirile lui Hitler. Acum câţiva ani nu te acostau pe acest bulevard numai femei tarifate, ci te opreau şi bărbaţi costumaţi în femei, care cu voce de bariton îti ofereau bucuriile unei nopţi învertite. Acum toate aceste obiceiuri desgustătoare au fost stârpite. Prostituţia a fost ridicată de pe străzi şi retrimisă în bordeluri; iar homosexualitatea este confruntată zilnic cu judecătorul de instrucţie şi sancţionată cu cel puţin un an închisoare".

Astăzi Kurfurstendammul e fireşte mai potolit şi mai cuviincios. Prin aceasta e şi mai german. Fiindcă tendinţa Germaniei de a imita cu orice pret Franţa şi Parisul nu a dus la rezultate fericite. Eleganta şi gustul parizian nu se pot câştiga prin muncă metodică şi imitaţie servilă. Pentru aceasta, e necesară o evoluţie lentă a gustului şi a întelegerii a tot ce este frumuseţe exterioară. In această privinţă progresele sunt în Germania vădite. Femeile ori se îmbracă fără nici o pretenţie de elegantă, ori sunt într'adevăr elegante. Viata în aer liber şi sportul au pus stăpânire deplină pe poporul german. Tot tineretul circulă zilnic în costum de sport, cu capul gol şi haine uşoare, nedând nici o importantă elegantei şi luxului exterior. Prin această lipsă de pretenţie şi de interes pentru modă, germanul nu cade în greşeala popoarelor balcanice unde şi servitoarele se îmbracă la modă dar cu material ordinar, îşi vopsesc ochii şi îşi fac sprincenele. In Germania femeia nu se fardează, sau dacă se fardează, ai deaface cu o fiinţă suspectă pe care trecătorii o privesc pe furiş şi cu compătimire. Deaceea şi frumuseţea femenină germană, ca şi cea Anglo-Saxonă este în rarele ei exemplare, de o admirabilă autenticitate. Nimic artificial şi eterogen, spre a ascunde ceeace a dat natura şi ceeace a luat timpul.Femeile devin în Germania bunici, ca în poveştile noastre de odinioară, fiindcă ele nu-şi oxigenează părul, ca să-şi ascundă vârsta. Se va zice fireşte că aceste constatări sunt datorite unor aspecte exterioare şi că cu cât un popor este mai civilizat, cu atât este mai ipocrit şi ştie să st. ascundă. A-ti ascunde defectele însă poate fi şi un semn de demnitate. Fără îndoială că privită sub acest aspect Germania întreagă, se înfăţişează astăzi ca o tară demnă. Aşi spune chiar că Germanul tine cu orice pret să fie demn, are o grije excesivă de a masca suferinţa şi nevoia.
Deaceea, e foarte greu să-ti dai seama de adevărata stare de lucruri din Germania, numai după aspectul exterior al vieţii berlineze. Se prea poate ca starea economică a noului Reich să fie foarte gravă, ca echilibristica pe care o face dictatorul financiar, Dr. Schacht, să devie din zi în zi o mai periculoasă acrobaţie. Mizeria însă nu se întâlneşte nicăeri. Eu cel puţin n'am întâlnit-o. Este adevărat că n'am căutat-o. Dar este oricum surprinzător că nu mi-a eşit în drum, mardară şi sdrentăroasă, ca în alte tări. Pretutindeni, pe stradă, în tren, în metropolitan, în tramwae, în parcuri, în cafenele şi în restaurante, în gări şi în arene sportive, nu întâlneşti sdreanta mizeriei. Nimeni nu suspină şi nu se vaită impotriva regimului, cu toate că nu e poate toată lumea multumită. Cerşetoria a fost stârpită şi ea de Hitler. Numai invalizii orbi au voe să stea la un colt de stradă, întovărăşiţi de un câine care îi conduce. Numai lor li este îngăduit să primească pomană. Ei însă nu o cer. Li se dă din spirit de disciplină naţională. Există apoi nenumărate loterii şi colecte pentru şomeuri. Ele sunt toate sub controlul partidului national-socialist şi lumea plăteşte acest impozit întâmplător din acelaş spirit de datorie cetăţenească.

Ceeace mă face să cred că sărăcia nu e atât de mare în Germania, sînt deplasările continue ale orăşenilor spre localităţile de vară şi de sport. Nu cxed să existe în vre-o tară din lume, o circulaţie mai intensă şi o deplasare mai pronunţată a populaţiei dinfr'un loc într'altul, ca în Germania. Neamţul a fost decând lumea un pasionat călător. Dorul de ducă l-a caracterizat din vechime, iar în trecut un tânăr din orice clasă socială, meseriaş sau cărturar, nu se socotea cu educaţia încheiată dacă nu-şi încorona studiile cu o călătorie. Astăzi graniţele germane au fost închise pentru Germani, dar au fost larg deschise pentru străini. Ministerul Propagandei, întemeiat de Hitler, în fruntea căruia se găseşte un literat cu fantezie, Dr. Goebbels, nu are altă grije decât să pue la cala festivităţi naţionale, sportive şi militare, în toate centrele germane, pentru a deplasa în fiecare Duminică, populaţiile către localitatea festivă. Cu acest prilej nu circulă numai trenurile, dar circulă şi banul şi în fiecare zi de sărbătoare se revarsă asupra fericitei localităţi alese pentru spectacolul popular, zecile de mii de mărci ale excursioniştilor entusiasmati.
Este deci lucru firesc ca văzând Germania sub acest aspect, să ai impresia că trăeşti într o ţară îndestulătoare. In tot cazul dacă în Germania nu este mizerie haotică, este pe alocuri o sărăcie disciplinată, la a cărei mascare şi îndulcire contribue voinţa de fier a unei guvernări unitare şi întelegeiea filantropică a unui popor, care îşi ia dela gură pentru a servi colectivitatea. Lozinca zilei este astăzi la Berlin şi în întreaga Germanie: "Totul pentru colectivitate". Din prima zi a şederii mele la Berlin am avut impresia că individualismul anarhic a făcut loc unei colectivităţi disciplinate, care nu exclude totuşi individualitatea creatoare.
Ion San-Giorgiu

Fotografiile:
Cafe On Kurfurstendamm
Kurfurstendamm
Berlin 1
Berlin 2
Restaurant zum schwarzen Ferkel
Berlin-Tiergarten: 1938
Ecke Cafe Kranzler/ Unter den Linden (1936)

Manuale scolare din 1989

2011-01-18T11:25:00.004+02:00

Am pus mana pe doua manuale scolare de pe vremea cand eram eu elev.
Nu, in 1989 nu eram in clasa a II-a, dar manualele nu se schimbau foarte mult in 2-3 ani.
Azi am atasat numai copertele manualului de Limba Romana si a manualului de Matematica.
Editie 1989, foarte asemanatoare cu editia din... cand am fost eu in clasa a II-a oare? :-)

Munca voluntara pentru propasirea culturii romanesti

2011-01-16T20:25:00.007+02:00

copy/paste unui e-mail pe care l-am trimis unei echipe de voluntari (in care activez).
"Problema" e impartirea (in engleza "to share") unor carti pe care le-am avut si le-am citit noi, astia nascuti mai inainte de revolutie.
Daca vreunul are timp si este dispus sa ajute, ar fi super!
--------------------------------------------
Salut si La multi ani pe 2011!

Nu am mai dat un semn in ultimul timp, dar asta nu inseamna ca stau degeaba. :-)
Pe langa faptul ca a fost mult munca la serviciu, au fost sarbatori si... de sarbatori e ca de sarbatori, DAR "munca voluntara pentru propasiea culturii romanesti" a continuat. :-)
In plus, incerc sa pun pe picioare un sistem observat de mine cand am lucrat pentru diferite ziare, astfel incat totul sa fie simplu pentru cei ce vor sa ajute.

Sa incepem cu inceputul:
Pe langa seria "Alunel" (de Petru Demetru Popescu) si seria "Dutu si Lucu" (de Eduard Jurist), am terminat de scanat si facut OCR pe o noua carte: "Temerarii la curtea lui Vlad Tepes", de Romulus Lal. Am reusit sa sap in biblioteci si am gasit volumul editat inaite de revolutie, care e mai complet si contine si ilustratii (volumul a venit de la biblioteca judeteana din Ploiesti),
Scanarea am facut-o cu ajutorul firmei AdVenture (une lucrez) si carea ii multumesc si pe aceasta cale pentru timpul acordat. :-)

Mai am pe lista de anul asta cartea "Mari batalii din istoria lumii" de Manole Neagoie (pe care o am) si caut disperat "Pagini legendare din istoria poporului roman" de acelasi autor (am atasat o poza, poate recunoaste cineva cartea).
OCR-ul a fost facut cu ABBY10, Ed mi-a dovedit ca citeste muuuult mai bine un scan decat cu ce lucram eu inainte (Tx!).

Modul de lucru pentru cei ce vor sa ajute va fi putin schimbat, mai liber, fara a mai presa pe nimeni (daca s-a simtit vreunul presat pana acum).
Am urcat pe un FTP fisierele scan si fisiere .doc (am "spart" textele in mai multe fisiere).
Cum va fi modul de lucru: Sa presupunem ca azi vreti sa corectati un calup de pagini.
Va logati pe FTP (exista soft free de acces FTP, se numeste FileZilla) si luati fisierul dorit: de exemplu Temerarii-grup1.doc.
Ati luat fisierul de pe FTP, acum e pe calculatorul dvs., si pentru a marca ca acest fisier este IN LUCRU, de pe FTP il veti muta imediat in folderul "IN LUCRU" care e creat deja acolo (drag&drop merge).
Deci, daca eu vin peste o ora sa iau un fisier din aceeasi carte, in lista curenta nu voi mai gasi Temerarii-grup1.doc, el fiind in folderul "IN LUCRU".
Dupa corectura lui, il vei urca inapoi pe FTP in folderul "Corectura 1" (eventual adaugati un "corectat1" in nume).

Ce se va intampla in final:
* in folderul principal nu vor mai exista fisiere, in folderul "IN LUCRU" vor fi fisierele inainte de corectura si in folderul "Corectura 1" vor fi toate fisierele, dar corectate.
La fel se poate incepe corectura 2, folderul fiind deja facut in "Corectura 1".
Am facut la fel pentru toate cartile care exista acum pe FTP (6 volume pana acum), am pus si fisierele PDF aferente = puteti beneficia de care chiar daca nu ati facut nici o corectura si nici nu intentionati sa faceti. :-)
Ce s-a corectat pana acum (multumesc Ed, multumesc Claudiu) este deja in "Corectura 1" si nu mai apare in folderul principal. Se poate incepe Corectura 2 cu ele, daca vrea cineva.

Datele pentru FTP: (trimiteti un e-mail la cristi.ciureanu@yahoo.com)

Inca odata un an nou plin de impliniri!
Cu prietenie,
Cristi Ciureanu

P.S.: Din proprie experinta va spun ca, daca ati lucrat pentru corectura 1 pe un text (calup de pagini), el nu trebuie luat tot de voi pentru corectura 2. E plictisitor si greselile scapa repede.

Bucuresti si Iasi in 1944

2011-01-07T11:10:00.003+02:00

Film vazut prima oara la IASI-fotografii vechi.

Filmul e secventa 4 din 6. Daca ajungeti pe youtube, in dreapta acestui film gasiti si celelalte secvente ale filmului Mit der Kamera an der Ostfront.

Familia Cristescu in 1937-1938

2010-12-13T18:59:00.010+02:00

In prima fotografie: in spate se vede un "Hotel Melik - Restaurant" in Vatra Dornei ... mai exista oare?
In a doua fotografie: in spate se vede un fotograf de strada, cu aparat cu burduf...
In a treia fotogtafie: ziarul din poala femeii este un exemplar din "Adeverul literar si artistic"... ;)

Si cate ceva despre cei ce apar in fotografii: domnul cu palarie (care apare in toate fotografiile) este doctorul Cristescu - medic militar de front (linia 1), dupa razboi ocupand postul de director de spital in Braila.
Copilul are acum 70+ de ani si a fost profesor universitar si prorector la Universitatea Politehnica Bucuresti, Facultatea de Energetica.

Impresii din Germania lui Hitler (1)

2010-12-07T17:18:00.009+02:00

Dupa cum scriam in zilele trecute, am gasit un teanc de reviste din 1938. Am scanat ce mi s-a parut interesant.
Chiar daca ce scrie mai jos nu este despre "Bucurestii de altadata", cred ca locul textului este pe acest blog - a fost scris de un roman, in 1938.
"Impresii din Germania lui Hitler" are 5 parti - revistele nu erau consecutive asa ca nu am "recuperat" decat 3 parti.
Azi incep cu prima parte. Fotografiile nu sunt din revista, sunt din diverse surse de pe net... Le pun doar pentru a "condimenta" putin textul. :) Scuzati si calitatea OCR-ului.

PREJUDECATI Sl PATIMI
„Elevons-nous avec for ce contre ceux qui ne peuvent envisager un rapprochement avec un pays, qu'- aux prix d'un iloignement avec un autre pays".
JuJes Romains.

Nu e vorba aici decât de niste simple impresii de calatorie. Cuvântul impresii e aici la locul lui. Caci dintr'o calatorie facuta în goana trenului sau a auto» mobilului, din vizite mai mult sau mai putin grabite prin oras, institutii, muzee si localuri publice si din fugarele viziuni, pe care ti le ofera iuteala vertiginoasa cu care se vede si se traeste astazi, nu se pot culege decât niste simple impresii.

Departe deci de mine gândul, de a strânge în paginile care vor urma judecati definitive asupra starilor actuale din Germania. Ar trebui un timp îndelungat, o munca migaloasa de statician si geniul unui mare dedectiv pentru a putea descoperi sub masca de demnitate nationala, în care s'a înfasurat Germania de la izbânda politica a lui Hitler, partea de suflet care plânge si partea de suflet care râde. Germania de astazi, si poate cea de totdeauna, este o tara care traeste îmbracata în uniforma. Si la propriu si la figurat. Cele trei feluri de uniforme pe care le întâlnesti în Germania lui Hitler : uniforma cenusie a Reichswehrului, uniforma cafenie si atât de frequenta a trupelor hitleriste 5. A., si uniforma neagra—impresionant de neagra—a trupelor S. S. sânt semnele exterioare ale unei exagerate demnitati si discipline nationaliste, care se înfatiseaza sub trei forme gradate. Sufleteste însa aproape unanimitatea poporului german poarta cu încapatânare si abnegatie'o singura uniforma: aceia a Germaniei care nu vrea sa moara si care se unifica cu brutalitate, pentru a înfatisa un singur spirit, o singura mentalitate si o singura si larga mândrie nationala.

Germania apare astfel calatorului într'un travestiu nationalist, care reprezinta coloritul optimist si satisfacut al unui popor ce si-a înfrânt înfrângerea si se cazneste sa cucereasca treptat prin tratative diplomatice, împrejurari norocoase, brutalitati nesângeroase, sau cbiar prin agresivitati rasboinice, ceeace a pierdut într'o mare catastrofa mondiala. Este deci foarte greu sa reconstitui din fragmentare impresii adevarul asupra unui popor, pe care îl acopera mai mult bula, decât simpatia universala. Fara îndoiala ca pentru majoritatea lumii germanii au ramas un popor antipatic. Am spus germanii, nu germanul. Fiindca Germanul ca individ este, în majoritatea cazurilor, un caracter întreg, un suflet cald, iar ca prieten un om de toata isprava si un bun tovaras. Germanul întelege ca nimeni altul prietenia, (întreaga istorie a literaturii germane poate fi redusa la un cult al prieteniei) ceeace este fara îndoiala un semn de superioritate. Privit însa ca larga colectivitate nationala, germanul este un popor suparator. El se socoteste chemat de destin spre a conduce omenirea. Crede fanatic în misiunea lui istorica si, atunci când e vorba de existenta lui nationala, e cel mai bun dintre burghezi si cel mai mecanic dintre muncitori de vine o fiara. Acest desacord care exista între individ si colectivitate si care, dela instituirea regimului national-socialist, creste întratât, încât subordoneaza cu desavârsire individul colectivitatii, este masca internationala cu care se înfatiseaza germanul lumii si care-l face temut si antipatic. Deaceea, nu ma mira când în calatoriile mele întâlnesc cu frequenta nedesmintita opinia ca germanul este un popor diferit de celelalte popoare, ca e lipsit de generozitate, neîntelegator fata de popoarele mici si feroce în setea lui de dominatie si cucerire.
Rasboiul mondial a lasat în urma-i o stare endemica de neliniste si indispozitie. Daca statele învingatoare nu si-au putut mistui victoria, Germania si-a suportat înfrângerea numai scrâsnind din dinti. Desigur, ca ceeace este mai greu într'o conflagratie ca aceea care s a încheiat cu naruirile din 1918, este lichidarea rasboiului. Lumea nu poate trai la infinit împartita în învinsi si învingatori. Mai ales când învinsul a fost agre» sorul si când învingerea l-a dus pe pragul exterminarii nationale. O Europa împartita în tari învinse si învingatoare, este dupa parerea mea, gata în orice clipa de a redeveni teatrul unui nou rasboiu. Atât orgoliul învingatorului, cât si umilinta învinsului sunt cauze permanente de atâtare la rasboiu.
In aceasta lupta surda ce se da de cincisprezece ani între învingatorii, cari se tem de reînvierea învinsului, si între învinsul care nu vrea sa moara, s'a format treptat o noua Germanie, aceea pe care o conduce astazi cu procura semnata de 90% din populatia germana, fanaticul si iluminatul Adolf Hitler.
Germania aceasta, esita din tragica mostenire a rasboiului, este socotita de majoritatea lumii civilizate ca o permanenta amenintare. Nu e deci de mirare, ca în ce priveste poporul german si guvernarea national-socialista, s'a format încetul cu încetul, o pânza întreaga de suspiciuni, inexactitati, prejudecati si patimase învinuiri, care se înalta ca un zid despartitor între Germa» nia si tot restul lumii.
Cu toata propaganda organizata de regimul national-socialist si cu toate ca noul Reich a deschis porti largi si primitoare calatorilor din toate tarile, imaginea sub care e vazut cel de al treilea Reich este a unei vaste uzine militare si rasboinice, care se pregateste sa arunce Europa în aier. Patima precum se stie creiaza prejudecati; iar prejudecatile împiedica o recunoastere sincera si temeinica a adevarului. Numai o simpla calatorie în Germania este socotita de adversarii ei ca o pactizare criminala a calatorului cu national-socialismul. A recunoaste însa în Germania de astazi, un alt suflet decât sufletul revansei si al tiraniei barbare, înseamna a te situa deadreptul în rândurile dusmanilor Europei.
Putini sunt aceia cari au îndrasnit sa înfrunte ostilitatea unor astfel de prejudecati. Printre ei întâlnim însa pe unul dintre marii francezi si dintre reprezen» tantii tipici ai spiritului galic, Jules Romains. Acest scriitor de mare talent si de ascutita patrundere ideologica a socotit ca e mai bine, decât sa judece Germania dupa telegramele oficiale ale agentiilor telegrafice, sa ia toiagul calatoriei ca sa cerceteze starea de spirit a poporului german la fata locului si sa aiba un schimb de vederi cu Fuhrer-ul si colaboratorii sai. Jules Romains a strâns într'o carte, care a fost tradusa curând în limba germana, conferintele si interwievurile sale privitoare la noul Reich.

Jules Romains a ajuns la convingerea ca pacea Europei nu poate fi asigurata, decât stând de vorba cavalereste cu noua Germanie. Si pentru a putea sta de vorba, cu cuget curat si cu mintea limpezita de prejudecati, e nevoe sa cunosti de aproape si temeinic Germania lui Adolf Hitler. Este o copilarie - Jules Romain a afirmat-o în diferite rânduri - sa judeci un popor si o tara dupa informatiile tendentioase pe cari ti le ofera marea batalie a ziarelor europene si dupa prejudecatile pe care le creiaza o ostilitate preconceputa si prelungita peste masura.
Este însa tot atât de gresit sa-ti formezi o ideie artificiala despre o revolutie nationala, citind nenumaratele opere de propaganda ale revolutionarilor, sau ale doctrinarilor si initiatorilor. In Germania s'a tiparit si se tipareste enorm. Propaganda scrisa a national-socialismului constitue un eveniment grafic si intelectual fara precedent în istoria scrisului omenesc. Trebue sa recunosc, ca citind aproape o suta de volume din ceea ce intelectualitatea national-socialista a oferit lumii ca fundament spiritual al revolutiei germane, nu mi-am putut face o idee clara despre ceeace este de fapt renasterea germana a celui de al treilea Reich ).
Numai luând contact direct cu tara si cu poporul, patrunzând în toate straturile sociale si încercând sa demasc ceeace este masca patriotica de ceeace este realitate nationala mi-am putut face o imagine aproximativa si aceasta a Germaniei lui Adolf Hitler. Mai ales noi Românii cari dupa cum spunea Take Ionescu facem rasboi alaturi de Franta si colaboram în timp de pace cu Germania, trebue sa cunoastem adevarul asupra revolutiei national» socialiste. Fiindca numai cunoscând adevarata situatie a poporului german de astazi si felul cum el este cârmuit, vom putea tempera, pe de o parte zelul imitatorilor hitleristi de la noi, iar pe de alta patima si prejudecatile detractorilor sai.
Fenomenul german preocupa astazi întreaga spiritualitate europeana. Precum e firesc, el preocupa si spiritele dela noi. De aceea am socotit ca raspunderea pe care o am ca reprezentant al culturii germane în România îmi impune sa lamuresc cu slabele puteri ce-mi stau la îndemâna si cu modestele cunostiinte ce le-am adunat într'o calatorie de trei saptamâni, aceasta problema atât de actuala si de nelinistitoare tot odata.
In paginile ce vor urma voiu aduna laolalta impresiile si gândurile provocate de contactul cu noul Reich national-socialist.
ION SAN-GIORGIU

Cerere la CC al PCR

2010-12-02T15:43:00.004+02:00

Tovarăsului IOSIF BANC
SECRETAR AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN

Sub semnatul , director adjunct la Agentia Română de Impresariat Artistic, vă aduc la cunostintă următoarele:
Locuiesc într-un apartament compus din 2 camere si dependinte, în Bd. 1 Mai nr. , din anul 1978.
La primirea apartamentului, întrucît nu exista altă posibilitate, salariul meu fiind de peste 3000 pe luna, acesta mi-a fost repartizat ca proprietate personală cu împrumut de la stat în rate pe termen de 15 ani.
Apartamentul fiind amplasat deasupra unui magazin alimentar si numai la cîtiva metri de linia tramvaelor (liniile 3,4 si 20) si autobuzelor, este expus unui zgomot permanent din zori pînă noaptea tîrziu. Sotia mea este traducătoare, corector, cu munca la domiciliu la cooperativa "Deservirea" – sectia traduceri, iar eu lucrez în timpul liber o monografie a judetului Dîmbovita si la una a vechiului centru muncitoresc petrolier, Moreni, (am scris pîna in prezent 3 lucrări care au fost tipărite , cuprinzînd date despre Istoria Petrolului Românesc). Astfel, din cauza zgomotului excesiv, activitatea noastră în casă se desfăsoară în conditii extrem de nefavorabile. La aceasta se adaugă si faptul că sotia mea suferă de afectiuni care necesită mai multă liniste, subsemnatul, ca urmare a activitătii depuse ca activist de partid, scos din productie din anul 1944, am activat la Plasa Moreni, la regiunea Prahova si la C.C. al P.C.R., apoi la România Film si în prezent la Agentia Română de Impresariat Artistic, am fost recompensat cu Ordinul "Steaua Republicii" cl. I-a, "Ordinul Muncii" cl.III-a, "Meritul Cultural" cl.III-a si 5 medalii.
Tinînd seama de cele de mai sus, vă rog tovarăse secretar, a-mi aproba repartizarea unui apartament, proprietate de stat, pe o stradă mai linistită din rezerva de locuinte a Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R..
Mentionez că sînt de acord să cedez apartamentul pe care îl ocup în prezent, gospodăriei de partid a C.C. al P.C.R.
Cu deosebit respect.
1.06.1981
----------------------------------
Scrisoarea am gasit-o intr-o biblioteca veche dintr-un bloc de pe strada Ion Mihalache, la intersectie cu Maresal Averescu si Turda.

Primii italieni in Romania

2010-11-29T15:51:00.001+02:00

Poza de mai jos am facut-o la o expozitie fotografica despre primii italieni in Romania, cei care au infintat comunitatea italienilor din R.
Fotografia originala este facuta pe la 1890-1900...
Si ei ne spun noua tigani, cica. LOL
---------------
The picture below I took it in a photo exhibition about the first Italians in Romania, who founded the Italian community in Romania.
The original photo was taken somewhere between 1890-1900 ...
And now, they say about us that we're gipsies... LOL!

Bucuresti - 2009-2010

2010-11-25T18:11:00.011+02:00

Cateva fotografii din Bucurestiul anilor 2009-2010. :-)

Ce politicieni am avut atunci si ce a avem acum

2010-11-17T14:53:00.009+02:00

(fragment din Revista "Ramuri", editata la Craiova. Numarul cu pricina este din 1938)

AŞA CUM I-AM CUNOSCUT
NICOLAE TITULESCU

.....
Cu prilejul unei conferinţe interparlamentare la Londra am avut prilejul să obţin multe ecouri asupra modului cum era privit şi preţuit acolo ministrul României. Mă ' grăbesc să adaog că d. Titulescu nu se afla' atunci in Anglia. La o serată la dona Astor un deputat englez povestea:
- Sir Austen Chamberlain consultă adesea pe sir Titulescu în chestiuni privind politica noastră engleză...
In saloanele politice dela Paris, când se ivia câte-o complicaţie" internaţională, mai serioasă se spunea:
- Şi Titulescu care nu este ' aici! Dece n'o fi venind?
Inutil a mai vorbi de ceeace era la Geneva, când Geneva însemna, ceace din păcate nu mai pare acum... Redutabilul adversar al contelui Appony din procesul optanţilor avea în însuşi bătrânul conte şi formidabilul orator un admirator plin de curtenie...
D . Dumitru Negulescu, judecător la tribunalul internaţional din Haga se afla odată la Geneva pe coridoarele Ligei Naţiunilor, când delegatul unei republici sud-americane cunoscut al său îl apucă de braţ:
- Titulescu? Unde e Titulescu?
- Trebue să fie pe aici...
- Mon cher ami, este urgent... Avem o controversă într'o sectiune ' şi nu o putem scoate la capăt cu nici un chip. Am fost trimis să-l caut şi să-l aduc ca arbitru... Vino să-l găsim...
"M'am dus, povesteşte d. Negulescu, l-am luat pe Titulescu cu toată rezistenţa lui, căci era ocupat aiurea. şi ne-am dus în acea secţie.
I s'au formulat chestia în litigiu şi părerile în contrazicere. A ascultat, a zâmbit, şi i-a lămurit pe cei în cauză in zece minute.
- Miraculos, adaogă d. Negulescu, îmi spuneau după aceea interesaţii. Cunoştea problema mai bine decât noi.

Dar iată altceva, caruia evenimentele din Abysinia îi dau un parfum anecdotic, Abysinia ceruse, înscrierea în Societatea Naţiunilor...
Anglia nici nu vroia să auză, invocând întie altele, ca Italienii acuma, sălbăticia acelei ţări. In schimb Italia era partizana hotărîtă, a admiterei Abysiniei. Şi delegatul italian, al cărui nume îmi scapă, a insistat pe lângă d. Titulescu, ca să susţie dânsul propunerea...
Şi Abysinia a intrat în Liga Naţiunilor.

Invitat de către Primo de Rivera, dictatorul după a cărui răsturnare a fost răsturnată şi monarhia spaniolă, Consiliul Ligei Naţiunilor şi-a ţinut o adunare din Iunie la Madrid.
La ordinea zilei, între altele, şi o chestie pe care Aristide Briand, care făcea atunci ploaia şi soarele la Geneva, nu o putea trece din cauza opoziţiei d-lui Titulescu...
- Nu este decât o singură scăpare, spunea în glumă Briand... Să ţinem o şedinţă dis de dimineată când, desigur, n'are să fie Titulescu...

Eram la Madrid atunci şi am asistat la o scenă puţin banală.
La o reprezentaţie de gală la operă, dată în onoarea Consiliului Ligei, d. Titulescu sosind mai târziu decât ceilalţi invitaţi, când şi-a făcut apariţia în loja sa, Primo de Rivera şi suita lui, exemplu imitat şi de mulţi alţi, s'au ridicat în picioare spre a saluta pe delegatul României!

Demonstraţii care i se făceau în Anglia ministrului nostru la Londra, figură foarte populară, şi de către marele public.
Colegul şi prietenul Streitman a asistat la o scenă tipică. Aflându-se la Londra, fusese invitat de Titulescu să petreacă cu' dânsul week-end-ul pe coasta mărei, la Bornemuth... '
Au tras la un hotel unde ministrul României era bine cunoscut. Când au intrat în sala comună a restaurantului, toţi clienţii care se aflau instalaţi la mese, recunoscând pe Titulescu s'au ridicat in picioare şi nu şi-au reluat locurile până ce nu s'a instalat şi "Sir Titulesco...".

SURSA FOTO1

Politicienii de azi:

Revista "Ramuri", aparuta la 5 Decembrie 1905

2010-11-15T17:14:00.007+02:00

Mergeam ieri cu Alina pe o strada pe langa Manastirea Casin, uitandu-ma la case... am gasit langa un cos de gunoi un pachet legat cu publicatii vechi.
L-am luat, l-am desfacut si am incercat sa citesc...
Textele care mi se par interesante am sa le scanez si am sa le pun pe blog.
Revista se numeste "Ramuri", e din Craiova, a aparut la 5 Decembrie 1905, eu am cateva numere din 1936 - 1938.
Azi am sa postez un articol din 1938:

+ REGINA MARIA
În momentul când închidem paginile revistei - dangate prelungi de clopote cad jalnic peste 'ntinsul tarii: Regina Maria nu mai este!
Înalt crin spiritual al monarhiei noastre - albă frumusete voevodala de stravechi basm românesc - reazim de granit al loialului Ferdinand în cumpene grele înger mângaietor si balsam matern al ranitilor, suferinzilor si îndoelnicilor refugiului din Moldova întâie si mare Regina a întregirii nationale si a tuturor românilor - astazi sufletul imperial al Reginei Maria, se rândueste între candelele nemuritoare ale eternitatii!
Cu mâna hotarîtoare de barbat aprig si cu minte ascutit - vazatoare a adâncilor sensuri ale soartei si realitatii, - Regina Maria a cetit limpede viitorul tarii sale si a pravalit o temelie de neclintit în asezamântul nou al României-Mari.
La coroana de Regina si la apoteoza de ctitor domnesc al României-Mari - destinul generos a adaos aureola magica de autentica scriitoare. Caci Regina Maria a fost o puternica poeta a prozei contemporane si o calda evocatoare a frumusetilor românesti.
Artista cu suflet de Regina - si Regina cu suflet de artist, imaginea împarateasca a Reginei Maria se va sculpta în amintirea vesnica a românilor, - strecurându-se alba si întaritor printre paturile de schingiuiti ai unitatii nationale, urmata de vioara dumnezeiasca a marelui George Enescu...
...Si'n dangâte prelungi de clopote tânguitoare, în violetul imens ce cade din hotare în hotare, tara întreaga îsi pleaca fruntea în tarâna, tara întreaga îsi închina durerea si tot rosul de foc al florilor arzatorului Iulie românesc, - relicvelor sfinte ale Reginei Maria !...

RAMURI.

Iasul de altadata...

2010-10-28T15:37:00.003+03:00

Desi blogul meu se numeste "Bucurestii de altadata" (nume luat dupa titlul cartii de Bacalbasa), astazi vreau sa va prezint un alt oras - IASI - ilustrat cu multe fotografii vechi:

Mai jos este o panorama a orasului... observati regimul de inaltime de atunci. :-)

Alte fotografii:

Pentru mai multe fotografii, exista o pagina de Facebook cu sute/mii de imagini ale Iasului de altadata...

Fotografii de altadata

2010-09-28T13:19:00.013+03:00

Daca va uitati la verso-ul fotografiei (e imediat mai jos), fotografia a fost facut in 1939.
Pionierii (LE: de fapt se numeau strajeri) existau si pe vremea regelui. Sunt surprins cat de bine seamana cu pionierii pe care i-am prins eu.
Pioneri, strajeri, Hitler Jugend - cam toate aceste "forme de inrolare"aveau acelasi scop.
Oare ce "grad" avea copilul? :-)
Si... observati modul de prindere a centurii? E IDENTIC cu modul de prindere a centurilor pionieresti comuniste!

Bucurestii de altadata (pag. 178-187)

2010-09-28T12:57:00.001+03:00

Bucurestii... de data asta mai noi :-)

2010-08-30T13:07:00.006+03:00

Bucurestii... de data asta mai noi :-)

De unde vin poreclele domnitorilor romani

2010-08-29T22:23:00.000+03:00

Ana Popandron - 17 Martie 2009

V-ati intrebat vreodata de unde vin numele domnitorilor romani, nume cu care au ramas in istorie dar care sunt de fapt porecle? Daca da, iata raspunsul pentru cateva dintre ele.

Unul dintre fiii lui Mircea cel Batran, Radu, frate mai mare al lui Vlad Dracul, si care a domnit inaintea acestuia, a ramas cunoscut cu porecla Radu Prasnaglava. Noi il cunoastem mai bine din cartile de istorie drept Radu cel Chel (sau cel Plesuv). Insa se pare ca e o eroare de traducere din cauza faptului ca in romana “gol” inseamna si descoperit pe din afara (capul gol) dar si desert inauntru. Or, in limbile slave, pentru cap gol pe din afara exista termini inruditi cu termenii romani "plesuv" sau "plesu", dar "prasno" inseamna numai gol pe dinauntru. In sarba exista chiar termenul "prasnoglavac" pentru a vorbi de prostul satului. Deci porecla Prasnoglava data domnitorului nostru n-ar fi insemnat nicidecum Radu cel Plesuv, ci Radu Prostul.

Si porecla nepotului sau Radu, zis “Cel Frumos” (fratele lui Vlad Tepes), tot porecla cu iz ironic a fost, pentru ca-i placuse de el, pe cand era tanar ostatic in Turcia, sultanului Mehmed al II-lea.

Mircea cel Batran a ajuns sa fie retinut in istorie cu acest nume pentru ca mai tarziu au fost alti domnitori cu numele Mircea, iar cronicarii, vorbind de Mircea, cel din veacurile trecute, i-au spus cel Batran. Si Eminescu s-a inselat crezand ca Mircea era batran cand s-a batut la Rovine cu sultanul.

Lui Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes, nu i s-a spus asa pentru ca ar fi fost comparat cu Satana ori pentru ca n-ar fi fost iubit de tara. I s-a spus Dracul pentru ca Sigismund de Luxemburg a avut o anumita simpatie pentru acest fiu al lui Mircea si l-a luat intr-un ordin de cavaleri, ordin feudal pe care-l infiintase si care se numea Ordinul Dragonului. Era asemeni unul “club” select, o garda de onoare formata din mari feudali in care regele avea incredere si care jurau ca-i vor fi credinciosi pana la moarte. Vlad era atat de mandru ca facea parte din acest ordin de cavalerie, incat, odata ajuns domn al Tarii Romanesti, a pus sa se bata pe monede si sa se sculpteze, ca o emblem a lui, acel dragon. De aici i s-a zis in popor Vlad Dracul, adica Dragonul. De aici vine si numele de Dracula sau Draculea pentru el si pentru fiii sai.

De ce i se spunea Petru Cercel. Refugiat in Occident pentru a cauta sprijin in favoarea pretentiilor lui la domnie, acesta a stat o vreme la Curtea Frantei, pe langa regele Henric al III-lea, Curte extrem de rafinata si luxoasa, unde se ivise la barbati moda de a purta cercei, moda pe care a adoptat-o si Petru.

Sursa: Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri
In fotografie: Radu cel Mare (cel frumos)

Noi fotografii vechi

2010-07-27T11:15:00.007+03:00

Urmatoarele sunt fata/verso.
Verso-urile mi se par MINUNATE. Sunt de-a dreptul impresionat! Acum, azi, daca pe piata apare o firma cu asa... sa-i spunem blazon?, cred ca va fi trecuta la categoria "lux a-ntaia".
Acum 100 de ani, sa ai un blazon ca cele de mai jos cred ca era ceva mult mai comun, aproape banal.
Ce vremuri!

Curs de gospodarie (pag. 132-sfarsit)

2010-07-27T11:13:00.005+03:00

Fotografii vechi... din nou

2010-07-20T13:09:00.009+03:00

Serviciile UPC, in continuare de cacat

2010-07-19T20:36:00.005+03:00

Oare de ce, intre ora 20 si 1 noaptea nu-mi merge netul?
Intrebarea e retorica, stiu de ce: CA-S HAPSANI, CA VAND CE NU POT OFERI, CA AU INFRASTRUCTURA DE RAHAT.

Primul print-screen e facut pe 16 iulie, al doilea e pe 12 iulie, mai am unul pe 14 iulie...
Ultimul print screen e ce a vazut tehnicianul si m-a "convins" azi, 19 iulie, ca netul merge de rupe, ca totul e ok... Frumos, nu?
Ma rog, azi cica merge, nu mi-a cazut, inca. E abia 20:37, mai e timp...
A, si omul incerca sa ma convinga sa pun laptopul pe cablu. Ca pe wireless pierde pachete. Un router pe care scrie CISCO, care transmite semnal la 2 metri (atat e distanta intre router si laptop), nu exista pereti pe traseu. Routerul e cumparat de mai putin de un an si a functionat perfect pe RDS, la vechea mea adresa. Ciudat ca incepe sa dea rateuri numai seara, pana se culca lumea...
Abia astept sa pot rezilia cu jegosii astia... si-mi va parea rau, ca la TV stau foarte bine. Chiar FOARTE BINE, cu majuscule.

P.S.: De oare, cand ajung tehnicienii netul merge, si la doua ore dupa ce pleaca imi cade?

1959 - Bucurestiul pulseaza in ritmul reconstructiei socialiste

2010-07-09T18:12:00.007+03:00

Un articol din revista ORIZONTURI.

Enjoy! :)

Simina Stan e "tanti Xerox"?

2010-07-08T16:00:00.006+03:00

Am citit un articol pe un alt blog si mi s-a parut intersant sa-l mentionez si pe blogul meu.
In numele lui Google si a paginilor indexate de el.
So, nu stiu cine este Simina Stan dar as vrea sa stiu daca fura sau nu... ciordeste nesimtit munca unor oameni sau nu?
Baga "vastul" in munca bloggerilor care scriu subiecte care sunt si in aria ei de expertiza?
Scrie "de porc" cu copy/paste de pe alte bloguri?

Atat as vrea sa stiu.
Si al naibii, nu a dat nici o "dezmintire" pe blogul de unde eu cred ca a ciordit textele si pozele...

sursa pozei Xerox (merita citit si acel articol :) )

Fotografii vechi (4)

2010-07-07T12:07:00.009+03:00

Inca un set de fotografii vechi:

Am pus verso-ul fotografiilor pentru a observa caligrafia. Poate oamenii nu or fi fost foarte culti (vezi o greseala de gramatica in alta poza din alt post) dar caligrafia e foarte frumoasa. :)

Cea mai veche fotografie pe care am scanat-o... 1914.
Arata mai rau dar am refacut-o putin cu Photoshop.

Curs de gospodarie (pag. 122-131)

2010-07-05T10:16:00.007+03:00

SUPELE DE CEAPA
Ceapa fiind un curatitor de sânge si un antiseptic al cailor intestinale si urinare prin iodul si sufrul ce contine, e bine sa se întrebuinteze cât mai mult în bucatarie. Se recomanda ca curativ în boalele de ficat, gripa si mai ales în arterio scleroza din cauza silicei ce contine, al carui rol e de a face mai elastice vinele si arterele, combinate cu varul si alte corpuri ce constituesc baza acestor organe. Pentru persoanele ce nu iubesc ceapa e bine sa se faca uz numai de sucul ei bine strecurat.

Bucurestii de altadata (pag. 170-177)

2010-07-05T10:09:00.005+03:00

Fotografii vechi (3)

2010-06-30T17:32:00.011+03:00

Daca ma intrebati ce am observat prima data in fotografia de mai sus, am sa raspund ca masa din stanga si ca... unul din cei doi are pantofii murdari de noroi. Dupa 100 de ani, unui privitor (ca mine) inca ii mai sare in ochi faptul ca pantofii unui subiect sunt murdari. Daca as fi acel om, miar fi atat de rusine! :)
Si totusi, de ce o mica murdarie pe toc imi sare in ochi? Poate pentru ca restul fotografiei e IMPECABILA? Frizurile, costumele, decorul, totul pare impecabil...

Fotografia de mai jos e din 1921.
1921... ma intreb cat de instariti erau acei oameni incat sa-si permita sesiune foto in 1921... si cam ce mizerii de oameni au fost comunistii de am gasit aceste poze in Crangasi, intr-un apartament aflat langa ghena de gunoi a blocului...
Imi pare atat de rau ca nu am putut cunoaste proprietara fotografiilor!
(remarcati pantofii barbatului... cred ca erau de lux)

Fotografiile demai jos sunt "servite" la Foto Studio in Galati, strada Lahovari numarul 8.
Poate cineva din Galati sa stie unde venea strada Lahovari si cam ce e acum acolo? Tare mi-as dori sa aflu!

Fotografii vechi (2)

2010-06-28T12:28:00.010+03:00

Fotografia de mai jos e facuta in 1928.
Pe langa costumul tipei (cred ca e o fata in fotografie), observati si tigara din mana. Si am senzatia ca fumul e "ajustat in post productie". Observati si timbrul sec aplicat de atelierul de fotografie...

Ce mai jos am senzatia ca a fost o sedinta foto in toata regula. Doua fotografii (sau mai multe, eu nu am decat doua), tinute diferite...
1923

Am pus si verso-ul uneia din cele doua fotografii.

Bucurestii de altadata (pag. 162-169)

2010-06-28T12:17:00.004+03:00

Fotografii vechi

2010-06-24T12:26:00.009+03:00

Cateva fotografii vechi pe care le-am gasit intr-o biblioteca veche... erau ascunse intr-un plic, care plic era bagat in spatele unui sertar.
Nu ma intrebati de ce le-a ascuns posesorul lor, sau poate nici nu le-a ascuns ci a uitat de ele.
E scuzabil, femeia are 90+ de ani...

Am peste o suta de fotografii din anii 1916-1945, am sa le pun aici pe toate...

Bucurestii de altadata (pag. 154-161)

2010-05-24T12:06:00.007+03:00

- Ziarele din Bucuresti releva un foarte important discurs rostit in Camera din Budapesta de către deputatul român d. Iuliu Maniu, cu ocazia discutiei bugetului cultelor.
D. Iuliu Maniu a fost foarte vehement, acuzând guvernul că este numai guvernul maghiarilor, lar nationalitătile le sugrumă voind să le reducă la rolul de slugi. 46 ani de închisoare - a spus d-sa - au dictat maghiarii în anul trecrut "agitatorilor" români, adica acelor români cari nu tolereaza ca maghiarii să se folosească de putere spre a deznationaliza un neam întreg.
Discursul d-lui Maniu a impresionat mult toate cercurile politice.

Curs de gospodarie (pag. 114-121)

2010-05-24T11:46:00.004+03:00

BULIONUL DE LEGUME (pentru 6 persoane)

Se ia. 50 gr. din fiecare legumă: morcovi, gulie, praz. ceapă si cartofi, pătrunjel, o foaie de dafin, apoi 50 gr. cereale, linte, orz, floare de ovăz, porumb zdrobit, 2 litri de apă.
Se adaugă putină sare la sfârsit pret de o lingurita de cafea cel mult la fiecare litru de apa.
Legumele se taie si se adaogă după ce cerealele si leguminoasele au fiert pe jumătate. In total cerealelor le trebuie 4 ore de fiert.
In momemtul servitului se adaoga putin patrunjel verde tăiat.
Se strecoara printr'o cârpă. Acest bulion se consumă în aceeas zi vara, iar iarna se poate face uz si a doua zi.
Acest bulion este un reconfortant al organismului si mai ales în cazurile de inflamatii ale intestinelor, ficatului si a căilor urinare.

Curs de gospodarie (pag. 106-113)

2010-05-05T14:56:00.003+03:00

Bucurestii de altadata (pag. 146-153)

2010-05-05T14:43:00.004+03:00

Bucurestii de altadata (pag. 138-145)

2010-04-27T11:12:00.005+03:00

Originea numelui cartierelor din Bucuresti

2010-04-20T14:55:00.004+03:00

Balta Alba - Aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.

Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.

Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină" - cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina"

Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".

Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.

Damaroaia - aceasta mosie parcelata a apartinut boieroaicei Maria Damaris

Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche)

Dristor - vine de la breasla piuarilor care si-au avut satul in aceasta parte a Bucurestilor. Asezarea mesterilor piuari care se numeau «darstari», «darsta» fiind piua din piatra folosita la fabricarea postavului si dimiei. Piuarii fabricau «darste» si pentru sutele de mori de pe cursul Dambovitei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanta economica pentru targul Bucurestilor.

Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.

Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. Dupa unele opinii, aici s-ar fi aflat campul de exercitii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul

Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii

Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei

Giulesti – O proprietate boiereasca: a Julestilor

Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei"

Pantelimon - isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.

Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.

Salajan - Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.

Titan - isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX

Vitan - De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea"

(primita intr-un e-mail)

Aplanarea conflictelor

2010-04-01T17:31:00.004+03:00

O metodă practică pentru aplanarea confictelor

Cititi cu atenţie sfaturile noastre! Poate că într'o zi vă veţi folosi de ele!

De când e lumea, omul a experimentat toi felul de metode de a se a para de aproapele săli, precum şi de a-l a- taca. la nevoie. Dar prea putini s'au gândit, pana azi, să studieze care ar fi cel mai hun sistem de a împiedeca pe doi bătăuşi, (le a se stâlci reciproc. Cu multe regrete, s'a constatai ca clasicul procedeu al căldării cu apa, cu care se aplanează conflictele dintre câini, este cu totul ineficace când este vorba de oameni.
E drept că jiu-jitsul, acea subtilă artă de a te bate, prevede şi vreo câteva figuri foarte ingenioase, prin cuire să poti dezarma pe agresor. Se poate învă|a astfel cum să previi un atac cu cuţitul, cu bastonul, sau chiar cu revolverul.
Nu contestăm valoarea acestor metode. Dar trebue să recunoaştem că ocaziile de a le aplica sunt extrem de rare, pe câtă vreme mici păriucli nevinovate poţi găsi la fiecare pas.
Fără intenjia de a gâdila mândria naţională, să recunoaştem că românul nostru, chiar dacă uneori îşi are si el arţagurile lui. de obicei nu cui ii vă instincte criminale şi de felul lui nu poartă cuţit la brâu.
Dacă cumva la un pahar de vin, doi prieteni buni ajung să se încaiere, lupta este mult mai puţin periculoasă decât s'ar crede. Chiar numele de „păruială", cu care sunt denumite aceste matchuri amicale, subliniază suficient caracterul minor al duelului.
In ce constă „mardeala" naţională? In linii generale combatanţii se străduesc să facă adversarului „boiangerie la nas", sau „sa-i cureţe falca de oase", ori să-i plaseze „un box la trei coaste", şi eventual să-i spargă „dovleacu".
Ori cât de inofensivă ar fi bătălia, interesul suprem al umanităţii dictează su intervenim şi să facem „pace, între două dobitoace", cum zic înţelepţii, lotuşi această pacificare trebue făcută cu multă chibzuială şi mai ales cu foarte mult tact. Dacă începi prin a-l ţine pe unul din împricinaţi, profită celălalt, şi intervenţia d-tale poate avea urmari penibile.
Sistemul de a te interpune între cei doi beligeranţi, deasemenea nu se recomandă, căci s'ar putea prea bine să primeşti în cap sticla de sifon destinata adversarului. Cel vizat va fi astfel salvat cu siguranţă, dar umanitatea va pierde cu aceiaş siguranţă pe nobilul său erou.
Dacă adversarii se tin unul pe altul de haine, ei pot fi instantaneu despărţiţi ridicând mâinile şi repezindu-le cu putere peste braţele adversarilor încleştaţi. Lovitura este foarte folositoare când este administrată cu partea antebraţului de lângă cot. Adaugând şi greutatea corpului, e mai mult ca sigur că mâinile încăieraţilor se vor descleşta şi că cei doi încăieraţi se vor despărţi.
Accentuam însă că această intervenţie nu este recomandabila (lecui atunci când luptatorii noştri se tin de haine. Dacă unul din ei l-a apucat pe partener de păr, sau de-o ureche, probabil cu nu se va îndura el să renunţe la o priză atat de buna. şi atunci Forţa d-tale pacifistă colaborând cu înverşunarea lui vor isbuti împreună să-i smulgă bietului adversar un smoc de par sau să-i rupă vreo ureche.
In astfel de împrejurări se va folosi o altă metodă extrem de efectivă.
Profitând de faptul cu războinicii noştri sunt preocupati de inamicul din fată, te apropii discret şi aplici fiecăruia câte o mână pe fată. căutând ca degetul mijlociu să se aşeze exact sub nasul respect ibili lor. Când mişcarea este executată corect, nasurile în chestie trebue să se găsească în dreptul celei de a treia încheeturi a degetului. Odată bine aşezate, degetele încep să exercite o mică mişcare de translatie, ca un ferestrău. Această mişcare delicata deviază cartilagiul nazal. pana ajunge în dreptul încheeturii a doua a degetului. In siluatia asta, nici cel mai încercat nas de boxeur nu mai poate rezista. Despartind uşor braţele în laturi, bineînţeles neslăbind de loc nasurile beligeranţilor, cel mai înverşunat om din lume, va renunta cu siguranjă la luptă, pentru a-şi salva nobilul cartilagiu. Pentru o clipă armistiţiul este asigurat, caci ambii luptători au cu siguranţă ochii împăiejeniji de lacrimi. In acest scurt moment se pot lua măsurile de rigoare pentru ca eroii noştri să nu se încaiere din nou.
Când unul din împricinaţi este mai agresiv, iar celălalt bate mai mult în retragere. dezbracă-ti urgent haina şi arunc-o ca o glugă în capul celui viclean. Până să se desmeticească el şi să iasă la lumină, celălalt va avea timp să se pună în siguranţă.
Dacă bătăuşul nu este încheiat la haină, se poate folosi pentru pacificare propriul său vestmânt. In timp ce el se ocupă cu cotonogirea rivalului îi apuci hotărît pulpanele hainei şi i le ridici energic peste cap. Fară să dai drumul hainei, treci apoi în fata lui şi tragi cu nădejde în jos. Astfel cel mai vânjos mardeiaş poate fi făcut inofensiv, căci mâinile îi sunt complect prinse în mânecile hainei.
Pentru a scoate pe agresor din luptă, mai există, în fine, un procedeu, pe cât de folositor. pe atât de amuzant. II apuci pur şi simplu pe bătăuş de turul pantalonilor şi tragi cu putere în sus. Trăgând astfel, cusătura pantalonilor strânge un loc foarte delicat şi sensibil, astfel ca cel apucat e nevoit să se ridice pe vârful picioarelor ca să-i mai slăbească tensiunea. In acest moment echilibrul lui este grav compromis. E suficient să-i apeşi cu mâna cealaltă pe spinare, pentruca intr'o secundă să fie trimis Ia pământ.
Atacul mai poate fi executat apucând turul pantalonilor cu ambele mâini şi trăgând cu energie în sus. Centrul lui de greutate se va schimba brusc, şi el va cădea docil în nas, fără să mai fie nevoe de apăsarea pe spinare.
Repetaţi cu doi prieteni aceste câteva retete pacifiste şi veti rămâne încântati de eficacitatea lor.

Bucurestii de altadata (pag. 130-137)

2010-04-01T17:26:00.003+03:00

Curs de gospodarie (pag. 98-105)

2010-04-01T17:18:00.003+03:00

Gangsterii mahalelor

2010-03-25T10:25:00.010+02:00

In „VECHIUL BUCUREŞTI", de acum 10 ani, până la ivirea unor noui stări de lucruri în organizarea poliţiei noastre, prin numirea d-lui general Gabriel Marinescu ca prefect, anumite mahalale erau terorizate de bande organizate de gangsteri autohtoni, cari nu se temeau nici de Dumnezeu nici de oameni.
Stăpânitori absoluţi ai mahalalei, aceşti indivizi certaţi cu justiţia, făceau lege în cartierul lor şi nici un poliţist nu îndrăznea să-i scuture. Astfel ei creaseră un adevărat „trust de gangsteri" pentru a nu mai exista rivalităţi întrei ei. Intr'o memorabilă consfătuire, avută la o cârciumă din Tei, aceşti „staroşti" au decis o dreaptă împărţire a terenurilor de activitate.
Şi astfel ne-am pomenit cu 'celebrul Buftea stăpânind Vi- tanul şi Parcul Radorin. cu Nae Trăilă stăpân în Tei, cu Vasilo Galbcnu în mahalaua Iancului, cu Ghiţă Ştaif in Griviţei, cu Niţă Ciucă dictator al Văcăreştilor şi Tase Cu (ilarul mai mare peste Ferentari.
Până atunci aceste căpetenii, impuse prin îndemânarea cu care mânuiau „şişul" şi la nevoe „căţeaua" (revolverul) erau într'un război permanent, care le strica atât prestigiul cât şi afacerile.

BUFTEA, care era un om calculat i-a adunat pe toţi la olaltă şi i-a decis să facă o împărţire dreaptă a mahalalelor bucureştene. Pe o hartă, care a rămas in păstrarea iniţiatorului, s'au trasat graniţele domeniului fiecăruia şi-apoi toţi au jurat „pe mamă şi pe libertate" să păstreze angajamentul luat.
Ani de zile acest trust original a funcţionat, fără nici un „acroc". deoarece „băeţii" şi-au dat seama că. fără încăerări între ei pot mai bine să-şi facă afacerile.
Cari erau în fond scopurile trustului?
Toţi aceşti stăpâni necontestaţi ai mahalelor bucureştene, vindeau cetăţenilor... posibilitatea de a petrece în linişte. Nu e desigur vorba de securitatea lor, deoarece cei din „trust" nu stinghereau cu nimic activitatea răufăcătorilor, ci numai de liniştea evenimentelor sărbătoreşti.
Astfel un paşnic cetăţean din str. Foişor sau clin Calea Laptelui, voia să facă nuntă, să boteze, să-şi serbeze onomastica sa sau a odraslei, să facă o pomană sau un parastas. Desigur că, după ce făcea toate preparativele necesare, se prezenta şi la „starostele" mahalalei, la gangsterul" care domnea peste casele sărace ale cartierului Vitan, la faimosul Buftea.
Omul bătea sfios la uşă.

UN VLĂJGAN cu un muc de ţigare lipit în colţul buzei, cu o vânătaie-certificat sub ochiu îi deschidea. Il privea amănunţit şi apoi striga către cei din odaie :
- A mai venit un fraier cu daiboju!
Înăuntru Buftea, un individ gras, păros, elegant şi parfumat bea liniştit ceai cu coniac (o ceaşcă de coniac „trei stele" şi o linguriţă de apă fiartă). In jurul lui, în camera curată cu „poze" de artiste şi boxeuri prinse în cuie, se aflau încă 5-6 indivizi de toate soiurile cari priveau ciudat pe sub sprâncene, şezând tăcuţi pe scaune.
Omul privea speriat în jur şi 6€ aşeza timid pe scaun.
- Ştii, îmi mărit fata Duminică! Şi am venit, ştii mata, pentru dvs.!...
Scotea grăbit, sub privirea calmă a lui Buftea, o bancnotă sau mai multe, după obraz şi „puterinţă" şi le punea pe masă.
Buftea aprecia dintr'o ochire suma.
- Şi pentru băieţi?

OMUL scormonea zâmbind jenat buzunarul şi mai punea o grămăjoară de bani peste bancnote.
- Suntem „blat"!, spunea solemn Buftea.
Şi omul pleca liniştit spre casă, sigur fiind că Duminică, la nuntă, va putea petrece în linişte.
Pentru cei cari „nu veneau cu daiboju", tratamentul era totdeauna acelaş.
Când petrecerea era în toiu, îşi făceau apariţia Buftea şi „băieţii". Veneau aşa. ca în plimbare, cu mânile în buzunare. Şi dintr'un nimic se isca cearta şi bătaia. „Băieţii" lucrau agil cu pumnii, cu „boxul" şi la nevoe cu cuţitul. In câteva minute, casa era devastată, mosafirii bătuţi măr şi însângeraţi, iar uneori, când banda era mai cu chef, dezbrăcau gazdele şi plecau cu hainele.
Cu „daibojul" însă toate se aranjau. Ba chiar unul din „băeţi" veghea cuminte la poartă să nu intervie altă bandă şi să strice petrecerea oamenilor, ca-re-şi plătiseră liniştea.
Tot astfel se proceda cu toţi negustorii din cartier, cari în proporţie cu chiria şi cu deverul. trebuiau să plătească „şefului" săptămânal „dreptul lui", ca să nu păţească ruşini.
Altfel, tocmai când avea mai multă lume în magazin, se pomenea cu doi „băieţi" cari târ-guind, se luau chipurile la ceartă şi la bătae. Din „bătaia asta simulată", negustorul şi paşnicii lui muşterii erau singurii loviţi; oamenii plecau cu marfa fără să plătească şi marfa era toată tăvălită şi stricată.

TASE CUŢITARUL din Ferentari, zis şi Delfinul fiindcă fusese multă vreme marinar, a avut odată mult de lucru un „un şoacăţ" care a deschis o ,. bodegă" bine asortată cu vinuri de Târnava, tocmai in colţul „bulevardului". „Şoacăţul" plătise impozite, autorizaţii, etc. şi nu mai înţelegea să dea şi „daibojul". S'a zbătut atâta şi a făcut şi recla-maţie la poliţie, aşa că, în ziua inaugurării localului, se aflau bine postaţi în poartă, patru gardieni zdraveni, cu mâna pe tocul revolverului.
Timp de două săptămâni, cât a fost păzit de poliţie „şoacăţul" şi-a putut vedea liniştit de negustorie, care prospera pe zi ce trecea.
Dar în a 15-a zi, când nu au rămas de pază decât doui gardieni, au venit şi s'au aşezat la mese câţiva indivizi suspecţi, în frunte cu Tase Cuţitarul zis Delfinul.
— Ei, ne-am împăcat „şoacăţe"?
Şi până să răspundă patronul, înlemnit în dosul tejghelii, cuţitul lui Tase, a zburat în raftul cu liqueruri şi a spart în ţăndări sticlele scumpe, cu etichete străine.

IN CÂTEVA secunde, patronul, băieţii din prăvălie, gardienii şi clienţii, erau aruncaţi unul peste altul în beciu.
Apoi localul a fost devastat metodic. Toate sticlele, farfuriile. tacâmurile au fost sparte şi strâmbate. Butoaiele cu bere şi rezervele de acid au fost desfăcute. Mobilierul a fost spart cu grije, ireparabil. Când în local nu a mai rămas nimic întreg banda a spart vitrinele şi a dat jos firmele, apoi s'a risipit în misterioasele fundături ale Ferentarilor.
Afacerea a făcut vâlvă şi poliţia s'a ocupat să prindă banda, dar Tase Delfinul şi băieţii lui s'au eclipsat pentru un timp.
Apoi „şoacăţul" s'a refăcut si şi-a redeschis localul. Dar de data asta a fost cuminte şi a plătit „daibojul" ca să nu i se mai întâmple nimic.

IN TEI, în mahalaua Iancului, în Griviţei, adică Ia mahalalele stăpânite de Nae Trăilă, Vasile Galbenu şi Ghiţă Ştaif, toate idilele erau controlate de bandele lor.
Astfel cei rari voiau să ae plimbe, seara, cu aleasa inimii pe străzile cartierului, trebuiau să aibă întâi aprobarea „şefului" căpătată de cu ziua. Altfel banda ii făcea cele mai urâte farse. „Taxa'4 era intre 5 şi 100 lei. Interesant e că „şeful" se angaja să pedepsească trădările.
Astfel „şeful" devenea o adevărată providenţă, contra remuneraţie, pentru îndrăgostiţii părăsiţi.

ACEASTĂ adevărată sistemă de „raketeri" ai mahalalelor bucureştene, se părea că nu va fi niciodată stârpită. „Şefii" erau personagii cuprinse, cari nu puteau fi niciodată scoase din bârlogul lor, unde aveau atâtea legături şi inspirau atâta teamă, încât acţiunea poliţiei împotriva lor eşua cu regularitate.
Imediat însă după venirea d-lui general Gabriel Marinescu, în fruntea Poliţiei Capitalei, aceşti „şefi" ai mahalalelor şi bandele lor au dispărut ca prin minune. In mai puţin de o săptămână, razii puternice au ridicat toţi „gangsterii" cu căpeteniile lor şi - cum fiecare avea o fişă extrem de încărcată - au fost imediat judecaţi şi condamnaţi pentru diversele lor fărădelegi.
Astfel a dispărut o ciudată faună a mahalalelor noastre.

Tripourile - distractii clandestine

2010-03-24T19:02:00.007+02:00

Doua articole:
Tripourile - distractii clandestine si
Hotul cu ciorapi de lana :)

De curând, ziarele au înregistrat tragica sinucidere a fiului unui cunoscut bogătaş din Capitală. Deşi moştenitorul unei mari averi, a unor moşii, imobile şi hoteluri din Capitală, tânărul B. - căruia viitorul îi surâdea în toate - într'o noapte tristă de Februarie şi-a pus capăt zilelor. într'o gară de provincie, trăgându-şi un foc de revolver în inimă.
Lumina roşie şi verde a semafoarelor, arunca palide reflexe asupra cadavrului însângerat. De ce s'a sinucis tânărul B. ? Când norocul îi surâdea şi era cunoscut ca un adevărat „jouisor" al vieţii ?
Misterul acestei sinucideri fărl sens, s'a lămurit abia când au fost interogaţi prietenii dispărutului.
Tânărul B. era o victimă a tripourilor clandestine! După ce epuizase toate distracţiile oferite de această Capitală a păcatelor, căzuse în patima jocului de cărţi. In fiecare noapte, putea fi văzut în localurile unde, în mod clandestin, dar în văzul tuturor, se joacă toate combinaţiile ruletei şi bacaralei.
Juca pe sume mari de bani şi, natural, pierdea. In scurt timp veniturile sale, destul de serioase au fost înghiţite de masivele pierderi dela masa de joc a cluburilor clandestine. Şi atunci a început să se împrumute. Plătea cele mai fantastice dobânzi, pe termenele cele mai scurte, numai să vadă cât mai repede banii.
Deodată s'a pomenit că e dator, pe poliţe şi gajuri enorma sumă de 2 milioane lei. Bani pierduţi în tripouri. Şi atunci, dându-şi seama că nu va putea plăti, văzând abisul îngrozitor ce se cască la picioarele sale, într'o clipă de luciditate, a preferat moartea, dezonoarei.
Ţânărul B. nu e singura victimă a tripourilor clandestine. Dacă s'ar face a statistică a cauzelor miilor de sinucideri anuale, s'ar observa că imediat după „decepţiile sentimentale" numărul cel mai mare de victime îl procură jucătorii de cărţi, ruinaţi în cluburile clandestine.
Fiindcă, deşi printr'o lege specială tripourile au fost desfiinţate, ele dăinuiesc în văzul tuturor făcând în fiecare an zeci de victime.
Dela „clubul", pe care adesea îl însoţeşte o casă de rendez-vous, instalat în somptuoasa locuinţă a unei doamne cu nume răsunător, dar cu moralitatea dubioasă şi veniturile misterioase, trecând prin „odăiţele secrete" ale marilor cafenele, unde se joacă „rummy" şi „bridge" inofensiv şi până la tavernele unde pe sub mese se încaeră barbutarii, peste tot metodele sunt aceleaş.
Raziile au fost într'adevăr numeroase şi au dat bune rezultate. Dar dacă sunt închise într'un local, materialele de joc confiscate şi patronul dat in judecată, imediat ce „lucrurile se liniştesc" se deschide un nou club-tripou-barbutărie in alt loc.
Astfel, unul din cei mai celebri patroni de taverne, unde joacă pungaşii „mitimic" şi „barbut", Niţă Ioniţă, a fost expropriat din vechiul lui local din Calea Plevnei, „sabourile" au fost confiscate şi mica lui ruletă deasemeni.
Numai la două săptămâni după descinderea parchetului şi închiderea localului, Niţă Ioniţă a deschis ca un negustor pacinic, un alt local, în aparenţă inofensiv, tocmai la celălalt capăt al Bucureştilor, în Pantelimon. Şi avertizaţi, prin acel misterios „telegraf al declasaţilor" de care vorbea undeva Jack London, toţi barbutierii şi mitimacii au venit din prima seară la „sfeştanie" Şi jocul a continuat ca şi cum nimic nu se Întâmplase...
Există în Capitală numeroase tipuri de indivizi, cari trecând într'o seară prin cluburile elegante, ca să vadă cum arată un tripou clandestin, au fost atât de bine prinşi de „viciul vei de" încât au venit regulat seară la seară, au pierdut, au decăzut şi astăzi pot fi văzuţi „chibiţi" în tripourile de a treia mână. unde aşteaptă spre dimineaţă să tapeze un jucător cu noroc, de 20 sau 100 de lei, pe cari îi va juca imediat la masa verde, convins fiind că aceasta e ,,miza" cu care va sparge ghinionul.
Trăind veşnic în speranţa că vor da „lovitura cea mare", clienţii tripourilor clandestine îşi consumă averea şi sănătatea, ajungând până la ultimele trepte ale decăderii morale şi fizice.
Numai la un tripou clandestin dintr'o stradă discretă, instalat în casa unei principese cu nume fanariot se pierdea în fiecare seară între 300.000 şi 500.000 lei. Oameni din toată lumea se pot întâlni aci. Dela marele bancher sau industriaş, până la omul fără meserie, care trăeşte... din „tuyauri".
In acest, „club" elegant, unde cei, pe cari îi favorizează norocul la „baccara" minţind proverbul au imediat „noroc" şi la dragoste, lăsându-şi beneficiile în mâinile maniqurate ale „relaţiilor" pe cari le prezintă tot stăpâna casei, celebrul Vasilescu-Cantalup dădea în fiecare seară „lovituri". Câştiga sau pierdea, câte 3-400.000 lei fără să clipească, trecând apoi imediat să se reculeagă de emoţiile jocului în braţele parfumate ale „mascotelor".
Iar în spelunca lui Tase Simonidis, din str. Laptelui, unde pentru cinci lei, câştigaţi la cărţi în chip „necinstit" se scot „şişurile" şi pumnalele, un autentic prinţ moldovean îşi joacă... naturii dela pantaloni.
Acestea sunt numai câteva din banalele tragedii ale „viciului verde"...

Un Sherlock Holmes român: Niculescu Bolintin

2010-03-19T18:43:00.006+02:00

A închis ochii zilele trecute cel care aproape două decenii a stăpânit cabinetul I al judecătorilor de instrucţie din tribunalul Ilfov. Deşi era de multă vreme consilier de Curte, a fost menţinut pe loc la cabinetul de instrucţie, unde a instruit câteva din cele mai celebre afaceri de după război.
Niculescu-Bolintin a fost un mare detectiv pe lângă un magistrat integru, pasionat de meseria sa... pasionantă. Utilizând toate mijloacele moderne de investigaţie, el a reuşit să lumineze o serie de afaceri dramatice, cari au pasionat la vremea lor opinia publică românească.
In lunga sa carieră el a studiat îndeaproape, lumea noastră interlopă, izbutind în cercetările sale să deosebească, din moravurile oamenilor mocirlei calea cea dreaptă de urmat.

PIA BRADESCU

Desigur că puţini din cititorii noştri îşi mai amintesc de Pia Brădescu. A fost un renumit tâlhar, tovarăş al bandiţilor Munteanu şi Tomescu, rămas în analele criminalisticei, pentru excepţionala sa forţă fczică. Mic de stat, dar vânjos, Pia Brădescu, izbutea să rupă cele mai grele lanţuri, să evadeze de sub cea mai puternică escortă.
In mâinile lui de oţel, cătuşele se frângeau ca un pai uscat, lanţurile se fărâmiţau ca atinse de "iarba fiarelor". Poliţiştii noştri — din acele vremi idilice, când nu se întrebuinţau încă mijloacele moderne de investigaţie şi capturare — au avut mult de furcă cu Pia Brădescu.
Acesta izbutise să evadeze de mai bine de 25 de ori şi odată chiar, în faţa lui Anibal Stoenescu şi-a rupt lanţurile şi a sărit pe fereastră, dela etajul III în curte fără a i se întâmpla ceva.
Judecătorul de instrucţie Niculescu-Bolintin îl cunoştea de mult pe Pia Brădescu. Ştia că sub aparenţa lui bestială, forţă şi cruzime, el ascundea totuşi un sâmbure de strălucitoare căldură omenească. Viaţa întunecată a acestui tâlhar cunoştea un singur sentiment omenesc care o înobila : dragostea nemărginită pentru mama lui, o bătrânică ce trăia liniştită într'un colţ de provincie, fără să cunoască fărădelegile feciorului ei.
Pia Brădescu a ucis cu un singur pumn, un complice, care la o ceartă îndrăznise să-i spurce cu o înjurătură sentimentul lui de dragoste filială.
Şi acum, după ce am dat aceste amănunte, să povestim şi întâmplarea interesantă prin care a trecut judecătorul Niculescu-Bolintin.
Încadrat de jandarmi, cu lanţuri şi greutăţi de mâini şi de picioare, Pia Brădescu a fost adus la cabinetul nr. 4, unde activa pe atunci Niculescu-Bolintin.
Interogatoriul a durat mult. Jandarmii toropeau prin colţuri, Pia Brădescu se odihnea liniştit pe scaun.
Deodată, când atmosfera părea mai calmă. Pia Brădescu ţâşneşte din scaun şi dintr'un salt e pe fereastră. In lumina săracă a cabinetului, el izbutise să-şi desfacă lanţurile fără să fie văzut, şi acum încerca o nouă evadare.
In buimăceala clipei, jandarmii uitaseră să tragă şi priveau speriaţi spre tâlharul care se pregătea să sară în stradă.
Cu prezenţa lui de spirit şi sângele rece, care nu-l părăseau niciodată, Niculescu-Bolintin, i-a strigat:
- Dacă fugi, îţi arestez mama!
Ca muşcat de şarpe, Pia Brădescu a sărit de pe pervazul ferestrii înapoi în cameră.
- Nu, asta nu, domnule judecător. Să nu faceţi una ca asta că mă împuşc!
S'a lăsat cuminte ferecat la loc;, cu lanţuri şi mai grele şi interogatoriul a continuat în a-
ceiaş atmosferă liniştită. Numai că de data aceasta, jandarmii cu arma încărcată, erau gata să tragă la cea mai mică mişcare suspecţii.
Dealtfel Brădescu a căzut sub gloanţele jandarmilor, tot într'o încercare de evadare. De data asta, a izbutit să evadeze în eternitate.

DE VORBA CU GICA-MIC

Intr-un timp record, crima lui Gică-mic, faimosul avocat Virgil Nicolaescu, care şi-a ucis soţia şi soacra — o cunoscută proxenetă — a fost lămurită de Niculescu-Bolintin.
Desigur că Nicolaescu lucrase oarecum neglijent, dar nu lăsase totuş nici "carte de vizită".
Bănuelile nu cădeau însă asupra lui, ci instrucţia părea să fie lungă şi anevoioasă, îndreptându-se spre mai multe piste.
Cu "flerul" sigur al detectivului înăscut, Niculescu-Bolintin îl pune sub o serioasă supraveghere pe Virgil Nicolaescu.
In mai puţin de trei zile criminalul e arestat. Făcuse o imprudenţă, scriind la maşina de scris din biroul unde lucra, actul de vânzare fictiv, prin care toată averea soacrei, trecea în asupra sa. Falsul s'a descoperit imediat şi Gică-mic a fost arestat.
Timp de 18 ore a fost interogat.
In omuleţul acela pirpiriu, palid, dar în care zăceau toate tainele iadului, se ascundea o nemai pomenită rezistenţă şi o forţă de disimilare extraordinară. Cu o inteligenţă diabolică, izbutea să desfacă mereu cercul tot mai strâns al întrebărilor puse de judecătorul de instrucţie.
- La un moment dat, credeam că "flerul" m'a înşelat şi Nicolaescu nu e decât autorul moral, nu şi cel material al crimei, ne mărturisea atunci judecătorul de instrucţie.
Şi totuşi Gică-mic a sfârşit prin a mărturisi.
La un moment dat, după chinuitoarele ore de interogatoriu, punctate doar de tic-tacul solemn al pendulei, în urma unei serii de întrebări anodine, judecătorul îl întreabă:
- Şi logodnica d-tale nu ştia că eşti căsătorit? Deodată, zdrobit, de unde până atunci răspunsese la toate întrebările precis, Gică-mic a început să se bâlbâie. Sistemul lui de apărare se stricase. se ivise o spărtură, pe unde trebuia să ţâşnească mărturisirea.
Virgil Nicolaescu, deşi căsătorit cu fiica proxenetei din str. Apolodor, cu a cărei avere îşi făcuse carieră, se logodise cu o domnişoară dintr'o familie onorabilă, cu care voia să se căsătorească după dispariţia soţiei şi soacrei sale! Credea că amănuntul acesta nu va fi aflat niciodată de instrucţie. Şi văzând că mobilul adevărat al crimei a fost aflat a preferat să spuie adevărut.
Hărţuit de întrebările din ce mai precise, cari nu-i dădeau posibilitatea să se gândească la un nou sistem de disimulaţie, Gică-mic a sfârşit prin a mărturisi.
Un criminal atât de abil, ar fi scăpat desigur cu faţa 'curată din cercetarea unui judecător de instrucţie mai puţin rutinat. Niculescu-Bolintin însă l-a făcut să mărturisească cu o singură întrebare şi a fost trimis pentru 25 de ani la tăiatul sării.

FURTUL DELA "COMETA"

La societatea petroliferă "Cometa" din Capitală, se constată într'o bună dimineaţă, un furt de trei milioane lei, în condiţiuni foarte ciudate. Din casa de fier au dispărut teancurile de bancnote, fără ca nimic să fie forţat, nici o uşă, nici o fereastră. Porţile de fier ale casei de bani au fost găsite larg deschise, deşi cheile se aflau numai in păstrarea directorului, care le avea la el şi era în afara oricărei bănueli.
Toate uşile erau perfect închise cu „Yale", fără nici a urmă de forţare sau de bruscare. Nimeni dintre funcţionari nu putea da nicio lămurire.
Dacă suma furată, nu ar fi fost dovedită că se afla acolo prin acte şi registre, s'ar fi putut crede că la mijloc nu era vorba decât de o simulare.
Poliţia vine şi face cercetările. Se iau amprentele tuturor funcţionarilor şi personalului de serviciu, toţi sunt interogaţi şi percheziţionaţi cu deosebită atenţie.
Nimeni nu poate da însă nici o lămurire.
Soseşte şi Niculescu-Bolintin. Începe să facă şi el cercetările. Amănunţit caută să lămurească mai întâi felul cum a fost deschisă casa de fier. Şi cercetând de aproape tezaurul, găseşte în fundul unei broaşte o bucăţică de jurnal rusesc. Un petecel de hârtie, care nu avea ce căuta acolo.
Intre timp soseşte dela serviciul de identificări vestea că pe casa de fier s'au găsit amprentele digitale ale directorului, casierului şi ajutorului de casier. Era normal, fiindcă în cursul zilei trecute, toţi umblaseră în nenumărate rânduri la casă. Niculescu-Bolintin nu se mulţumeşte însă cu această explicaţie. II frapează faptul că ajutorul de casier are un nume rusesc. La întrebările judecătorului el răspunde că este într'adevăr rus de origine. Imediat anchetatorul face o legătură între petecul de jurnal rurusec găsit în broasca tezaurului şi originea rusă a ajutorului de casier.
Printre alte întrebări fără importanţă, Niculescu-Bolintin întreabă:
- Cine a încuiat aseară casa de fier? .
- Ajutorul de casier!, i se răspunde. A încuiat cele trei milioane şi apoi a predat cheile directorului.
Niculescu-Bolintin este lămurit.
In mai puţin de trei ore, autorul furtului era descoperit.
Ajutorul de casier înfundase cele cinci găuri în care trebuiau să intre zăvoarele uşii casei de fier cu hârtii rupte din ziarul său rusesc, lăsând-o în realitate deschisă.
A deschis casa de fier, a scos cu grijă hârtiile cu care îndopase broaştele, să nu-l trădeze şi a plecat, "deschizând cu uşurinţă uşile dinăuntru.
Dealtfel chiar în coşul lui cu hârtii s'au găsit cele cinci ghemotoace de ziar, cu ajutorul cărora se prefăcuse că încuie casa de bani.
Această fulgerătoare dezlegare a enigmei l-a făcut pe necicinstitul rus să-l privească pe Niculescu-Bolintin, ca pe un adevărat semi-zeu.
Şi într'adevăr, cu darul lui excepţional de a descurca cele mai grele enigme criminale, Niculescu-Bolintin era un om excepţional.
Nenumărate sunt afacerile grele, pe cari le-a anchetat el cu succes.

Bombe!... Bombe! (1939)

2010-03-17T12:33:00.005+02:00

Acum aproape zece ani, într'o noapte din cele mai calme, cand nu înregistrasem decat o mica sinucidere, un accident si o cearta in Tei, faceam impreuna cu cativa colegi o ultima raita pe la Prefectura, sa vedem daca mai e "ceva nou". Din amorteala si linistea de sfârsit de noapte, care domnea mai inainte cu o ora in localul Prefecturii, am gasit acum o larma, o forfota de zile mari.
- O crima mare, ne-a strigat cineva în goana. Strada Roma, repede!
Abia am avut timpul sa telefonam secretarului de noapte sa ne rezerva la "ultima ora" trei coloane pentru o "bomba" si am pornit în goana spre îndepartata strada a crimei.
In cartienil linistit si boeresc al Parcului Bonaparte, masinile politiei, ale procurorului de serviciu si ale gazetarilor zburau spre locul crimei. Pe strada Roma, printre vilele cochete se vedea o fierbere neobisnuita, vulgara, care nu cadra de loc cu aspectul boeresc al cartierului.
La casa crimei, cativa confrati ne-o luasera înainte si...

Bucuresti - Muzeul Militar (1942)

2010-03-17T11:28:00.002+02:00

NU e scanata prost, asa a fost facuta fotografia/vederea, tulbure...

Primejdiile Bucurestilor

2010-03-16T11:59:00.012+02:00

Intai dati play la muzica (in fereastra noua), apoi cititi... :)
LINK trilululu

Pentru provincialul care vine în Capilala, zeci de ispite si primejdii rasar la fiece pas. Iata-le, trecute in revista.
Pentru cei 3000 de provinciali, cari debarca zilnic în gara de Nord, viata de mare oras, miscarea activa a Caii Grivitei, sunt un permanent prilej de uimire. Dar totodata, pentru cetateanul din Jibou, Dolhasca, Otatchi sau Tulcea, orasul de care au auzit atâtea în linistitul lor colt de provincie, apare ca un monstru cu mii de tentacule, gata sa-si prinda strâns prada naiva si sa o stoarca pânâ la ultima picatura de sange.
Si sa recunoastem ca, pentru un provincial, dornic sa guste toate placerile Capitalei, orasul veseliei si al femeilor frumoase, primejdiile se afla la tot pasul. De cum a descins din trenul lui, incredintând eu grija cosuletul de nuiele unui hamal, pipaindu-si în înghesuiala buzunarul dela piept, în care se afla prinse cu un ac de siguranta, cele 10 hârtii neatinse de o mie — economiile lui de un an, cu care vrea sa petreaca si el odata în viata — provincialul a fost observat, semnalat, cântarit.
Sunt in primul rând pungasii de buzunare, sau mai bine zis "pontagiii", specializati, cari observa toate miscarile calatorilor. Imediat ei stiu unde isi pastreaza omul banii, îl si semnaleaza tovarasilor sai „huidumei" si „tragatorului", cari pâna la iesirea din gara izbutesc sa usureze buzunarul victimei de tot continutul sau.
Atunci provincialul nu are nimic de vazut în Capitala si se întoarce cu trenul urmator, în oraselul sau, cu un bilet de la politie. Si se satura de Bucuresti pentru toata viata.
Daca scapa însa din cursa întinsa de pungasii de buzunare, e imediat întâmpinat la iesirea din gara de un individ bine legat, dubios si cu o sapca, pe care scrie "Hotel International". Tramvaiele, automobilele, luminile rosii si verzi ale strazii îl ametesc intr'atâta pe bietul om, încât se lasa condus fâra murmur de binevoitorul agent al hotelului, care tot timpul îi vorbeste de minunile orasului mare. Se pomeneste astfel dus într'o curte, lunga si intunecoasa, un adevarat canal printre case. Tocmai in fund, la lumina unui bec ofticos citeste firma "Hotel". De-a lungul culoarului intunecos, a fost în treacat „frolat" de siluete mai
mult sau mai putin parfumate, Glasuri ragusite i-au soptit tot felul de cuvinte pe cari nu le-a înteles prea bine, dar care erau se pare foarte tandre. De aceea poate, el nici nu observa ca în camera dainueste un miros greu, ca cearsafurile poarta urme dubioase de plosnite si peretii sunt manjiti de tot soiul de inscriptii, Dar ce-are aface ! E la Bucuresti si viata e frumoasa !
Peste noapte, daca e înghesuiala, de voe de nevoe trebue sa accepte un tovaras de suferinta, fiindca în aceasta camera nu se poate dormi. Plosnitele, de proportii gigantice, colcae si nu se sperie nici de lumina, soarecii fac cavalcada pe podea si gândacii ploua din tavan !
La socoteala, dupa obrazul clientului, se prezinta, o namila amenintâtoare, care îi pune în fata o lista lunga, în care sunt cuprinse tot soiul de "consumatii" inexistente, o taxa pentru prosoape si asternut ca si un tarif al camerii cifrat la vreo 250 de lei pe noapte. Daca încearca sa protesteze, se vede înconjurat de 3—4 indivizi la fel de suspecti si bine dezvoltati, cari au o atitudine din cele mai amenintatoare. De frica, omul plateste ca sa scape nebatut, o nota tot atât de scumpa ca la cel mai mare „Palace".
Chiar in seara sosirii, omul lacom sa petreaca, dupa 40 de ani de monotonie în bârlogul lui, se duce la prima berarie cu ,"artisti". Un chelner, îi serveste la repezeala o halba, mai mult guler decât bere, si o curea de carne piparata. Pe o scena improvizata fete triste îsi misca greoiu picioarele, cu genunchii cam nespalati.
Un pianist cu un muc de tigare lipit pe coltul buzei bate

Bucurestii de altadata (pag. 124-129)

2010-03-15T10:51:00.003+02:00

Curs de gospodarie (pag. 90-97)

2010-03-15T10:42:00.003+02:00